Gânduri de pe drum (II)

Şi după ce-am scris postul ăsta cu profunde remuşcări şi programări de spovedanii la un popă imaginar, judecăţile mele necreştineşti se dovedesc, dacă nu fondate, cel puţin adevărate. Deja am întâlnit nişte români. Care cântă prin centru. Vă povestesc mâine.

Potenţialul rasist zace

De mică, am călătorit. În diverse condiţii, continente şi companii. Mi-aduc aminte când am aterizat pe JFK în New York şi mă holbam realmente la toţi acei oameni care erau parcă scoşi de la televizor: arabi, chinezi, afro-americani, care mai ciudat costumaţi şi camuflaţi. Unii făceau rugăciuni în locuri special amenajate, alţii vorbeau la telefon, unii se certau, iar alţii … se holbau. Era o lume fascinantă. Atât de colorată, încât îmi doream să mă bucur cumva de fiecare culoare în parte. La modul cel mai admirativ o gândeam, deşi privirile mele speriate după un zbor de 11 ore probabil că sugerau altceva. Am fost repetat atenţionată să nu mă mai uit, să nu mă mai exprim, să nu mă mai nimic. Dacă puteam să nici nu mai respir, ar fi fost perfect.

A fost primul moment când mi-am dat seama cât de frumos este omul! Ştiu că sună banal, dar am ţinut să spun asta, dat fiind contextul.

Păi să vedeţi. Nici nu a trebuit să părăsesc ţara ca să-mi descopăr potenţialul ăla din titlu. De care mi-e o ruşine profundă de atunci şi până acum, dar asta este, l-am simţit în cea mai urâtă dintre formele lui oricum hidoase din fabricaţie. Dar pe sistem olfactiv-auditiv-emoţional, aceste sentimente se trezesc în mine de fiecare dată când dau peste cineva care îmi aminteşte de reputaţia stricată a românilor în străinătate. E ca şi când aş spune: uite, din cauza voastră! Că nu suntem toţi aşa. Apoi, imediat încep să mă enerveze toţi acei italieni, francezi şi spanioli, care-şi închipuie că, dacă un ţigan cerşeşte-n româneşte, toată naţiunea face carieră din asta. Mă enervează într-un fel în care nu pot recunoaşte vreodată.

Nu, generalizările nu-s bune. Şi unele potenţiale, periculoase. Iar eu sunt o fată care şi-a adus în casă un  om de pe alt continent, fără ca măcar să-i poată pronunţa numele. Omului, nu continentului. Ştiţi cum a fost când mi s-a umplut casa de coreeni? Au venit vreo 3 la vizionare de apartament, fosta mea colegă şi doi bărbaţi. Nu mi-a fost nici o clipă frică, n-am avut nici cel mai mic dubiu în ceea ce-i priveşte. Şi atunci, unde pot încăpea astfel de paradoxuri în aceeaşi persoană?

*Vecinii încă mă ceartă că le-am –citez- umplut blocul de chinezoi. Deşi ei nici chinezoi şi nici mai mulţi nu erau. Ba chiar mult mai civilizaţi decât mulţi dintre colocatarii mei preanaţionalişti şi aruncători de gunoi pe fereastră. Nu cea de la ghenă.

*De câte ori nu-i explicam micuţei mele colege, că oamenii nu-s rău intenţionaţi când strigă „Chiiiina” după ea pe stradă. Sau când o arată cu degetul. Doar că nu sunt umblaţi prin lume, ci doar prin programele de la tv.

Şi-atunci, cum eu, care găseam scuze răutăţii, ajung s-o inventez şi scriu pe bloguri? Mi-a explicat mama lecţia omenirii, aşa cum în clasa întâi n-a fost nevoie s-o facă. Pe atunci, nu eram încă în UE. Ca norocu’. Aşa există o variantă mai bună a mea, cu care să compar.

Articolul anterior

Gânduri de pe drum (I)

Articolul următor

Puţini, dar români

6 Comentarii

  1. Pana una alta, poate-ar fi mai bine sa nu vorbesti romana pe strada. Si zic asta cu juma’ de gura, asa…

  2. Nu e vorba de rasism. E absolut normal sa ai… anumite sentimente fata de tiganii care ne-au facut “faimosi” in lume. Din pacate sunt foarte multi asa, dar cat timp constientizezi ca mai exista si exceptii nu te poti numi rasista. Si nu iti spun asta doar tie, ci si mie, care in primele luni de cand am venit in Germania mi-am tot auzit de la colegii de munca-mai in gluma, mai in serios- apelativul “tiganca”. Pe de alta parte nu e vorba doar de tigani, sunt si romani care ne fac pe noi, astia cu un pic de bun simt, sa ne pice obrazul cand ajungem intr-o tara straina.

