Mai frumos dacă e al tău?

La copii mă gândesc. Aceste fiinţe care mie personal îmi plac mai mult în poze decât în apropiere. Aceşti îngrozitori, chinuitori, urlători, pişători, întrebărori şi neobosiţi. Despre copii am o părere bine definită, fără semne de întrebare, incertitudine sau alte virgule din astea. O părere pe care o susţin în faţa oricăror instanţe paterne, materne, fraterne şi orice alte forme judecătoreşti. Că toţi te judecă, n-ai încotro.

Pentru mine există două categorii de copii: ăia nesuferiţi şi ăia cuminţi. Iar ăştia ultimii sunt de două feluri, deşi mie-mi place de toţi: sunt ăia care unde-i pui acolo stau (visul oricărui părinte corporatist!) şi ăia isteţi. Restul sunt exact manifestarea pedepsei pe care nişte preafutăcioşi şi prea-comozi, să le spunem “părinţi”, o merită. Să le urle pruncul la cumpărături, să le strice concedii, nopţi de amor şi mobilă din casă. Fiindcă să ai un copil cuminte sau rău e ca atunci când îţi iei câine, dar te zgârceşti să dai banii pe dresor. Sau să-l dresezi tu singur, că există vreo şaptesutecincizecidemii de cărţi pe tema asta. Îţi iei câine, să-l porţi în poşetă, iar apoi te plângi când îţi dai seama că lasă păr şi face caca. Îţi faci copil, să-l pui pe facebook, iar apoi te plângi că nu-i cuminte şi te face de ruşine.

În afară de aceste exprimări determinate de mediu şi nu de gene (contrar scuzelor populare, “vai, maică, ce personalitate are Goe ăsta mic!”), în afară de aceste fapte consemnate obiectiv chiar de propria familie, mă gândeam la altceva. Cum o fi cu frumuseţea. Dacă sincer, în sufletul tău şi ultimul strat de retină, ţi se poate părea urâtă progenitura. Când e, vorba ‘ceea, carne din carnea ta şi sânge din sângele strămoşilor tăi eroi.

E mai frumos dacă e al tău?

*Vară-mea a născut acum vreo aproape 3 ani un copil de sex feminin, pe care eu însămi l-am botezat. Mi-a fost drag pruncul dinainte să-i văd mutra, pentru că-mi era dragă mă-sa de nu mai puteam. Şi pentru că, de ce să nu recunosc, îmi doream să facă un prunc atât pentru ea, dar mai mult pentru mine. Am mai scris eu pe undeva despre cum îmi doresc copii dinainte de a merge la şcoală, iar asta era prima ocazie şi cea mai apropiată de a-mi îndeplini dorinţa la momentul acela. S-a produs un copil, s-a produs o naşă pentru copil. Dar tot eram eu şi tot nu-mi venea să mă scălâmbăi. Copilul era frumos din maternitate, dar eu eram conştientă că poate să-i treacă. (Fără vreo intenţie de a jigni neamul nostru sau pe al oricărui altuia) Doar că nu s-a făcut. Urât. Ba dimpotrivă. I s-au lungit genele alea de nu s-au mai oprit. Părul a început să i se răsucească în cârlionţi. Când a început să meargă, nu trăgea toate feţele de masă după ea. Iar de când vorbeşte, a început să îmi spună poveşti şi cât de mult mă iubeşte. Acum, nu ştiu dacă se mai poate face vreodată urât copilul ăsta. Şi nici măcar nu e al meu.

foto

Articolul anterior

După sute de CV-uri…

Articolul următor

La turci în Anglia

14 Comentarii

  1. Costin

    Aici e putin ciudat. Poti sa`ti dai cu parerea asupra frumusetii copiilor altora dar cand vine vorba de al tau, niciun alt copil nu e mai frumos. E putin cam egoist ? Sau lipsit de logica ?

    0
  2. Unii zic ca ce-i al tau e frumos ca soarele, altii zic ca nu-i asa.
    Dar va trebui sa mai astepti oleaca pana il fac pe al meu, si atunci ti-oi zice… ca e cel mai frumos!
    Deci da. Dar ramane in discutie cat de sus si tare sustii chestia asta, ca unii sunt constienti de realitate si se opresc la “e frumos”.
    🙂

    0
  3. Costin, nu m-ai ajutat cu nimic. Ce te faci atunci când ai un copil care e chiar urât. Aşa îl vezi şi tu? (fără comparaţie cu alţi copii, ci doar cu realitatea :P)

    Ioana, aştept neclintită! 🙂
    De asta ziceam, după ce finuţa mea a început să-mi dea tot mai multe motive s-o iubesc, nu ştiu dacă voi mai putea fi vreodată obiectivă în ceea ce o priveşte. Dar e chiar un copil frumos şi isteţ. 😀

    0
  4. Hmmm… Eu ma inscriu deja in categoria parintilor corporatisti desi, nu am inca un copil.: ) Altfel, cred ca daca este al tau, probabil ca devine si cel mai frumos. Copilul. Pentru ca am vazut si eu cativa parinti posesori ai unor astfel de “monstruleti” si pentru ei, tot cei mai frumosi erau.
    Nu este valabila aceeasi teorie si in cazul mamelor noastre? “A mea e cea mai buna”? Sau “bunica mea facea cei mai buni cozonaci”?

    0
  5. Ce-i acela “copil urat”? Daca nu are vreo malformatie doamne fereste!, despre care toata lumea zice “saracutul”, si pe buna dreptate….eu n-am intalnit pe nimeni care sa zica de un copil ca e urat! Nici macar daca mai comentam despre copiii “nu chiar asa de reusiti” ai amicilor!

