Cum e la cabinet

Deocamdată, e mai rar decât mi-aş dori, dar mai antrenant decât mi-aş fi închipuit. Vreodată.

Săptămâna asta, am făcut anestezii, am pus plombe, am luat amprente, am scris reţete în limbi străine şi am făcut planuri de tratament. Pacienţii mă iubesc. Şi eu pe ei, mai ales pe cei care se spală pe dinţi şi fac glume bune. Până şi cu nişte copii m-am împăcat astăzi, o fetiţă mi-a zis că vrea să vină şi mâine la dentist.

Se pare că mânuţele mele ştiu nu numai să pună cuvinte pe bloguri, ci şi obturaţii la pacienţi. Astăzi, cineva m-a întrebat dacă-mi place ce fac.

I love it! am zis fără să vreau. Ciudat să recunosc, dar e o parte din mine căreia-i place. Într-un fel provocarea, dar mai ales uitarea. Când sunt în cabinet, parcă nu mai sunt pentru mine, ci doar pentru celălalt. E momentul când nu mai am burtă şi nici ochii mici, când nu mai contează că n-am dormit azi-noapte sau că mi-am pierdut umbrela în autobuz. O deconştientizare totală ce mi se întâmplă, un abandon absolut în legile dinţişorilor nevinovaţi. Chiar dacă n-am ştiu că pot, sunt un dentist total cu sufletul, că mâinile mai au multe de învăţat. Aşa-s gemenii, mereu la extreme. Seara, când ajung acasă, devin acest narator de blonde, căruia, dintr-o extremă, nu-i vine să creadă…

Dar, ştiţi cum e în gura omului? Un alt Univers. În care aproape îmi pare rău că n-am intrat mai devreme.

Articolul anterior

Lumea parfumurilor, mai frumoasă decât gura oamenilor

Articolul următor

Impactul blondelor în culturi diferite

9 Comentarii

  1. Ruk

    Faci exact ceea ce se numeste ‘munca’. Cu drag si spor. Felicitari si un weekend deosebit!

  2. Nu ești cam gros îmbrăcată în poză?

  3. Ali

    Mult succes!!!

  4. Ruk, merci, să fie! E primul weekend liber după 2 săptămâni!

    Cristian, poza e de la Disneyland Paris. Ne-a cam plouat pe-acolo.
    Dar, în ANglia, cam asta e uniforma şi la ora asta… aici doar visăm la ceruri senine şi temperaturi peste 15grade C.

    Ali, să fie! Merci

  5. la cum arata cladirea, inca de la intrare iti dai seama ce te asteapta inauntru 🙂

  6. Costin

    Teroare si chin ? 😀

  7. Impresionant. Felicitari pentru pasiune si mult succes !

  8. Bravoooooooooooooo!! Asa te vreau, imi vine sa te pup!:****

  9. Felicitari!
    Desi nu sunt prietena buna cu micile cabinete de dentisti 😀

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 146 queries in 0.215 s