De la o vreme am început să gătesc. Da, fericirea poate fi atât de plictisitoare, încât te apuci de curăţat cartofi. Sau, cel puţin, asta era concepţia copilei de dinainte despre acţiunea tradiţională şi, pe bună dreptate, pe cale de dispariţie: gătitul.
Dintotdeauna am urât discuţiile despre „ce mâncăm”, oalele transportate cu ciorbă şi sufertaşele făcute pachet. Fiindcă niciodată nu o să mor de foame, iar istoria personală a demonstrat că aveam dreptate. Ba uneori chiar un surplus de dreptate, de parcă voiam să dovedesc ceva. Că pielea ni se poate întinde la nesfârşit însă e dovedit demult şi de alţii mult mai deştepţi decât mine.
Mama mea e una clasică la bază: ştie să gătească fabulos, uneori o mai şi face. Mama e o gospodină când e nevoie să fie, chiar dacă, în ultima vreme, lista activităţilor ei are alte priorităţi. Dar eu am crescut cu mâncare caldă şi gătită în casă, cu o mamă care întotdeauna se trezea înaintea mea să dea drumul la foc în bucătărie şi să-mi pună laptele la încălzit. Din astea…
Însă niciodată nu m-a pus să fac nimic. „Nici pe mine nu m-a pus mămica. Zicea că o să tot am timp la casa mea…” Iar mama a preluat principiul, sperând probabil că, atunci când ajung şi eu la casa mea, mă dau pe brazdă. Când colo, ce să vezi: dacă am folosit de 2 ori cuptorul în Bucureşti! Iar la aragaz aveam un singur ochi pe care-l aprindeam, ca să nu fie nevoie să le spăl pe toate. Le ştergeam numai de praf.
Când prietenele mele se certau cu prietenii lor cine bagă la spălat sau pe unde (nu) se lasă şosetele murdare, eu visam să am cu cine face dezordini şi cui călca nişte cămăşi. Astăzi, după a doua cămaşă visul s-a făcut ţăndări şi a trebuit să-l adun cu mătura de pe jos. (Glumesc, desigur. Doar că nu vă puteam povesti cât de drag îmi e să simt mirosul ăla de fier încins peste cel de curat din material, la care parcă se suprapune un iz al parfumului său, de nici nu ştiu dacă mi se pare sau am greşit programul de spălat. Aţi fi zis că m-am ţicnit cu totul şi aţi fi chemat poliţia, că ce-am făcut cu acea supercopilă antitalent la orice treabă gospodăricească… deşi cred că v-am povestit că la Bucureşti aveam bohrmaşină… Mi-am cumpărat-o din dorinţa de a-mi afirma independenţa în faţa sexului puternic. Tot ce am dovedit însă a fost slăbiciunea-mi şi calitatea proastă a acelei bohrmaşini ieftine din Carrefour. Să nu vă luaţi nici dacă sunteţi bărbat, nici dacă sunteţi mai mulţi.)
Revenind. Tot ce ştiam să fac acum 3 săptămâni era: cafea, sandwich-uri, ouă fierte şi salată. Pe ultima n-o nimeream de fiecare dată, iar dezastrul rămas în urmă în bucătărie susţinea fizic şi moral mâncatul din cutie, că la restaurante nu mergeam. Însă mama m-a învăţat o chestie: că mâncarea se face singură şi rapidă. Cu gluma de rigoare. Că grătarul se face singur, dacă pui carnea în tigaie. Tot aşa şi puiul, dacă-l bagi la cuptor. Că oul se fierbe singur şi că nu e greu să faci o oală cu pireu. Deşi ceasul arată ore ilegale (şi nu vă spun decât că erau înainte de a semna Declaraţia cu tentaţiile).
Mama nu m-a învăţat să fac de mâncare, dar m-a învăţat ceva mult mai important: să nu-mi fie greu, ci să-mi fie drag.
