Moartea individului în cuplu are un (pro)nume comun:

NOI

Am un văr tare simpatic, ce are o şi mai simpatică prietenă/iubită/colegă de viaţă şi job, cu care are o afacere online, diverse conturi de mail şi parole împărtăşite. El fiind neam cu mine, foarte simpatic, după  cum spuneam, şi cu vaste abilităţi de a face haz de necaz sau de propria persoană, adesea spune despre ei doi că sunt bicefali. //În cazul în care vărul respectiv citeşte acest articol, să afle că în repetate rânduri i-am invidiat sincer “necazul” şi mi-aş fi dat singurătatea pronumelui la persoana întâi pe orice făptură dornică să împartă o fiinţă cu mine.

Între timp, lucrurile s-au schimbat. De fapt, totul a început de la o nuntă de mai demult, la care am participat amândoi şi el şi eu, dar oarecum separat. Eu eram invitata miresei, el era din partea mirelui. Iar ca să fie -chipurile- mai simplu aşezatul la mese (mărturisesc că geometria în spaţiu nu a fost niciodată specialitatea mea, dar mă gândesc că n-o fi chirurgie pe creier!), eu eram trecută “+1”. Lângă numele lui. Cu scuzele de rigoare din partea miresei, nu şi din a mirelui sau a mamei lui, care probabil aşa catalogau orice femeie (înainte de a da naştere unui prunc cu puţă şi înainte de a şi-l însura cu fast, evident): un apendice în dreapta sau stânga bărbatului. Genul ăla de apendice care să-i spună “ţi s-a ridicat cravata, dragă” sau “ţi-a rămas sarmaua între dinţi” sau “vezi că ai şi salată pe masă, nu numai bere şi coniac“. Să zicem că scuzele au fost acceptate, dar niciodată uitate şi adesea date spre exemplu. Nimeni niciodată nu ar trebui să fie un plus unu!

De la o vreme şi mai apropiată în timp şi spaţiu, utilizarea pronumelui personal la persoana întâi plural devine aproape un tic verbal. NOI. Suntem întrebaţi o chestie şi răspundem în cor. Până şi mama zici că a început să-mi vorbească cu “dumneavoastră”: “o seară frumoasă s-aveţi!” Mulţumesc, eu şi multiplele mele personalităţi.
Noroc că forma verbală la persoana întâi e aceeaşi indiferent de număr (spui “am mers, am fost” şi dacă te referi numai la tine sau la amândoi), încât uneori mai şi ai impresia că vorbeşti doar despre tine. Noroc că n-avem aceleaşi gusturi la mâncare şi băutură, că până şi chelnării ar râde pe sub mustăţi.

Eah, vă daţi seama că glumesc. Dar, pentru o fată ca mine, care a trăit singură toată viaţa ei, am ajuns să mi se pară ciudat să spun “în faţa blocului nostru”, “priveliştea noastră” (raţele-s ale mele,da?!), “ne-am făcut de mâncare”, “ne-am uitat la film”, “am”, “vom“. Încă nu am învăţat să nu deschid doar eu uşile, să-mi primesc prioritatea ca o doamnă; nici măcar plasele nu le ştiu întotdeauna lăsa din mână. Mda, exerciţiul de-o viaţă nu se şterge-ntr-o lună!

Să nu ne confundăm, să nu ne pierdem individul, fiindcă vom ajunge să-l căutăm în alte relaţii. Să nu facem abuz de plural şi să nu credem că ştim deja ce va comanda celălalt la desert. Să nu uităm că avem un om alături, nu un retardat incompetent, care nu ştie nici pe unde s-o ia. E drept, bărbaţilor le ia mai mult şi mai greu să se orienteze. Dar niciodată să nu ai impresia ca femeie că îl poţi tu direcţiona. Tot ceea ce poţi face (iar asta doar cu cei mai deschişi la cap şi generoşi la IQ) este să îi arăţi nişte indicatoare. La dreapta, la stânga, înapoi. Stop, interzis, amendă. Tot înainte. Dar nu poţi face paşii în locul lui. Că de asta sunteţi doi într-o relaţie. Daca vrei să iei singură toate deciziile, fă-te domnişoară, de carieră, bătrână. Să nu traversăm limitele. Să nu începem să-i cumpărăm chiloţi şi şosete. Precis până la vârsta asta, făcea şi treaba asta cineva pentru el. Să nu speli vasele, dacă a promis el c-o va face. Deşi îi ia o săptămână şi ai nevoie de tigaia aia mică! Să nu mâncăm fiecare din farfuria celuilalt. Nu, nici măcar să nu gustăm. Dacă vrei şi tu supă de ciuperci, comandă-ţi. Fiecare cu farfuria, furculiţa şi salata lui. Să nu-l cărăm la ieşiri în oraş cu încă o grămadă de prietenele noastre drăguţe, isteţe şi cu simţul umorului. Dacă vrea gagici multe şi bune, măcar să-şi facă singur rost de ele! Eu cred că unirea celor doi într-o singură fiinţă -cum zice popa la slujbă sau Spice Girls în melodie– e ca şi când el ar vrea s-o ia spre centru şi tu vezi clar semnul de autostradă. E cu siguranţă direcţia greşită. Autostrăzile nu duc niciodată în centru şi, de obicei, oamenii se pierd pe drum tot încercând. Să vrei să îmbătrâneşti într-o singură fiinţă mi se pare de o rară prostie, dar inocentă oarecum. Şi deosebit de plictisitor. (Nu c-aş fi îmbătrânit de prea multe ori.) Dar îmi imaginez că, dacă tot vrei să fii unul, de ce ţi-ai mai lua pe cineva!

