Amsterdam, ce nu scrie în ghiduri

Amsterdamul nu e un oraş romantic. Prea multe curve, droguri şi rastamani. Amsterdamul nu e nici un oraş fancy. Din fix aceleaşi motive. Lumea se îmbracă în Amsterdam, cam cum mă îmbrăcam eu prin clasa a 11a. Vans în picioare, geantă pe diagonală şi turbane şice în jurul gâtului. Sau tocuri pe bicicletă. Amsterdamul e cuceritor, ca de pe altă planetă. Mult mai european decât Anglia, dar tot de pe altă planetă. (Bine, englezii parcă au planeta lor separată: ei au maşinile lor, monedele lor, vremurile lor.)

Amsterdamul te cucereşte prin libertatea aia fără de-nţeles, pe care ţi-o împrumută ca pe-o viză de şedere cu termen limită. Singura limită olandeză, de altfel. Am văzut mai multe lebede decât poliţie, altă chestie ciudată. Nu ştiu alţii cum sunt, dar olandezii precis nu-şi fac griji că au grămezi de drogaţi umlbând liberi pe stradă.

Amsterdamul e un oraş de vizitat vara. Sau primăvara. Când e mult mai verde şi colorat. În rest, e exact ca-n poze. Cu vaporaşe şi clădiri plate, care se oglindesc în apele înconjurătoare. În Amsterdam, şi porumbeii sunt mai prietenoşi, că uneori te poţi trezi cu ei direct în părul tău de-atâta prietenie. Amsterdamul e un oraş care inspiră. Până şi mie mi-a făcut poftă de pictat, deşi mi-e mai uşor să descriu o culoare, decât s-o folosesc. Înţeleg însă de ce e oraşul lui Van Gogh şi al lui Rembrandt. Amsterdamul e artistic în toate felurile pământeşti şi nepământeşti de-a fi. Am mai zis oare că are nori roz şi cabluri pe stâlpi?

Amsterdam e oraşul extremelor: Cartierul Felinarului Roşu (Red Light District) e mai mare decât îmi imaginam şi are fix în mijloc o ditamai biserica. Dacă te uitai în stânga era reprezentarea poftelor trupeşti şi, în dreapta, a celor sufleteşti. Erau inclusiv teatre cu spectacole de sex în direct. Şi era o coaaaaadă şi în stradă, că de intrat n-am intrat să verificăm.

Bicicletele. Mult mai multe decât îţi imaginezi. Şi nu te poţi decât minuna când îi vezi cum pedalează tastând un sms (cu ambele mâini!) sau cum nu se grăbesc deloc. Am văzut două gagici,prietene, cum pedalau în tandem, ziceai că sunt trase la indigo. Au olandezii ăştia un calm în pedalatul ăla constant şi regulat, fără frâne bruşte sau depăşiri periculoase. Atâta relaxare purtată pe două roţi! Turiştii pe bicicletă sunt în shcimb uşor de recunoscut, după felul în care nu ştiu adapta viteza, traversa strada sau ocoli şinele de tramvai. Nu recomand nici unui turist să închirieze biciletă în Amsterdam. Plus, şi ca turist pieton trebuie să ai grijă pe stradă. Dacă noi ziceam că în Anglia e complicat cu traversatul, era fiindcă nu fuseserăm în Amsterdam! Aici nu ştii niciodată când se termină şi când începe trotuarul, de unde vin bicicliştii şi încotro se duc. Deşi lucrurile par excepţional organizate; singurii debusolaţi eram noi.

strada casei Annei Frank

Dintre ce-am văzut şi nu vă recomand să pierdeţi timpul sunt casa Annei Frank şi muzeul sexului. Prima nu e nu-ştiu-ce, iar informaţiile de acolo le-am văzut în tihnă şi intimitate singură pe youtube. În rest, sunt doar nişte pereţi cu multă istorie şi tragedie între ei. M-a impresionat să văd două femei lăcrimând. Şi muzeul sexului din Amsterdam e un mare NU. Măcar a fost doar 4 euro intrarea.

În rest, Amsterdamul cu lebedele lui şi hotelul cu tavan înalt a fost pentru noi o experienţă care ne-a adus mai aproape în cel mai inexplicabil fel. Cred că uitasem pentru o clipă cât sunt de norocoasă să mă aflu acolo, cu acel prilej şi lângă el. Iar uitarea asta nu m-a costat pe mine, deşi mi-aş fi dorit s-o fi făcut. Mi-am primit o lecţie de înţelepciune în iubire, o lecţie pe care-o s-o ţin minte cu atât mai mult, cu cât nu am fost eu cea care-a plătit preţul unui egoism. Copilăresc. Dar neputinţa te creşte mare accelerând, căci e unul dintre cele mai greu de suportat sentimente, indiferent de durată. Cred că, pentru o clipă, am uitat că nu-mi mai doresc doar binele meu imediat şi, mai ales, că binele meu imediat îl implică şi pe al altuia. Dar despre copii care cresc împreună mai vorbim şi cu alte ocazii.

Oricum, în Amsterdam mai mergem.

*lebedele astea se întâlnesc în fiecare seară pe un canal din cartierul Felinarului Roşu. Erau în drumul nostru spre hotel.