Şi, pe cuvântul meu, dac-am crezut vreo vorbă. Dar tare bine m-a învăţat! Am martori şi vreo 2 kilograme în plus s-o dovedească. Mai bine m-ar fi învăţat să gătesc…
p.s. Iar nu merge să centrez pozele 🙁
Ana Maria
.. nici pe mine 🙁
Mihaela Nistor
Se zice că nevoia te învaţă, aşa că atunci când vei fi nevoită, vei învăţa să găteşti, şi vei găti bine!
dragos
Gatesc de 2 ani …si imi iese o mancare…:X:X:X
Cristiana
vaaai citind simteam ca sunt eu exact acum un an in primele saptamani de Germania :)))))
asa mi-a zis si mie…..nici vase nu ma punea sa spal, nici curatenie din aia generala….tot pe principiul ca o sa fac suficient la casa mea :)) si sa o vezi tu pe copila rasfatata ce ii place sa gateasca acum…..asa ca asteptam retete noi si de la tine 😛
te pup :*
boby
Considerata o forma de iubire, ocrotire a copilului, nepregatirea lui pentru viata, poate sa fie de cele mai multe ori, un dezavantaj pentru acesta, indiferent ca-i fata sau baiat.Ca totul se poate invata si asta-i adevarat, mai ales daca inveti sa le faci pentru omul iubit.In prima faza este minunat, dar apoi…O carte de bucate de capatii este ceea a SANDEI MARIN.Iti doresc curaj, perseverenta si indrazneala in arta culinara si nu numai.
Dan
Ha!Aici va bat! Si mama mea e una care stie sa gateasca fabulos si din cand in cand o face… Daarrrrrrr,lenea ei in bucatarie s-a rasfrant altfel asupra copilului ce am fost :)ea, saraca ar fi gatit tot timpul daca ar fi avut cine sa-i curete legumele, cine sa-i stoarca lamaia in lingurita de bicarbonat, cine sa frece galbenusele cu zahar pana se topeste, cine sa bata albusele cand n-avea mixer, cine sa pazeasca oala , sa nu se arda cat tragea ea un pui de somn la pranz …si-a avut, asa am ajuns sa stiu sa gatesc toate rahaturile, fara retete, fireste :))e adevarat urasc vasele de dupa 😀
copila blondă
Ana Maria, şi e prea târziu acum?
Mihaela, exact! Tocmai fiindcă m-a învăţat să pun ingredientul ăla de se potriveşte la orice: un strop de drag în orice aş face.
Ştii, uneori, prietenul meu vine de la clinică şi-mi povesteşte de pe-acolo. Şi nu-mi place ca mâncarea noastră să audă despre tumori şi operaţii şi boli. Exact cum nici în Bucureşti nu-mi plăcea: dimineaţa, cafeaua mea auzea doar despre violuri şi crime. noroc că aici nu avem TV! Dar are el un job… care bate filmul..
Dragoş, ideal? :))
Cristiana, probabil e tocmai din cauză că nu te obliga să faci, acum nu o iei ca pe o fantomă bântuitoare din copilărie. E fain să găteşti, mai ales dacă ai şi pentru cine.
Sau asta cu gătitul la tine e valabil strict pe meleaguri germane?
boby, să fie, mulţumesc frumos. Dar nu îţi imagina că la mine gătitul înseamnă implicarea mea peste 30 de minute. Sunt pe principiul că mâncarea trebuie să fie proaspătă, nu-mi place să mănânc o săptămâna din ea. Să cureţi nişte cartofi şi să aunci o bucată de carne într-o tigaie ia maxim 30 de minute cu făcut salată şi mujdei, cu tot 😛
Dan, hahaha, bună asta! Vezi şi pe tine nevoia te-a învăţat, oarecum. Aşa şi pe mine. Doar că în momente diferite ale vieţilor noastre.