    In alta ordine de idei: “…oamenii nu-s rău intenţionaţi… Doar că nu sunt umblaţi prin lume, ci doar prin programele de la tv.”
    Trebuie sa te contrazic, cu mare parere de rau. Am intalnit oameni care locuisera(si presupun ca lucrasera) vreo 2 ani in Italia, iar acum erau de alti 2 in Germania. Crezi ca asta i-a facut mai deschisi la minte, crezi ca le-a schimbat in vreun fel modul in care percep lumea? De fapt da, chiar i-a schimbat: acum sunt mult mai aroganti cand vorbesc despre altii, ca doar ei sunt umblati prin lume si au vazut mai multe. “Nemtii sunt comunisti, italienii sunt hoti, negrii sunt scarbosi, chinezii sunt retardati. Toti sunt prosti”. Mi se face pielea de gaina numai cand imi amintesc, asa ca ma opresc aici. Din pacate am avut parte de multe experiente de genul asta.

  3. Oamenii sunt rautaciosi si foarte generalisti. De 4 ani de cand sunt in Spania am vazut tot felul de ,”fețe” uitandu’se spre mine. De multe ori am schimbat gandirea unora, despre romanii, ajutandu’i, astfel demonstrandu’le ca nu toti sunt la fel.

  4. Miruna, si eu devenit usor rasista tocmai dupa ce am calatorit ceva, trait in UK si dupa ce m-am implicat in multe proiecte cu oameni de pe toate continentele:) E ciudat ca, desi mi-a deschis multe perspective, m-a si inrait putin experienta.
    Cat despre romani si Romania, am ramas surprinsa sa vad oameni care mi-au spus sa stau linistita, sunt constienti ca fiecare padure are uscaturi;)Asta e dovada intelepciunii strainilor, deci, daca nu’s multi gandind astfel, atunci e hiba lor, nu a noastra:D Sa ne salvam, totusi.

  5. Ioana, nu credeam vreodată că va trebui să mă abţin de la a arăta că sunt româncă. Doar că, e totuşi bine ca unii să nu ştie asta. Şi mă refer la unii dintre românii pe care îi întâlneşti.

    Corina, of. Aşa e. Nici deschiderea graniţelor nu e pentru toată lumea. Ştiu şi eu exemple 🙁 Cât despre Germania, nu mai ştiu cum e acum, dar prin 2004 am fost în Berlin cu un program de schimb de experienţă cu liceul. Era perioada de maximă discriminare a turcilor. Intenţionat, am ales să stau la o familie de turci. La nemţi nemţi mai fusesem. De mai multe ori. Ce drăguţi au fost, nu îţi pot explica! Bine, pe vremea aia nici eu nu eram aşa blondă :p
    Atenţie, nu am zis că erau mai drăguţi decât nemţii nemţi. Nu era nici o diferenţă.

    Roşcata, la mine se uita lumea pe stradă ciudat până astăzi. Parcă îmi scria “turist” în frunte sau nu ştiu ce… Azi, mi-am pus tocuri şi sacou. Tot se uită, dar de data asta se uită şi cei din Porsche-urile oprite la semafor 😛

    Iulia, tocmai am avut o discuţie cu un britanic tipic, în port, că era ceva eveniment şi am întrebat despre ce e vorba. Evident, omul ne-a întrebat dacă suntem turişti. Era foarte amabil. Dar parcă i s-a luminat chipul după ce prietenul meu i-a spus că lucrăm aici şi, mai ales, că suntem medici.
    Probabil suntem văzuţi ca furăcioşi ieftini de locuri de muncă…
    Oamenii sunt diferiţi, dar îi şi înţeleg într-un fel. Au fost cam invadaţi.

  6. Calatoriile sigur te pot vindeca de rasism, insa calatoriile nu sunt pentru toata lumea. Majoritatea prefera insa sa fie turisti la all inclusive si sa-si duca existenta intr-un cerc stramt, stramt

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 135 queries in 0.158 s