Tranziţia de statut pentru tânărul medic

Statutul e un cuvânt mai mare decât mine, care m-a înspăimântat întotdeauna, fiindcă nu l-am înţeles niciodată cu adevărat. Fiindcă am văzut oameni Mari râzând cu poftă sau plângând din suflet, am văzut domni relaxaţi fără furculiţe şi doamne adevărate fără farfurie la cafea. Ştiu Personalităţi în pantaloni scurţi şi şlapi asortaţi, oameni care se poartă ca oameni, nu ca statuturi. Oameni, care se împrietenesc cu oameni, nu cu statuturile lor. Iar lista poate continua.

Ceea ce nu am ştiut însă până acum e că Oamenii ăştia îşi permiteau şlapii, doar fiindcă îi puteau şi controla. Departe de mine intenţia de a mă compara cu ei, dar începutul propriu la cabinet am vrut să fie cât mai normal “umaniceşte” posibil. Dar de curând mi s-a atras atenţia că se încalcă limite şi că e periculos. Că deşi eu ştiu că în pauza de masă putem vorbi despre dileme sentimentale şi foşti iubiţi nenorociţi, alţii uită că în cabinet redevenim profesionişti, fiecare la locul lui.

Ceea ce m-a adus rapid cu picioarele pe pământ şi m-a scos din şlapii pe care mi i-am impus. Căci cel care mi-a spus avea dreptate. Sunt tânără, iar asta poate face o asistentă cu 3 ani mai mare decât mine să creadă că ştie mai multe. Sunt străină, iar asta poate face o localnică născută aici să creadă că înţelege mai bine. Dar dinţii ne dor la fel indiferent în ce limbă.  Iar graniţele se setează după înţelesul celorlalţi, nu după şlapii mei.

Of, mai am atâtea de-nvăţat! Şi nu numai despre dinţişori… De ce nu putem fi întâi oameni şi doar apoi nişte frustraţi?

Articolul anterior

Îmi doresc. Lista.

Articolul următor

Iubito, nu sunt pregătit să mă căsătoresc. Cu tine.

4 Comentarii

  1. Aceleasi ganduri doar ca avocat ;). Cum poti, fara sa pari umflata de propria importanta, sa impui respect unui client care crede ca le stie pe toate si are dublul varstei si kilogramelor tale?

  2. Hm, cred că sunt unii şi mai nefericiţi decât mine. Că eu pe pacient îl conving repede, cu asistentele am probleme…

  3. eu

    trebuie sa punem asistentele frustrate si “doamnele dragute de la radiografie” la locul lor de la inceput, e greu pt cineva cu cei 7 ani de acasa, dar…

  4. boby

    Respecta ca sa fi respectat si puneti un “gardulet” in atitudine si vorbire cu cei alaturi de care lucrezi.Timpul va decide , daca vei inlatura “garduletul” si l momentul cind va sa fie.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 136 queries in 0.182 s