Sunt sigură că mama ta e mândră de tine! 😀
Dan
la mine era o placere nedeclarata sa ajut in bucatarie,dar cred ca era evident:)) primul meu”gatit” oficial si “de nevoie” a fost cand aveam 3 ani si mama luase oreon de la mine. eu credeam ca ea zacea in pat de suferinda ( am aflat mai tarziu ca doar de lene) si m-am autosesizat si i-am gatit ce-am mancat si eu bolnav fiind ( cartofi fierti cu unt si ceai) iti dai seama ca a paralizat cand m-a vazut intrand in camera cu tava cu cartofi (fierti fara sare, ca nu stiam ca se pune) si ibricul de ceai:)) nici nu ajungeam la aragaz in mod normal, decat urcat pe un scaune :))
Iulian Sirbu
Pe mine mama nu m-a invatat nici macar cum sa tin cutitul in mana. De voie, de nevoie, m-am facut bucatar si apoi am invatat-o eu sa faca niste mancaruri. In privinta deserturilor, ramane insa numarul 1! Respect si putere mamelor! 🙂
Valeriu
Vai, ce mă amuză noua ta atitudine, zici că ești proaspăt măritată și la casa ta, hi hi hi. ;))
Acum este mai ușor ca niciodată să fii femeie gospodină.
Cu un one stop shop, faci aprovizionarea super decent și comfortabil. Ai mașină de spăat, fier de călcat plus alte jivine electrocasnice ce îți fac viața un paradis. :))
De gătit e simplu, chiar banal. Dacă înveți principiile de bază, în șase luni ești gospodină model. Faci din jumătate de covrig patru feluri de mâncare și desert. 😛
Acum ascultă dară sfatul meu bătrânesc, de om trecut prin bucătăriile vieții. 😛
-Elimină orice fel de ustensile din plastic! În bucătărie se lucrează numai cu inox, sticlă și ceramică, fie vase, oale sau tacâmuri. Plasticul sau melamina, sunt un mare NO NO.
-Evită mixurile de condimente, folosește condimente în stare pură. Condimentele nu se amestecă la întâmplare după rețete de marketing, iar pentru o aromă perfectă folosește câte puțin din fiecare.
-Nu folosi concentrate gen vegeta sau alte mizerii la plic, folosește legume proaspete dacă vrei să obții mâncăruri sănătoase și mai ales gustoase.
-Ia-ți un cuțit mai măricel și ascuțit brici, un cuțit neascuțit nu e cuțit, e cea mai periculoasă ustensilă din bucătarie.
Ar mai fi și altele dar te las pe tine să descoperi chestiile mai savuroase, nimeni nu se uită cu plăcere la un film deja povestit. 🙂
copila blondă
Dane, tu eşti ca mine care spuneam poezii la 6 luni! :)) Precoce sau dintr+o familie cu o imaginaţie prea bogată. Că, evident, nu-mi amintesc de poeziile de la 6 luni, cum nici tu, probabil de cartofii de la 3 ani. Sau?
Iar mama ta e de admirat, să ştii. Să coabiteze lenea cu un oreon al copilului e lucru rar! Glumesc, nu vreau să crezi că îmi permit să o iau pe mama ta peste picior. Doar că eşti aşa şod cu povestea asta a mamei leneşe şi a bebeluşui harnic. :))
Iulian, respect şi putere! Bun aşa. Nevoia te învaţă, fiindcă atunci actul învăţării se face activ, nu pasiv. Eu nu cred că cineva te poate învăţa ceva după ce ai depăşit 3-4 ani. După aia, înveţi tu singur de la alţii, eventual.
Cât despre mâncăruri care nu pot fi detronate am şi eu aşa: mama -pireul, bunica din partea ei -salata (nu ştiu ce-i face, că doar din sare îi dă un gust de-nnebuneşti!) şi bunica de la tată- deserturile. Ea e un guru al prăjiturilor, torturilor. Doamne fereşte să semăn cu ea! Fiindcă ea doar le face, nu le şi mănâncă. Nu mai are loc de noi… :p
Valeriu, mă uimeşti din ce în ce mai mult. Nici mie nu-mi plac plasticurile, în schimb, sunt fan lemn. Deşi nu se spală tocmai ideal.
Aici am noroc de o bucătărie complet utilată, ba şi maşină de spălat vase este. Deşi încă nu am folosit-o, că mi-e frică s-o deschid. Sunt nişte vase de demult înăuntru şi…de asta îmi e frică. Ce vase-s, habar nu am.
