Luna: December 2011 (Pagina 1 din 4)

Sa ne revelionim cu placere!

Stiu ca am promis povesti de pe drum, dar am mai promis niste cafele mamei si, desi ma tem ca niciodata ele nu vor fi destule, am ambitia, placerea si obligatia de a ma stradui sa le implinesc. Asadar, imi cer iertare mai intai pentru nerespectarea promisiunii fata de dumneavoastra, cu rugamintea de a va bucura putin si pentru mine sarbatorile astea si pentru ai mei, care umbla dupa mine prin casa, doar-doar or prinde un minut in plus. Iar, culmea e ca pentru prima data, chestia asta nu ma deranjeaza deloc!

Postul asta il scriu pe repede-nainte, in timp ce-mi fac bagajul pentru Noul An. Cred ca, de data asta, am in traista tot ce mi-am putut dori in alti ani, plus convingerea ca va iesi o bunatate de 2012. Desi, reteta nu mi-o prea amintesc. E ca atunci cand bunica face cea mai buna prajitura din lume (si o face, am martori!), nu din carti, ci din ochi. Sau asa zice ea, ca eu cred ca o face din inima.

Primiti urarile mele de bine, de iubire si sanatate, de prieteni buni si povesti frumoase. De autobuze venite la fix si locuri de parcare goale, de reduceri mari la masurile potrivite si conexiuni rapide la internet. Ca sa ne vedem si la anul, mai obositi de la atatea petreceri, mai veseli de la muzica veche si mai entuziasmati de la necunoscutul care ne asteapta. 2012 va fi o aventura. La multi ani!

p.s. Eu raman conectata, dar de pe telefon. Care, apropo a inceput sa sune! Si de asta mi-era dor…

Din România, cu drag

  • Vă scriu din patul meu, din casa părinţilor mei de la Sibiu. Nu că aş avea părinţi şi prin alte oraşe, dar treaba asta cu casele e destul de neclară, deşi declaraţia mea de avere e tocmai contrariul: nu lasă loc de întrebări.
  • Am multe să vă povestesc, drumul a fost o poveste în sine, întoarcerea în zone unde lumea înţelege ce vorbeşti e dureros de cenzuratoare, astfel încât aproape ţi-e dor de libertatea oferită de alte limbi. Oricum ar fi sunat şi asta.
  • Sunt bine, sănătoasă, abia m-am dezlipit de mama; am încins jocuri cu aia mică de devreme până târziu, însă prea puţine pentru amândouă. Bucureştiul m-a încărcat ca pe-un acumulator stricat; iubesc bulevardele lui, claxoanele din trafic şi mâna mea pe volanul maşinii.

Însă primul re-contact cu ţara

Continuare

Cum am făcut dintr-un singur pitic: doi!

Bine ne-am regăsit după Crăciun, frazele astea de început sunt ca introducerile comentariilor la română: fermecătoare, dar toate la fel. Deci, să trecem peste. Şi să vă povestesc despre cadoul pregătit pentru finuţa mea de doi ani şi jumătate. Nu sunt un fan al copiilor mici şi nu mi-e greu s-o recunosc. Nu sunt un fan al strâmbăciunilor şi smiorcăielilor pe care se simte lumea obligată să le presteze în faţa acestor fiinţe lipsite de ajutor şi vocabular, nu voi pune niciodată un copil să-mi spună poezii sau “ceva” în limba germană şi nici nu îi voi dărui hăinuţe. Reminiscenţe din prima copilărie, când cele mai tari cadouri primite erau pufarinele şi caramelele! Că jucării aveam şi noi în România, iar de frig am suferit întotdeauna, oricât de gros m-ar fi îmbrăcat mama. Ce n-aveam noi erau Toffees, Milka şi chestii învelite în staniol colorat, în general. Dar, de această una bucată copil îmi place mai mult decât pot vreodată să recunosc acilea pe blog, din motive de păstrat reputaţia. Să zicem c-o visez noaptea…

Săptămâna trecută am sunat-o în mod expres pe asta mică a mea de departe, s-o întreb ce să-i aducă naşa ei din Anglia. O cheamă maică-sa la telefon şi-i spune:

-Potoleşte-te şi hai, că-i naşa la telefon! Cât de scumpă poate fi o voce de copil isteţ la telefon nu vă pot explica. Decât că e pericol de inundaţii, căci eu mă topesc de fiecare dată. Şi o întreb, ca între doi oameni cu limbaj articulat şi deget opozabil (însuşiri de care copilul a dat dovadă.)

-Ce să-ţi aducă naşa, când vine peste două săptămâni?

(fără să se gândească sau să i se şoptească:) Un cadou. (remarcabilă lipsa de lăcomie; la mine, ar fi fost 3 pungi de caramele, vreo tonă de Milka şi, de restul locului în bagaj, nişte stanioale sclipicioase)

-Da’ cu ce să fie cadoul?

-Cu Abă-ca-Zăpada. (am intuit, desigur, cunoscând pasiunea copilului pentru poveste şi, mai ales, pentru pitici)

-Da’ ce-nseamnă să te potoleşti?

-Nu mă-nteresează

Topiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiire…. Limbaj articulat şi deget opozabil, după cum spuneam. Grozavă replică, aş fi vrut să văd, în momentul ăla, faţa mamei copilului.  Care e o scumpă şi ea, că doar scumpetea asta circulă-n familie.