În fine, singura formă de noi acceptată în regatul acesta e în expresia “la noi acasă”. În rest, mă străduiesc să-i spun pe nume şi atunci când nu e prezent. “Horaţiu şi cu mine”. E mult mai frumos decât “noi”. Fiindcă nu poate fi altul decât Horaţiu lângă mine. E clar?

foto

Articolul anterior

Despre internetul de ieri, de azi şi de mâine

Articolul următor

Învăţ o altă mentalitate

24 Comentarii

  1. Valeriu

    Un cuplu ideal formează două linii paralele ce merg împreună dar nu se ciocnesc niciodată.
    Nu-ți pierde timpul cu prostii și formalități.

    0
  2. Dan

    ahahahaha, cata efervescen(tz)a! u go, girl!

    0
  3. Valeriu, coreeeeeeeect! Asta e şi definiţia mea. Ştii care e poza mea preferată împreună cu el? Una într-un rollercoster, amândoi extaziaţi, cu zâmbetul fixaţi pe moacă (bine, le viteza aia, nu mi-am mai putut da jos zâmbetul de pe figură până la final :P) şi…mergând în aceeaşi direcţie. Cu entiziasm şi bucurie. Şi dacă ai şti ce frică îmi era de rollercostere până atunci!

    Dane, am înnebunit, aşa-i? 😛

    0
  4. Dan

    aaaa,nu, n-ai inebunit,nu acum :))acum nu stiu daca se datoreaza superficialitatii mele, dar n-am simtit niciodata ca trebuie sa fac o ordine la capitolul asta.Adevarul e ca nici nu folosesc prea des “noi”-ul pe care il acuzi si nici nu ma deranjeaza la ceilalti decat cand este folosit in relatarile despre destinatiile de concediu( stii, dupa revelion, “dar voi unde ati fost? Noi am fost la…”)

    0
  5. Dan

    daca stau sa ma gandesc , intr-o discutie de genul asta m-ar enerva sa aud prea des si ” Horatiu si cu mine” :)) cred ca e vorba de doza, intr-un final 😀

    0
  6. si cu …. in … si cu sufletul in rai nu se poate. Va place, nu va place, deocamdata suntem doua sexe. Singur nu se poate face nimic.

    0
  7. Dane, desigur, cantitatea e cheia succesului. Însă, oricum, a-l numi pe celălalt mi se pare mult mai drăguţ decât a-l integra unui pronume comun cu atâţia alţii de dinainte.

    raresh, dar noi n-am zis că nu ne place. Şi cu şi cu.

    0
  8. Noi. El si Ea. Noi 2…. e mai bine sa conjugi la plural verbul…
    Mi-e dor de tine desi nu ti-am vazut pana acum ochii…:*

    0
  9. mo

    patz! maine imi tin promisiunea si dau mail lung 😀 despre ‘noi’ .. heavy stuff 🙂 :-*

    0
  10. Stef, 🙂 sunt aici, deşi mai departe, internetul parcă e la fel de aproape. Mi-am luat până şi cartelă cu minute pentru RO doar ca s-o pot auzi pe mama la telefon, ca şi nimic nu s-ar fi schimbat. Deşi nici Skype-ul nu-i de lepădat.

    mo, deja prea mă ameninţi. Eşti ca un bărbat fără inimă. Mă tot amăgeşti de nu mai cred nimic. Bagă aici, live mai bine. Ce-i în mână nu-i minciună.

