Faptul că suntem români ne aduce împreună

Acesta este un post despre comunitatea românească din Liverpool.

Am cunoscut-o săptămâna trecută, când am fost la biserică. Acolo am descoperit pe lângă o veche cunoştinţă (lumea e mică peste tot!) şi o antică dimensiune a bisericii, anume aceea de nucleu social. De fapt, nici nu ştiu cât de veche, dacă babele încă se mai gătesc de dimineaţă şi abia aşteaptă să bată ceasul 5 ori 6 ori cum e programul, ca să defileze la Vecernie, acest catwalk al pensionarelor preacuvioase şi fără de nepoţi flămânzi acasă. Niciodată nu am crezut că voi cunoaşte şi eu valenţa asta socială a bisericii.

Iată-mă. Acolo am cunoscut câţiva români, din zone diferite ale ţării, de ocupaţii şi aluaturi diferite. Am dat mâna cu fiecare şi m-am străduit să ţin minte cum îi cheamă pe toţi. Am şi reuşit, de s-a minunat după aia lumea. Atât de frumos ne-au primit! M-am simţit de parcă aş fi avut vreun merit doar că sunt româncă.

Sâmbătă a fost petrecerea de Crăciun a românilor din zonă. Într-un cămin cultural la marginea autostrăzii, s-au cântat colinde, m-au enervat copiii prost crescuţi de părinţi imuni la lipsa de educaţie oferiNDĂ (această formă continuă a unui gerunziu cu iz de prezent e mai gravă decât vă puteţi imagina!), mi-au plăcut părintele îmbrăcat în sutană şi sarmalele reci din farfurii. (Deşi nu-mi plac nici în poze sarmalele, de data asta chiar completau perfect peisajul.) Plus faptul că am cântat şi eu “O brad frumos” în româneşte. Ştiţi cât de ciudat este? Să-l cânţi până la capăt, nu numai până la cetina tot verde. Cred că n-am mai făcut-o de la grădiniţă, grupa mijlocie. Că după aia, m-au dat la secţia germană şi tot Crăciunul a devenit “Weihnachten” şi tot bradul frumos, O Tannenbaum, de atunci şi până astăzi. Sunt grozave colindele germane!

Dar am învăţat două lecţii importante: că grupurile mici sunt întotdeauna de preferat celor mari (la biserică ne-am amestecat printre cei deja prezenţi acolo, la petrecere însă, am stat tot noi între noi, confirmând parcă zicala că doctorii-s aşa nişte oameni de plictisitori, they all stick together! – Ceea ce ne-a şi spus, glumind, un domn britanic de acolo.) şi că faptul că suntem români ne aduce împreună, dar nu ne şi ţine. Ceea ce ne defineşte ca oameni e mult mai mult decât locul naşterii sau limba în care ne exprimăm. Fiindcă mai important decât codul, e mesajul. Iar în ziua de astăzi, când avem atâtea coduri universale, aproape nici nu ne mai dăm seama când vorbim engleză şi când, română. Importantă e compatibilitatea, nu apartenenţa socială, naţională, profesională. Deşi, uneori are mai mare influenţă decât ne place să recunoaştem.

Faptul că suntem români ne aduce împreună, dar nu ne şi ţine. Aşa.

 

Articolul anterior

Trilulilu nu bate pân-aici

Articolul următor

Strategie de blogging la distanţă

11 Comentarii

  1. Uneori, depinde si de tara probabil

  2. Textul scris cu italice este foarte adevarat 🙂

  3. Iulian, românii-s tot români oriunde ar fi. Sau mă înşel?

    Bogdan, la fel cum nu contează ce culoare are pielea noastră sau cum îl numim pe Dumnezeu, Buddha sau Allah.

  4. : )) da cred ca ai dreptate, m-a facut sa zambesc ultima afirmatie : )

  5. Auleu, Iulian, nici nu ştii ce scandal a generat acest articol în comunitatea respectivă. De-acum sunt o vedetă acolo! 😛
    Un fel de erou negativ, desigur.

  6. Geo

    Desi nu am comentat niciodata, citesc cu placere blogul tau de cativa ani. Sunt si eu expat de un an de zile si din ce am vazut pe aici da, romanul tot roman oriunde ar fi. Unii pe aici sunt chiar deranjant de romani desi is plecati de ani buni de acasa. Si da, faptul ca suntem romani ne mai aduna din cand in cand, dar nu ne tine.

  7. Pfuaa, ai grijă ce vorbeşti! Că, dacă nu aveţi comunitate acolo, venim noi mintenaş şi vă facem una 😛

    Geo, mă bucur că mi-ai scris. Chiar vorbeam pe mail cu o prietenă azi: oare avem nevoie de aceste comunităţi de români ca să ne mai astâmpărăm dorul de casă? Habar nu am cum e în Canada, dar aici lumea e tare amabilă peste tot.

  8. Geo

    Avem, cum sa nu avem comunitate. De ne(i)-ai vedea cand ne adunam ai zice ca suntem cei mai “uniti in cuget si simtire”. Nu stiu de ce se aduna romanii, daca sa-si astampere dorul sau mai stiu eu ce. M-as risca sa spun ca majoritatea se aduna pentru show off. Sa se laude care mai de care ca si-a luat casa mai mare, masina mai scumpa (sau 2-3, dupa caz) si sa-ti zica ei cum stau lucrurile de fapt, ca tu nu stii. Mai ales cand esti newcomer. In rest is simpatici.

  9. Asta cu newcomer pe mine mă face să îmi amintesc de începutul facultăţii, când studenţii din ani mai mari începeau să-ţi povestească despre proful cutare, despre examenul x, despre ce şi cum o să fie… mie îmi place chestia asta, am învăţat multe până acum. De fapt, am avut mare noroc să cunosc pe cineva foarte de treabă.

  10. p.s. Să mai laşi şi altă dată comentarii, că uite, facem schimb de experienţe! 😉

  11. Geo

    Sa nu crezi ca-s vreo autosuficienta care isi inchipuie ca le stie pe toate. Doar ca nu-mi place cand ma trateaza oamenii de sus doar pt ca eu am aterizat aici mai de curand. Si asta nu mi s-a intamplat decat cu fratii romani. Bine, mai sunt si oameni misto printre ei, nu-s toti atotstiutori sau superiori.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 151 queries in 0.201 s