În rest, nu e greu să găteşti, când mâncarea se face singură! 😉
copila blondă
p.s. Valeriu, dacă atunci când te măriţi e la fel de fain ca acum, m-am răzgândit şi vreau şi eu să mă mărit. Cel puţin o dată la 3 ani 😀
Valeriu
Drăguță după trei ani e și mai mișto. Căsătoria e ca un sandwich făcut în grabă, cărnița și sosul cel bun stau la mijloc nu la capete. :))
Dan
ba, imi amintesc ff clar, oreonul meu trecuse de cateva zile , ceea ce nu stiu e daca acei cartofi erau cu adevarat fierti …ceaiul era, sigur! :))
copila blondă
Valeriu, are mama o vorbă despre căsnicie. Zice aşa: primii 10 ani îs grei, că următorii-s imposibili! :)))
Dan, şi vreo poezie pe la 6 luni, nimic? Hai, trebuie să fie ceva, stoarce şi tu memoria aia…
Dan
nuuu, pentru ca eu eram pro-doing stuff, n-am vorbit pana pe la doi ani si ceva :p
Valeriu
Știe dânsa mult mai bine, noi suntem mici, mai avem de învățat și până semnăm și după. :))
Liora
@Copila, tema pentru acasa: sa ne zici in fiecare zi ce ai gatit. Iar cand iesiti sa mancati, sa ne zici daca ai luat notite de la bucatarul restaurantului 😀
Imi e tare drag asa cum povestesti. Am un deja vu :)). Sfatul meu este: nu te baga la chestii complicate, gen ciulama de pui, gomboti,sarmale sau ciorbe(care nu-s chiar asa floare la ureche cum spun unii), pentru ca te vei umple de nervi. Incepe timid cu legume la gratar sau trase in tigaie cu un pic de usturoi si un strop mic de ulei, piept de pui la gratar, cateva copanele bagate la cuptor, o salata cu dresing de mustar amestecat cu miere si ulei de masline…
Ce e iar foarte simplu desi nu pare, e prepararea chiftelelor:amesteci tot ce scrie in reteta si gata. 🙂 Sa le faci in cuptor, nu in ulei.
Roaga-l pe Dan sa-ti dea o reteta buna, citeam uimita ca are multa experienta in bucatarie!
copila blondă
Dan, recunosc că la asta nu mă aşteptam din partea ta. Deşi , cumva are sens: cei care vorbeau precoce nu se pricepeau ulterior la doing stuff…
Valeriu, dar mai ales după. Asta e o lecţie din aia, care întâi îţi dă examenul şi după se dezvăluie.
Liora, mă bucur că nu râzi de mine. :=)) Şi nu mă bag la complicăciuni, pentru astea sunt făcute restaurantele. Eu n-am de gând să fac carieră din bucătărit. Ţi-am zis, la mine totul durează maxim 30 minute, cu salată cu tot. Grătare, legume la grătar şi pireu, că de ăsta nu ne mai săturăm. Şi mujdei de usturoi cât se poate! Ăsta e secretul de a transforma orice gust într-unul delicios: adaugi usturoi! 🙂
Până acum am făcut aşa: pui la cuptor cu legume: a arătat bestial şi a fost delicios! Grătare de porc, piept de pui şi curcan, peşte. Am făcut creveţi la tigaie cu sos de brânză şi chilli. Beeeton şi mega-simplu. Pireu de cartofi, cartofi natur cu caşcaval ras. Orez cu lapte, pe care l-am făcut fără să-l gust, fiindcă mie nu-mi place şi atunci… dar el l-a mâncat şi l-a lăudat 😀 asta-i important.
Ciorbe nu, că nu suntem fani nici unul. Nici chiftele, sarmale, bleacs. Mie nici snitzelele nu-mi plac, deci nu cred că o să mâncăm prea curând. Deşi va veni un moment când va trebui să schimb meniul.
