Februarie, luna conştientizării tulburărilor alimentare

Nici măcar nu ştiu dacă aşa se zice, dar m-am simţit într-un fel obligată să scriu despre asta. Treaba cu luna februarie e oficială în UK, SUA şi Canada.

Să nu credem că tulburările alimentare ar fi despre mâncare.Tulburările alimentare sunt despre secrete şi ascunzători. Despre limitele controlului şi testarea extremelor acestuia. Tulburările alimentare sunt despre efort nu fizic, ci suprafizic. Despre piele care se usucă, păr care cade, menstruaţii care se opresc, dinţi care se strică, gingii care sângerează, echilibru care se pierde, ameţeală care se instalează. Tulburările alimentare sunt despre abuz de diuretice, laxative şi alte substanţe chinezeşti. Ele nu se îmbată cu zahăr ambalat în etichete de “pastile minune”. Desi, uneori ar fi precis de preferat în locul chimicalelor care distrug flora intestinală şi dezechilibrează hidro-electrolitic. Tulburările alimentare nu se reduc la două degete băgate pe gât sau nişte mâncare reciclată din gunoi. Tulburările alimentare sunt despre depresii, realităţi distorsionate şi ură la reflexiv. Despre obsesie şi pasiune, făcute obicei şi consumate compulsiv. Tulburările alimentare se manifestă de regulă la persoane isteţe, sofisticate, cu imaginaţie bogată şi foarte bune aptitudini de a se preface în faţa celor apropiaţi. Tulburările alimentare sunt orice, numai simple nu. Şi nu sunt numai două.

Iar dacă nu cunoaşteţi şi nici nu puteţi înţelege, am rugămintea să vă abţineţi de la orice fel de comentariu care ar putea răni pe cineva.

În legătură cu tulburările alimentare (bulimia şi anorexia luate şi combinate în fel şi chip), dacă doriţi să vă documentaţi indiferent de motiv:

• Cartea Wasted, de Marya Hornbacher e una dintre cele mai recunoscute scrieri de către comunităţile de anorexice de pe internet ca fiind o traducere fidelă a trăilor şi sentimentelor prezente într-o astfel de situaţie. Am citit-o. Cartea e incredibil de bine scrisă. E povestea Maryei, care la vârsta de 9 ani devine bulimică, după care face trecerea pe la 11 ani la anorexie. Ajunge internată în spitale, în clinici specializate în repetate rânduri. Greutatea ei e mereu dată în livre (pounds), iar cel mai jos a ajuns pe la vreo 63 parcă. Ceea ce înseamnă nici 30 kg!!! E incredibil să ai acces la mintea unui corp de 30 kg. E uimitor să îţi imaginezi, prin 30 de kg, un adult de 19 ani.
• Pe youtube există o serie de filme, care redau mai mult sau mai puţin obiectiv aceste aspecte: For the love of Nancy, Dying to dance, A secret between friends,etc. Sunt impresionante, deşi nu le recomand ca inspiraţionale, ci pur informative. Sunt dure.

• Thin, documentarul realizat de HBO urmăreşte vieţile unor paciente dintr-un asemenea centru de recuperare din sudul Floridei. E un fel de Big Brother, un reality show pe stilul horror. Pe bloguri am citit, că, între timp, Polly a murit.
• Simbolul recuperării după o tulburare alimentară, pe care mulţi şi-l tatuează:

• O resursă bună de informaţii în limba română: anorexie-bulimie.ro, cu informaţii despre cauze şi opţiuni de tratament. Iar în finalul articolului, vreau să răspund eu la prima întrebare de pe acest site:

“Ştiai că bulimia sau anorexia poate începe chiar cu prima dietă?”

– NU AI DE UNDE SĂ ŞTII. Ceea ce e mult mai periculos decât pare.

p.s. Cartea o am în format electronic. Cine o vrea să-şi lase o adresă valabilă în comentarii şi o trimit. Aveţi grijă de voi şi de dietele altora.

Later edit 2017: nu mai am cartea în nici un format, sorry. Am altă recomandare între timp, Unbearable Lightness: A Story of Loss and Gain de Portia de Rossi.

O știți fie din Ally Mcbeal, fie din Scandal, House of Cards, fie ca parteneră a lui Ellen Degeneres . Cartea e cutremurător de sinceră, povestește despre toată presiunea resimțită de ea în platourile de filmare și multe, multe altele. Nu e pentru cei sensibili, nici pentru cei care nu înțeleg ce atâta discuție, dacă trebuie să mănânci, mănânci și gata.

foto 1, 2