Luna: October 2011 (Pagina 1 din 4)

Finalul Redescoperă, cel mai fain dintre excursii?

Acum o lună şi ceva (parcă aşa era, nu, Anca?) toţi cei care au participat la Redescoperă România au primit un mail care anunţa megapetrecerea de final, undeva la Sâmbăta de Sus şi nici n-am mai citit detalii, fiindcă deja ştiam că nu voi mai fi în ţară.

Weekend-ul ăsta s-a întâmplat. Adunarea în Dustere, cele 5 minute celebre, albastrul tricourilor şi mulţi colegi la un loc. Of, câtă lume am văzut în fotografii! Câtă lume pe care mi-ar fi făcut atâta bucurie să revăd pe bune. Pe câtă lume mi-aş fi dorit să (re)cunosc! (Maka e probabil în topul listei)

Continuare

Erată la articolul din Adevărul

Nu e în legătură cu numele autorului, nici cu sufletul copilei, ci cu prima şi ultima buruiană primită la a treia întâlnire. A expirat rangul de “ultima”, fiindcă băiatul din poveste tocmai s-a prezentat joi seara la uşa mea cu un bogat buchet de trandafiri mici, plouaţi şi portocalii. Era prea târziu pentru a schimba textul, ziarul era deja în tipografie.

Deşi e semn că el nu mai economiseşte şi că-mi iau gândul de la diamante (cine a citit ştie de ce), a fost una dintre cele mai frumoase surprize. Fără nici o ocazie specială.

Florile încă stau pe măsuţa noastră din living şi umplu casa de mirosul ăla a lui “nimic nu-i imposibil”, îl ştiţi?

foto

Dragoste modernă în Adevărul de Weekend

LATER EDIT: Aici linkul către articol.

Adevărul de weekend este prima publicaţie românească, ce mă invită să semnez un articol în paginile sale. Fapt pentru care, weekend-ul acesta, veţi găsi, la rubrica “Dragoste modernă”,

Ultima mea relaţie la distanţă

povestită de la început până la sfârşit, printr-un episod reprezentativ de pe parcursul ei.

Cu această ocazie, l-am cunoscut pe Horia Ghibuţiu, redactor-şef al ziarului, un tip care

Continuare

Mama nu m-a învăţat să fac de mâncare

De la o vreme am început să gătesc. Da, fericirea poate fi atât de plictisitoare, încât te apuci de curăţat cartofi. Sau, cel puţin, asta era concepţia copilei de dinainte despre acţiunea tradiţională şi, pe bună dreptate, pe cale de dispariţie: gătitul.
Dintotdeauna am urât discuţiile despre „ce mâncăm”, oalele transportate cu ciorbă şi sufertaşele făcute pachet. Fiindcă niciodată nu o să mor de foame, iar istoria personală a demonstrat că aveam dreptate. Ba uneori chiar un surplus de dreptate, de parcă voiam să dovedesc ceva. Că pielea ni se poate întinde la nesfârşit însă e dovedit demult şi de alţii mult mai deştepţi decât mine.
Mama mea e una clasică la bază: ştie să gătească fabulos, uneori o mai şi face.

Continuare

Make me an angel

În prima noapte când am ajuns aici, am visat în germană. Unii visează imagini, alţii mirosuri, eu visez cuvinte. Germana, aşa-i, ce paradox! Această primă dragoste a mea, singura care mi-a deschis cărţi în copilărie fără a le închide imediat. Că fan Creangă şi Sadoveanu n-am fost niciodată, ăsta nu e un secret.
În următoarea noapte, mi-am visat toţi foştii prieteni. Pe rând, nu vă imaginaţi grupuri. I-am visat creştineşte şi departe, dar, în timp ce-i visam, parcă mă gândeam cu gândul ăla de fundal, ca vocea de la teatru care te roagă să-ţi închizi mobilul şi să-ţi „taci” gura, mă gândeam, oare cum pot avea loc în acelaşi pat şi băiatul visurilor mele şi alţi băieţi în alte visuri. Dar după ce m-a părăsit vina trezită într-un  conştient pierdut, m-a trezit şi el, întorcându-se „la-dreap-ta!”, ca-n armată. Şi cum patul încă-mi era mic prin primele nopţi  (eu fiind obişnuită să dorm doar cu ai mei în pat, iar pe vremea aia aveam cu totul alte dimensiuni) şi romantismul încă nesacrificat pe altarul confortului, m-am nimerit în braţele lui, cu ochi mari şi vise spulberate.
Deşi realitatea era mult mai caldă şi aproape, eu eram o trădătoare în faţa băiatului care mă ţinea în braţe fără să ştie. Ce diferenţă de subconştiente! Eram o scorpie în tăcere şi m-aş fi pedepsit aspru pentru asta. Mă credeţi, nici n-am mai putut s-adorm.

Şi-am început să număr.

Bătăi de inimi în cel mai frumos duet.

Când e linişte şi tu îţi aminteşti:

că nu cu inima visezi.


Astăzi, trimiteţi-mi, vă rog, un înger bun să imi primească în grijă duetul. Cum ştie păstra un aşa frumos sincron al bătăilor aripilor sale, s-ar îngriji şi de cele ale inimilor noastre. Cred că asta e forma oamenilor de-a „zbura” fără să moară.

Dincolo de bloguri

Dincolo de bloguri suntem noi, oamenii lor, cei care le dăm viaţă ca nişte mici dumnezei ce suflă viaţă peste taste. Doar că dumnezeii ăştia nu funcţionează niciodată unilateral, nu e nici un fel de dictatură-n joc.

Pe Ioana am cunoscut-o în seara în care l-am cunoscut şi pe “el”. Eram la o nuntă în Cluj, iar ea a venit cu Răzvan să mă vadă. De fapt, cred că e mai corect spus că atunci ne-am “văzut” pentru prima dată. Că de cunoscut, parcă asta nu ştiu când s-a întâmplat… De atunci, am mai vorbit mult la telefon şi am păstrat o legătură de departe. Am mai băut o ciocolată caldă într-o vară, iar de atunci ne-o tot promitem şi pe a doua. A fost un revelion, când ne-a invitat pe amândoi să-l petrecem la ei, la o cabană lângă Cluj. Ne ştie oarecum “de mici”. Iar ea a fost printre puţinii care-mi înţelegea stările despre care citea, fiindcă ştia povestea din spatele lor. Deşi scrierile sunt cele mai frumoase nu atunci când le pricepi, ci când le adaptezi sufletului tău. Ceea ce s-a şi potrivit, pare-se.

Că altfel, n-avea cum ieşi aşa un frumos post. Îţi mulţumesc.

Şi, să ştii, era un 31. Când ne-am întâlnit.

Pagina 1 din 4

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 143 queries in 0.566 s