Iar peşte nu mai facem niciodată, încă mai miroase în casă. Acelaşi era motivul pentru care şi în Bucureşti mă feream de el. Doar la restaurant sau acasă, unde avem hotă racordată direct la aerisire şi etc. Nu rămâne mirosul prin în faţa de masă. Acum, mi-a intrat şi-n păr. Horror.
Na, cam asta. Mama mai zice să gust întotdeauna, ca să văd dacă-mi place o mâncare.
Iar condimente: sare şi piper şi mai am nişte ierburi, care au fost bune pe pui. În rest, fără vegeta şi alte prostii.
May the forks and hubs be with us!
p.s. Şi blondele gătesc există deja, deci nu am cum să mă transform eu… 🙂
Liora
Ahhhh, pai eu cred ca in tine se ascunde un artist alimentar (exista cuvantul?) si tu habar nu ai! 🙂 Auzi, creveti cu sos de branza si chili..vai, mi-e pofta de numa ! Nu cunosc reteta, dar suna tare bine!
Cum doamne iarta-ma sa rad? Eu care am aruncat muulta mancare pe canalizare, din motive de gust oribil sau aspect..suspect? 😀 Eu care am vrut sa fac supa de gaina si am pus 3 aripi de pui, un morcov si un patrujel la vreo 5 litri de apa? :)). Asa mi-am inceput eu ´´cariera´´ in bucatarie.
Pestele il mancam si noi afara, tot din cauza de miros. Desi am facut o data somon la cuptor, dupa o reteta de pe net, a fost bun si nu a mirosit tare. Dar parca tot mai simplu e sa-l mananci la restaurant.
Acum doi ani am incercat pentru prima oara sa fac sarmale, de Craciun. Ne era pofta de mancare romaneasca, ca altfel nu ma bagam eu la asa ceva. Au fost comestibile…dar departe de gustul de sarma de la mama 🙂 Varza murata luata de la turci, afumatura de la polonezi, carnea din Rewe , orezul de la unchiul bens, a iesit fix asa cum suna :)).
Acum cateva luni m-a lovit inspiratia si am pregatit cica mancare chinezeasca: vita cu ceapa. Of doamne…nu o sa ma mai apuce curand!
Gatesc de vreo 8 ani asa, dar sunt tot timpul o incepatoare, ca vreau sa diversific si ma apuc de retete noi care mare minune daca-mi ies din prima.
Dan
ahahaha , lioara are dreptate cu chiftelele ( pui tot ce scrie in reteta, amesteci si gata) dar daca accidental scapi si orez … ai facut perisoare :))
desi nu recomand gatitul dupa retete la mancarurile astea basic … adika de ex chiftelele trebe sa contina asa: baza (din ce le faci) + ce se pune in aproape orice mancare , in romania ( ceapa) + ce-ti place tie ff tare (usturoi)+o mirodenie iute+ verdeata+ ceva care sa le lege (intotdeauna ou) …voiam sa subliniez ca toate au o logica si tin de bunul gust ca si la imbracat. daca esti atent la ce bagi in gura de-a lungul timpului, n-ai cum sa nu ai idee cum se face 🙂
copila blondă
Liora, :))) entuziasmul contează! Motivaţia. Şi aprecierea omului de lângă. Asta e atât de importantă!
Eu mă gândesc la orezul ăla cu lapte, care, zău dacă ştiu…
Cât despre creveţii mei, reţeta a lui tata. Fii atentă, e mega simplu. Iei creveţii (de preferinţă cât mai mari), îi speli şi laşi să se scurgă. Într-o tigaie pui un strop de ulei de măsline, cât se se întindă pe fund. Dai crevenţii în tigaia asta pe foc, pţnă capătă aşa o tentă aurie. După care pui sosul minunat, care este, de fapt, brânză topită cu ardei iute. Eu am găsit aici Philadelphia cu chilli. Mesteci în tigaie până se topeşte brânza de tot, se face ca un sos şi ce iese e miraculos! Recomand pentru impresie artistică şi tot. Doar că e o mâncare grea, să nu te sperii dacă ţi se pare că iese puţină. Te saturi repede.