    Cred ca simplul fapt ca e copilut, ne face sa emitem numai ganduri pozitive fata de el. Si asta e bine, nu?

    0
  6. Mioara, tu chiar crezi că aceşti părinţi nu văd un nas strâmb sau nişte ochi adunaţi în cap?
    Iar teoria aia e valabilă, mai ales cu cozonacii! :))

    Rodica, ba eu am auzit spunându-se asta despre copii, dar nu despre ai amicilor, că de ăia îţi e drag. Şi apoi cazi în ce ziceai tu la final…

    0
  7. Costin

    Sunt oare eu defect daca pot avea pareri obiective despre acest subiect? Adica, nu am copil inca dar pentru mine nu conteaza cum arata ci ce o sa aiba in cap si cat de sanatos o sa fie. Daca va fi urat, pot accepta asta. Tot nu dau 2 bani. Pot sa privesc realitatea fara sa o deformez, spunandu`mi fals ca, copilul meu e frumos decat x copii. Sunt aspecte mai importante decat frumusetea unui cpoil.

    0
  8. Bai, ma scuzi, dar parca ar fi la concurs de pitzipoance copchiii astia. Ca e frumos, ca e urat, ca are nasu stramb, ca are capul mare. Universule (ca sa nu spun Dumnezeule), fiecare are cate o parere experta despre cum tre sa arate copchilul, mai ales al altuia.

    Mie imi plac copiii urati. Un om daca este perfect nu are nici un farmec. Dar un defect acolo, cat de mic, ala ii da personalitatea! Ah, si e important ca copchilul sa fie obraznic. Cat mai obraznic. Pentru ca daca nu e obraznic nu e copil, sau are o problema psihica, doamne fereste

    0
  9. Sunt pufosi mai :-w cand sunt mici :-s apoi nu te mai poti intelege cu ei..

    0
  10. Ei… părerile se mai schimbă când ajungi să vorbești din experiența proprie…
    Cred că sunt și oameni – părinți realiști. Eu așa mă consider. Da, am un copil frumos și cuminte – dar nu îl consider așa pentru că stă acolo unde-l pun ci tocmai pentru că are personalitate, că luptă pentru ceea ce își dorește, că e un omuleț, cu toate ale lui, nu păpușă.
    Dar… recunosc întotdeauna când văd un copil frumos și nu spun că al meu e cel mai cel… când l-am născut mi s-a părut chiar urâțel dar asta nu m-a făcut să-l iubesc mai puțin…

    0
  11. sincera sa fiu nu am inteles nimic..glumesc..frumos articol oricum:)

    0
  12. Socrates

    Hai, măi, că răneşti sentimentele scriitoarei… Normal că e un articol de pus în ramă.

    Apropo de copii urâţi. Îmi aduc aminte de parcă s-a-ntâmplat ieri. Era anul trecut, spre mijlocul unui noiembrie ploios. Pe cât de mohorâtă şi de neprimitoare era vremea, pe atât de exuberante erau aşteptările mele de la stagiul de pediatrie de la spitalul de copii din oraş. În medicină orice dezamăgire cruntă începe din prima zi, de la prima gardă. Fără excepţie.

    Traversam strada pe la 12 noaptea să fac o gardă benevolă. Dornic să aflu dedesubturile acestei noi specialităţi ca orice student conştiincios. Singurii mei tovarăşi din seara aceea erau 300 de foi xeroxate din Ciofu (prietenii ştiu de ce), o cafea, nişte muzică bună şi multă răbdare. Unii ar zice, prieteni mulţi şi destui, dar niciodată nu-ţi sunt suficienţi.

    Preţ de vreo jumătate de ceas mă făcusem comod în camera de gardă la o bârfă mică cu o rezidentă simpatică (şatenă :P). Discutăm ce discutăm, când deodată apar baieţii de la SMURD. Prin staţie era anunţat un caz interesant: persoană de sex feminin, 7 ani, trisomie 21, peumonie acuta, stop etc. Adică un caz grav.

    Pe româneşte, trisomia 21 se referă la sindromul Down. În cazul nostru era vorba de o copilă cu ochii oblici, umflăţică la faţă, cu limba încleştată între fălci şi acel retard specific. Genul de fetiţă la care se holbează trecătorii cu diferite grade nuanţate de milă şi veşnicul “Doamne-fereşte”.

    În câteva minute de la apel a sosit ambulanţa SMURD cu un rezident pe urgenţe resuscitând la greu. La UPU cred că adunaserăm vreo 15 cadre medicale, de la studenţi, asistente, la pediatru, cardiolog etc. Mai târziu a venit şi şeful de la ATI de acasă – atenţie, ditamai profesorul universitar. Două ore şi 11 minute am resuscitat-o pe fetiţă cu rândul vreo 5 bărbaţi – din păcate fără succes.

    Pe mine unul m-a impresionat desfăşurarea de forţe. Toţi am luptat până la ultima picătură de energie şi speranţă, aproape la fel de mult ca şi pentru o fetiţă normală – poate chiar mai mult. Dovadă că orice copil – oricât de urât şi plin de defecte, predestinat de la bun început să piardă lupta cu viaţa – e special şi merită să fie iubit.

    0
  13. Liora

    Nu exista copii urati. Exista copii nesuferiti, obraznici,prost crescuti dar e vina parintilor nu a lor personala. Sau hai sa zic e vina nestiintei parintilor, parca suna mai bine.

    Daca nu va intelegeti cu copilul, chemati-ma pe mine. :))

    0
  14. Pe mine ma enrveaza parintii aia care isi lauda pana la extrem copii, ce frumosi, ce destepti sunt si diverse. Iar unii na, nu se incadreaza tocmai in profil.

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 175 queries in 0.297 s