Şi cinema-ul bate filmul

Datorită unor evenimente care s-au înghesuit pe metru pătrat al timpului unui blogger conştiincios (şi al unui proaspăt absolvent cu bagaje de făcut, bunici de vizitat, etc), n-am putut participa la deschiderea oficială a cinematografului din Băneasa. Şi nu zic întâmplător „datorită”, ci fiindcă astfel am avut parte de un tur al bloggerului preaocupat, un tur privat, personalizat şi restrâns. Iar eu sunt din tabăra celor care votează întotdeauna pentru grupuri restrânse, că astfel te implici mai mult. În mase te pierzi, la fel ca toţi ceilalţi.

O mână de bloggeri într-o imensitate de Grand Cinema Digiplex la Băneasa. Am văzut una din sălile VIP: canapele de piele, locuri puţine (vreo 30) şi chelnăr personal, care îţi aduce ce mai doreşte şi ce mai pofteşte spectatorul, adică tu, fix la botu’ calului. Păcat că nu poate merge şi la toaletă pentru tine. În sala asta, rula deja ceva film,aşa că doar am aruncat discret un ochi. Înauntru era un tip. Singur. Se uita la film şi ronţăia la floricele. Într-o primă fază mi s-a părut deprimant, apoi a început să-mi placă ideea. Eu am fost singură la un concert, unde o grasă şi o urâtă se uita (nu erau două, ci aceeaşi) sfidător la mine, că ea era cu urâtul ei, iar eu eram mult mai drăguţă. Cred că aroganţele astea în deplină singurătate au final fericit cu condiţia de a se consuma în lux. Pe probatelea. Aţi fost vreodată singuri la film?

Sălile ULTRA. Monumentale, să zic aşa. 500 de locuri ca 500 de locuri, dar un ecran de 26,1 m lungime! Şi, când după film, mă întâlnesc cu două prietene bune şi le spun magicul număr, 26,1, bruneta mă întreabă: „Şi asta e mult?” Corect. Poate nu aţi ştiut, dar femeile nu deţin un sistem funcţional al aprecierilor şi aproximărilor. Adică, există unul, însă prea rar corespunde cu realitatea. „Un ecran clasic cam câţi metri are, ca să facem o comparaţie cu dihania.” Corect, din nou. Femeile funcţionează apreciativ cel mai bine în sisteme comparative: Gigel ăsta mă plimbă cu metroul, Gigel de dinainte avea limuzină. Cam aşa şi cu ecranele astea. Nu că ar conta foarte mult: dacă băiatul te ştie face să râzi, o poate face la fel de bine în staţie la Unirii sau într-un Mercedes E Klasse. La fel şi cu cinematograful: dacă-i o comedie bună, te umflă hohotele chiar şi atunci când te doare gâtul de la spătare incomode. Ideal e să le ai pe toate, evident. Şi comedii reuşite, şi scaune ergonomice. Şi băieţi buni, dar şi frumoşi, deştepţi şi cu bani. Ei, nu taţii, unchii ori strămoşii lor. La deşteptăciune şi frumuseţe mă refer, cu toate că nici la astea n-ai vreo garanţie în ceea ce priveşte moştenirea. Cea genetică, evident.

Noi ne-am uitat la Johnny English Reborn. Iar băiatul ăsta, Mr Bean, m-a făcut să râd, deşi n-a fost niciodată genul meu. Dovadă că detaliile precum cinematograf, spătar, staţie de metrou sau limuzină au oareşce influenţă asupra percepţiei feminine.  Ceea ce nu credeam despre mine, sincer vă spun.

Funny facts:

• Scaunul meu se dădea pe spate doar dacă te lăsai pe el mai cu presiune, ceea ce eu, la un metru şi-un zâmbet, nu prea reuşeam. Şi mereu se plia la loc cu mine înăuntru. Râdeam cu Sana (care avea aceeaşi problemă cu scaunul, nu cu înălţimea) şi spuneam că, dacă ai 100 de kilograme, precis stai mai comod. Aşa că ne-am pus pe treabă şi-am topit popcornul din pungă.
• Sistemul ăla sonor fabulos, pentru mine, funcţiona ca invitaţie la un chef, nicidecum la film. Se aude excepţional. L-aş fi luat acasă.
• La intrare, erau expuse 2 modele de scaune: cele normale şi cele premium. Bun marketing! Ca să vadă omul ce-şi „aşterne” la casa de bilete, ca să stea cât mai comod la film.
• Băuturile nu există decât în variante mari, foarte mari şi gigantice. Pe sistemul american, unde noţiunea de „small” a fost eradicată din conştiinţa universală. Vorba Andreei Pătraşcu: „dacă beau toată aia, ies de două ori la toaletă.”
• 10 lei apa plată. Which is not funny.

În concluzie, nu vă recomand filmul (deşi miserupismul eroului e atât de bine realizat, încât am râs ţinându-ne de burtă. Zici că e un ardelean trimis la război, dar el e ardelean înainte de toate. La final de aventură, English nu avea nici măcar o cută la costum. Deşi îi şifonase pe mulţi în luptele sale…), dar vă recomand Grand Cinema Digiplex. Însă nu înţelegeţi că promovez limuzina şi nu metroul. Sufletul contează. Restul se poate cumpăra.