Artist eu? Mai degrabă şmecheraş culinar. Cu ŞM mare 😛
Dane, bunul meu gust nu avea nici o legătură cu mine. Deci nu te baza pe asta. Când eram mică şi era vorba de o mâncare nouă, îi înmtrebam pe ai mei: îmi place? EI ştiau deja, niciodată nu m-au fentat: adică să gust şi să nu-mi placă…
bun, deci fără chiftele. Alte sfaturi?
Dan
auzi…ti-a mai cerut o portie din orezul ala cu lapte?
copila blondă
După 3 zile l-am aruncat, că mi s-a părut stricat. Mă ceartă şi acum, când îşi aminteşte cum i-am aruncat eu orezul lui cu lapte.
Adevărul e că doar am bănuit că e stricat după 3 zile, că de gustat…neah.
copila blondă
p.s. A mâncat 3/4 de farfurie o dată. Îmbunătăţit cu gem, ce-i drept. Deşi avea scorţişoară. Cred că e semn bun.
Dan
dah, asa e si eu l-ash fi aruncat 😀 oricum prinde miros din frigider 😀 pai daca tot ii place asa tare , nush cum il faci tu dar eu nu-l pot inghiti fara coaja de lamaie si zahar vanilat 😀 si desi n-am mancat de multi ani, pentru mine merge cel mai bine cu peltea de gutui deasupra 😀
Dan
da, in principiu, oamenii dar mai ales iubitii de orice sex sunt tentati sa zica despre mancarea ta ca e buna chiar daca li se pare indecenta, doar ca sa te faca sa te simti bine. Daca cer si portia a 2-a , ori n-au mancat nimic de multa vreme, ori chiar e ff buna :))
copila blondă
looool, eu nici nu ştiu să citesc tot ce ai scris tu acolo…
Mie zahărul vanilat nu-mi place din principiu, parcă are gust de chimicale. Vanilia nu-mi place cam deloc, doar în unele combinaţii de parfumuri. Dar niciodată în maşină.
Eu am zis altfel, dacă i-a plăcut atâta de mult, de ce nu l-a mâncat pe tot?! :))) Glumesc desigur 😛
copila blondă
p.s. Dane, tu de ce nu-ţi faci blog? Că, uite, ce de cuvinte ştii! 😛
Dan
ahaha, pai nu-mi fac, pentru ca nu vorbesc neintrebat sau neprovocat:))
copila blondă
măi, prietenul meu mă roagă în fiecare seară să nu mai gătesc, că cică prea mă pricep şi sunt o surpriză în acest sens. El spera să slăbească după ce veneam eu aici, când colo, nici o şansă! Bine, nu-ţi imagina că-i gras. Dar na, ca tot omul, a mai adunat câte ceva din liceu încoace
Dan
ah si pun virgule aiurea si uneori mai multi i-uri decat trebe in plural :))
copila blondă
Auzio, facem conferinţă? O luăm şi pe Liora şi ne ducem într-o cameră. Virtuală, desigur.
Dan
spune-i a-i de vina varsta si metabolismul, plus pizza inghetata si cola nu l-ar face sa se simta mai bine :)) eu acuma fac un papricas- gulas like 🙂 nu-i zic gulas ca nu respect reteta traditionala si nu vreau sa mi se siue lumea-n cap :))
Dan
nu m-ar deranja deloc :))
Liora
Multu´. Voi face si eu crevetii asa, gasesc sigur aici philadelphia cu chili.
Cate variatiuni! Eu ii faceam in tigaie doar cu ulei de masline si…usturoi! Ii lasam acolo la prajit pana credeam eu ca-s ok si apoi mancam cu paine alba inmuiata in uleiul cu usturoi. Pica si asta cam greu la stomac, deci se recomanda maxim juma de felie de paine 😀
Si legat de orezul cu lapte, zic ca nici nu mai conteaza cum a iesit! Important e ca l-a laudat, l-a papat si te-a certat apoi ca l-ai aruncat :D.
