Fără adăpost, la mine pe stradă

În seara asta, după ce prietena Ştefi a părăsit domiciliul stabil al meu, m-a sunat să-mi spună că cineva doarme la poarta vecinilor. Că poate i s-a făcut rău şi are nevoie de ajutor.

“Poate ceva de mâncare…” a zis mama, care avea faţa aia a ei de erou, care nu plânge nici la filme.

Afară sunt prea puţine grade cât să ţină de cald, chiar şi nouă care priveam din casă. De asta ne-am pus încălzire centrală. Apăi afară, unde omul ăsta încă doarme sau se preface că-i viu. Are un fel de pătură întinsă pe jos (aşa ne-am dat seama că nu e leşinat, că leşinul nu îţi lasă răgaz să-ţi pregăteşti impactul cu solul), o căciulă trasă pe faţă şi doar nişte degete i se văd că mai mişcă.

“Îngheaţă până dimineaţă” a zis tot mama, în timp ce amândouă priveam pe fereastră, cu botul fix în bătaia caloriferului încins. “Mi-e aşa milă de oamenii ăştia.” Iar căldura aia parcă era prea multă pentru un moment şi pentru toată familia noastră. Parcă ar mai fi rămas de dat şi pe la alţii.

Până să se termine momentul mamei de privire fixă şi trăsături căzute, am tras jaluzelele şi am zis că nu putem acum plânge pentru fiecare boschetar de pe lumea asta. (Unde “boschetar” nu e zis cu păcat, ci generic. Fiindcă ştiu că viaţa acestor oameni precis bate filmul şi că nu toţi sunt vinovaţi pentru cât de frig le e afară. Şi dacă ar fi…)

Apoi ne-am aşezat pe canapea şi-am încălzit-o cu propriile noastre dureri. Departe de mine gândul să fac o comparaţie. Dar vreau să constat. Că fiecăruia îi e mai frig în minusurile vieţii sale. Şi că nu ştiu câtă căldură pot face alţii pentru noi, dar ştiu sigur că, atunci când mi-e cel mai frig, o tură pe bicicletă mă încălzeşte mai bine decât oricât de fierbinte un duş. Doar fiindcă vine din interior. Cred că am tras concluzia dreaptă şi mama s-a dus la culcare.

Ce să fac, să sun la Poliţie? Poate îl duce la un adăpost.

“Dar poate nu vrea.” Căci nu întotdeauna e bun ajutor ăla pe care-l primeşti fără să-l ceri.

p.s. Nu pot să pun poză, deşi am făcut. Dar pot să plâng singură, că nu mă ştie nimeni. Pentru toţi cei cărora le-a fost frig vreodată.

Şi e clar: dintre noi două, mama e cea mai erou.

Articolul anterior

Ce să vedem când ne uităm la Românii au talent

Articolul următor

Am fost să mă repar acasă

10 Comentarii

  1. Mama strangea oameni de pe strada, le dadea detoate, unora din ei chiar adapost. O data am “certat-o” rau de tot, sa lase oamenii in pace, acolo unde sunt, ca s-or descurca ei cumva. O vreme n-a zis nimic, ma privea numai asteptand disperata sa mi se faca “click” in creier. Si daca a vazut ca nu si nu, mi-a zis “m-am gandit sa ajut si eu pe cine pot, Doamne-fereste, intr-o zi sa nu ajungi TU sa ai nevoie de un adapost si sa nu te ia nimeni”. Am zis s-o las in pace, ca discutia nu ajunge nicaieri. Dupa ani de zile, cand am ajuns la propriu in situatia respectiva, mi-am amintit de vorbele ei!

    0
  2. 🙂 Şi mama mea zice la fel, să ştii. Deşi nu ia oameni de pe stradă, şi eu mă uit adesea strâmb. Cred că aşa suntem noi, copiii, lecţia de a fi bun o învăţăm mai în reluare, deşi ea ne-a stat sub nas o viaţă.

    0
  3. este sa zicem asa, trist cand vezi faze si situatii de genul asta, dar sa privim adevarul pana la urma urmei, majoritatea dintre ei si-o fac cu mana lor. Nu isi dau de loc interesul sa faca cumva sa nu ajunga acolo unde sunt …pe strazi dormind in frig

    0
  4. La multi ani cu ocazia primei zile de primavara calendaristica, blondo!

    0
  5. La multi ani cu ocazia zilei de 1 martie!

    0
  6. Ernest

    Buna, si o primavara calda iti urez tie si celor dragi tie!

    As fi sunat la politie sau pentru o noapte as fi pus garajul sau o magazie la dispozitie. Cred ca puteai face asta. 😐
    Parerea asta e urmarea unui gand spre consecinta, fiindca m-ar fi durut sufletul sa aflu a doua zi, ca un “ratacit” cu o poveste frumoasa, a murit fara ca macar cineva sa-i stie aprinsa fie si o lumanare la capatai. Socotesc (,) ca ne sta in natura noua oamenilor, puterea si hotararea de a ajuta si a lua masuri. Suntem oameni, din pacate sau fericire. 😐

    0
  7. Povesti vechi care nu ve vor schimba niciodata. Am avut ocazia sa stau de vorba cu oarece boschetari. Un articol mai vechi curpinde cat de cat modul lor de-a fi. http://obisnuit.eu/2010/10/16/nu-se-mai-poate/

    0
  8. morbo

    mda, acum vreo trei saptamani a murit in frig si coco-jambo, pt cine-l stia…
    dumnezeu sa-l ierte

    0
  9. E trista povestea, dar sa fim seriosi de cate ori nu am vazut la stiri ca sunt multi care nu vor sa se duca in adaposturi, ci prefera sa stea in canal?

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 164 queries in 0.221 s