    0
  11. Intotdeauna orice din farfuria lui e mai gustos decat din a mea. Si e delicios asa 🙂

    0
  12. Nuuuuu, nu şi tu!!! Pe mine chestia asta cu farfuriile mă urmăreşte de la mama, care mereu are impresia că bucata ei de friptură e mai fragedă decât a mea şi simte nevoie să împartă sucurile din farfurii. Nici nu îţi imaginezi cât urăsc asta, mai ales că ea e cea care serveşte friptura.

    0
  13. E foarte mult de scris… sunt pro si contra “noi”…
    Ce pot sa-ti spun sigur e ca chestiile astea cu “noi” contopite sunt chestiile de inceput, spuse asa pentru a accentua o noua etapa din cuplu, pentru a te da mare, daca vrei sa-i zici asa.
    Pe urma, o data cu trecerea timpului si confirmarea dragostei (ca doar numai in anumite situatii ai nevoie de artificii care sa atraga atentia celui cu care vorbesti si a partenerului pomenit deopotriva) “noi” redevine “R si eu”. Si, din nou, moderatia e cheia succesului.
    Recomand insa un pupic de “Noapte buna”, unul de ramas bun si unul la revedere. La restul nu ma bag :-))

    ps: pentru restul argumentarii pro si contra “noi”, ma gasesti pe skype, cand vei avea chef si timp >:D<

    0
  14. Liora

    Copila, tu este neam cu barbatu-meu? Cand atentez la farfuria lui ma sageata cu privirea si zice, la fel tot timpul :´´ iar ti-ai comandat cine stie ce exoticitati si nu le mamanci. Dar ma lasi te rog pe mine sa mananc ce am comandat?´´ :))

    0
  15. Ioana, are mama o vorbă cu tata “să refacem unitatea de bază” :)) care unitate se reface prin îmbrăţişări, pupici, contact fizic. E foarte important pupicul ăla de dimineaţă, seară şi când mai zici tu…
    Cât despre “o fază de început”, sper să nu rămână aşa…

    Liora, :))) în cazul ăsta, da, ne-ai prins! Comandă-ţi întotdeauna ca el. În felul ăsta, nu vei mai fi tentată.

    0
  16. Mnoh, asa zic si eu “Eu si Luci” sau “am mers la film cu luci si cu x”. Incerc sa nu abuzez prea mult de conceptul de “noi” tocmai pentru a nu anihila complet individualizarea persoanei mele. Caci pana la urma inainte de a fi cuplu suntem doua persoane distincte care trebuie sa-si pastreze intotdeauna individualul. nu de alta, dar altfel o luam razna.

    0
  17. Luci şi eu, Ano. Altfel, specialiştii în comunicare vor spune că te iubeşti prea mult pe tine şi prea puţin munca pentru ei. Crede-mă, am păţit eu.
    Şi ştii ce le-am zis? Că nu e rău deloc să te iubeşti pe tine. Şi că să-ncerce şi ei într-o bună zi 😉

    0
  18. Legat de asta cu luatul din farfurie mi-am amintit c-am fost odata in parc eu cu frate-meu si ne-am luat gogosele din alea mici cu toping, eu cu ceva gem de cirese, el cu kiwi. Eu tot luam de la el, el nu zicea nimic. La un moment dat i-am spus ca poate si el sa ia de la mine daca vrea. Omul mi-a raspuns asa: daca as fi vrut cu cirese mi-as fi luat cu cirese. Mi-a bagat si-o privire sugestiva si de atunci mi-a trecut pe vecie cheful de a atenta la portia cuiva. 🙁 Si-l iubesc pe frate-meu de numa si-am ras atunci cu gura pana la urechi, dar mi-am ivatat lectia. 🙂
    Cat despre “noi”, asta mi-e complet strain, eu folosesc “noi toti”. 😀

    0
  19. Bueeeeeey, voi sunteţi un “noi” mult mai frumos decât aş fi putut eu vreodată să-mi imaginez. Un “noi” din ăla ca al vostru cred că şi-ar dori oricine. Indiferent dacă-i cu cireşe sau kiwi.

    0
  20. Scrii incredibil de frumos ! Si adevarat 😀 …ca un om mare ( nu la stat, la sfat ! )

    0
  21. susbscriu feri…super frumos scrii articol exceptional

    0
  22. am eu un comentariu, dar o sa ti-l impartasesc pe mail.

    oricum, ma bucur ca ai timp sa scrii mult 🙂 ca de vazut oricum nu ne vedeam noi prea des, sa fim sinceri. deci plecarea ta e mai mult un castig.

    0

Leave a Reply

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 159 queries in 0.186 s