Uite-aşa am ajuns la pitici. Avem un Disney Store acia aproape. Şi cum mi-s eu aşa nehotărâtă de fel, prima dată când am fost acolo, am văzut un Mutulică puţin cam hidos, care nu m-a convins. Ştiam din surse sigure, că ăsta e piticul câştigător. (Şi ştiţi de ce mi se mai pare copilul ăsta inteligent? Fiindcă e fascinat de pitici; eu… eram de prinţ :P)

 Data viitoare: nici urmă de Mutulică. Următoarea dată nici atâta, şi tot aşa, ca-n bancurile alea seci. Pare-se că Mutulică e o specie pe cale de dispariţie. M-am împrietenit cu toate exemplarele de angajaţi din magazinul ăla, am făcut schimb de numere de telefon şi am obţinut informaţii de backstage despre marfa nouă adusă în stoc. Ceea ce se întâmpla în fiecare noapte. Ceea ce mă ducea în fiecare dimineaţă înapoi la magazin. L-am disperat şi pe el, care, în Ajun de Crăciun, când s-a trezit cu mine disperată în magazin, dar fără pitici (le schimbaseră raftul), a zis că problema devine serioasă şi e cazul să se ocupe personal. Astfel încât s-a trezit întrebând “Do you have any midgets?” Am râs cu toţii, dar nici urmă de Mutulică. Mai aveam o speranţă pentru luni dimineaţa, când, după Crăciun, mă gândeam eu că lumea se vindecă de febra cumpărăturilor şi şansele unui Mutulică îmi cresc considerabil.

Doar că, după nebunia Crăciunului, vine nebunia reducerilor. De la 6 dimineaţa!!! Să fi văzut ce de oameni care s-au trezit cu noaptea-n cap, ca să dea iama-n bunăciunile la jumătate de preţ! Doamne! Pe la vreo 11 m-am pornit spre magazin, deja de pe stradă vedeam oameni cu pungi enorme pe care scria SALE. Ok.. Iar în oraş… mda, raftul meu de pitici era devastat. Cineva a dat iama în micuţii acondroplazici. Mutulică era deja o discriminare de care m-am simţit vinovată, căci acum nu mai alegeam, ci culegeam literalmente. Doar că, ghici ce! Când mă uit la preţ: piticii mei se înjumătăţiseră în lire!

Şi , uite-aşa, am făcut din unul, doi pitici (ghici care)! Acum, i-aş spune copilului că un pitic e practic de la Moş Reducere. Doar că, ştiţi cum copiii înregistrează tot la vârsta asta..? Mi-e teamă să nu fiu apoi acuzată de a fi instaurat tradiţii post-creştineşti. Hm, deşi, dacă mă gândesc bine, ar fi mult mai ieftin… Dumneavoastră ce v-aduce Moş Reducere ăsta? Asta, doar dacă aţi fost cuminţi şi n-aţi sacrificat întreg bugetul în numele Crăciunului. 😉

—————————–

Pfoaaa, ce ditamai postul. Mă iertaţi, dar, de la atâta sărbătoare, am rămas nescrisă.

Celor singuri de Crăciun

Celor care sunt departe de el sau de ea, celor care duc doruri în suflet şi poveri pe umeri. Celor care aprind lumânări în locul tacâmului unui bunic, celor care tânjesc după cozonacul bunicii sau , poate, chiar după ea. Celor departe de părinţi şi de soba lor natală. (Ce păcat că s-au dărâmat sobele când au venit caloriferele peste noi! ) Tuturor celor care s-au dezbrăcat de iubiri în miez de sărbătoare, acelor curajoşi care înfruntă un război al bucuriei pentru alţii…singuri. Ştiţi senzaţia aia când tu eşti groaznic de nervos sau supărat şi numa’ îi auzi pe unii cum se hărhăie lângă tine. E unul din momentele în care etajul 8 ţi se pare prea aproape să sari. (Cum zicea Piticu‘ într-un tweet.) Acelor curajoşi, care rămân la înălţime. Tocmai fiindcă îşi dau seama că se putea şi mai rău.

Ştiţi, aste rânduri le scrie o fată care a fost singură de meserie.

Continuare

De Crăciun, britanicii nu fac doar abuzuri culinare

Subiectul acestui post este sexul de sărbători şi o campanie ca un apropo. Doar că nu puteam s-o spun aşa direct, din titlu.

Se pare că obiceiurile de Crăciun diferă de la o cultură la alta, iar eu am norocul să observ şi să raportez de la faţa altui loc. Pare-se că britanicii mai au un obicei, pe lângă masa tradiţională în familie. Şi anume, sexul. Neprotejat, de cele mai multe ori. Sau, cel puţin, aşa arată statisticile lor faimoase: Cică pe timp de sărbătoare britanicii fac mai mult şi mai neprotejat sex, de se aleg cu cele 3 kg de după sărbători nu de la sarmale şi cozonaci (ca românii), ci de la prea mult ficki-ficki-bumsi-bumsi (care, contrar zvonurilor, nu e întotdeauna consumator de calorii).

Continuare

După Moş Crăciun vine Moş Reducere

Zilele trecute anunţam pe facebook că urmează marea întâlnire. Că merg în oraş să mă întâlnesc cu Moş Crăciun. Ceea ce înseamnă o listă imaginară cu corespondenţi foarte reali din imediata mea apropiere şi familie, care au fost foarte cuminţi tot anul şi care aşteaptă ceva de la Moş.

Şi uite-aşa eram eu în toiul întâlnirii,

Continuare

Pagina 1 din 4

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 103 queries in 0.451 s