Si unde nu mai pui ca, cand iubesti, mancarea preparata de manutele fine ale iubitei este absolut delicioasa! 🙂 (asta a zis-o un barbat, zic sa-l credem)
Dan
haha Lioara, atunci de ce exista vorba aia ” niciunde nu-i ca la mama, acasa”?
copila blondă
Dane, tu eşti o comoară la casa omului.
Liora, ce bine ne-ar prinde nouă un Dan, măcar aşa de vreo 3 ori pe săptămână!
Cât despre creveşii tăi, sună bun bun, mai ales că au usturoi. Deşi ulei pe pâine….not my cup of tea. În familia mea au fost multe căutări până la găsirea unei reţete bune şi uşor de făcut pentru creveţi, că ne plac mult.
Iar asta cu lăudatul mâncării ieşite din mânuţe fine cred că e o strategie de motivare a deţinătoarei mânuţelor. Că e singura modalitate de perfecţionare: critica neconstructivă te trimite la restaurant.
Dan
hahaha, merci ! aveam in cap la un moment dat ( ca si asa locuiesc singur) ca sa-mi suplimentez veniturile , sa gatesc ptr oameni si sa vina sa haleasca la mine …un restaurant asa exclusiv numit ” etajul 7 si jumatate” stau sus, dar am un view super! :)) ( n-am vrut sa-i zic apartamentul 69 ca suna prea porn) :))
Dan
comment test ca nu le mai vad sa apara…
Liora
@Copila, nu e tactica, nu-s de acord. E doar betia aia de la inceput cand totul e super. 🙂
In plus, ar fi o nesabuinta sa minti asa femeia. Risti sa considere ca n-are deloc nevoie de imbunatatiri, si vei papa toata viata mancare fara gust. Si normal ca-ti pierzi dreptul de a te mai plange vreodata.
De obicei, cand femeia nu gateste excelent, barbatul gentleman zice :´´vai iubito,vreau sa-ti fac o supriza, s-a deschis un nou restaurant in zona´´ 🙂 Sau ´´iubit-o, ti-o prezint pe tanti Nutza, am adus-o sa te ajute la treaba, ca ti-o fi si tie greu!´´ :))
Ideea lui Dan e excelenta, Dane, tine-te de ea! Si daca tot gatesti asa cu drag, da anunturi si ajuta familiile ocupate cu masa de weekend sau de sarbatori. Nu menaj, ci pur si simplu gatit, la cerere.Ori la tine si trimiti papa pe sofer, ori la ei acasa direct. Sunt sigura ca va fi o treaba buna!
Cristina
Nu-mi iese mâncarea deloc, nu sunt buna de nimic, mai bine m-ar lua Dumnezeu. Mama mea a făcut AVC și eu nu sunt in stare să-i gătesc ceva bun, nu știu ce să-i dau să mănânce, mereu am fost o catastrofa în bucătărie și am 35 de ani…sunt o rușine, eu incerc, dar mâncarea mea nu iese buna deloc.
Miruna
Cristina, stai un pic. Stii sa pui o apa la
Fiert? Scoate un ou din frigider, dorect in apa rece, o pui pe foc. Fierbi 4 minute. Dupa care scoti, versi apa, pui oul sub apa rece. Pofta buna!
In fiecare dimineata pregatesc acest mic dejun delicios pt fiul meu. Azi mi-a zis ca ar manca pana la adanci batraneti. Pam-pam!
Poti si tu, e cel mai simplu lucru. Cred ca iti e greu si cu mama bolnava, si cu mancare de facut. O sa inveti, o sa descoperi singura secrete. Sanatate.
Cristina
Mama mea a murit, s-a dus printre Îngeri, acest AVC i-a luat viața. Mă gândeam acum câteva luni ce să-i dau să mănânce, sărăcuța mea mămica, acum nu mai are nevoie. Eu vreau să mă ia Dumnezeu, oricum nu sunt buna de nimic, sa nu știi sau sa nu-ti iasă o mâncare bună, este un mare complex pentru o femeie, eu nu știu să gătesc, mă străduiesc dar degeaba, că nu-mi iese nimic…nu sunt buna de nimic.