Apusul de august şi Valea Oltului parcă sunt făcuţi unul pentru celălalt. Ştiţi, de când am fost în Redescoperă România, am început să văd Dustere pe şosele şi indicatoare către cetăţi, mânăstiri şi alte obiective turistice. Ca atunci când ştii literele, dar ai nevoie de timp până înveţi să citeşti. Ştiam şi eu că România-i frumoasă, dar am avut nevoie s-ajung la 25 de ani şi la a treia pereche de ochelari, ca să văd piesele de puzzle şi individual.
Mi-e drag fiecare fir de iarbă românească şi fiecare indicator ruginit. Mi-e dragă strada mea de-acasă, deşi au tăiat toţi copacii de pe ea. Mi-e drag şi blocul meu din Bucureşti, deşi nu-mi prea înţeleg vecinii. De la o vreme, mă învârt prin casă, pe străzi şi prin văi, de parcă ar fi actele pe numele meu, oraşul- a lu’ tata şi Oltul-al meu. Astăzi, deasupra curţii bunicilor, un pui de pasăre învăţa să zboare. L-am văzut că bate agitat din aripi şi înaintează greu, dar, după ce ajungea la o anumită înălţime, se lăsa parcă să alunece pe culoare nevăzute ale cerului albastru. Apoi repeta figura. Făcea exerciţii de zbor. Era singur şi nimeni nu-l încuraja. M-am întrebat dacă îi place ce face. Apoi, mi-am dat seama că puii de păsări n-au astfel de dileme existenţiale. Şi că, poate, e mai bine aşa.
Puii urmează să plece. Şi frunzele verzi de pe Valea Oltului – să cadă. Doar că, înainte de desprinderea finală de cuib şi de coroanele pădurii, puii se pregătesc şi frunzele îngălbenesc. Vedeţi, cât de logică este natura. Că aproape nu-ţi vine să crezi. Oare păsările ştiu ce le-aşteaptă unde se duc? Să-i spună cineva puiului din curtea bunicilor, că ţările calde-l aşteaptă. Şi verdelui de pe Valea Oltului, că vine o toamnă colorată. Şi că nici nu ştiu cum e mai frumoasă: tânără şi verde sau toamnă şi bogată.
Oricum, apusul nu i-l poate lua nimeni.
Cred că doar aici principiul “făcuţi unul pentru celălalt” e valabil: Acolo unde intuiţia e prima natură. Şi, când te gândeşti, că ne credem deştepţi tocmai pentru c-am dovedit raţiunea… ce fraieri. Deci, cum e cu “făcutul” ăsta?
Gerhald
Cred ca cea mai simpla metoda pentru a redescoperi frumusetea Romaniei e un concediu la sat, la casa bunicilor. Exista si a doua varianta, care se aplica in toate judetele tarii: manastirea. Nu trebuie sa te rogi, sa pui lumanari sau sa faci plecaciuni. Pur si simplu esti gazduit gratuit. Un exemplu e Bezdinul, judetul Arad: http://goo.gl/nlYed
copila blondă
Nu ştiu dacă e un motiv ăsta să mergi la mânăstire: că-i cazarea gratuită. Aşa, poţi să stai şi acasă la tine.
zoologika
Eu n-am reusit sa rezonez cu natura la nivelul asta inca. Ok, sunt multe locuri unde te simti ca in leaganul mamei, dar tre sa fiu musai acolo unde omul nu si-a pus piciorul daunator. Altfel sa ne iubim jumatatile ca pe natura o “iubesc” grataragii.
copila blondă
Nu ştiu dacă eu am chiar rezonat până acolo. Nici măcar grătare nu ştiu să fac.
Ernest
…cand ajung e deja vreo 9-10 dimineata. Soarele e rasarit de ceva vreme dar acolo nu conteaza. Padurea de pe-o parte si cealalta a raului ii taie din putere si te simti ca la ora 6. Aerul rece, fosnetul copacilor si plescaitul ratelor pe apa trezesc in mine un sentiment pe care-l simt matern.
Stiu ca mi-e foarte bine, stiu ca as vrea sa raman o viata intreaga acolo, pe podul de lemn invechit, tras cu sarme groase ruginite si cu scanduri lipsa, mucezite. Dar ma stiu niste lucruri de care ma tem. Ma tem ca realitatea m-a cuprins si pe mine, ca, copilaria mi-o simt prea departe si-o memorez ca pe-un vis demult, ca timpul n-are rabdare cu nimeni si lasa ani grei in urma impliniti cu regretul ca n-am trait cum mi-am dorit.
copila blondă
Foarte frumos ai scris. O curiozitate: câţi ani ai? 😉
Nu contează câţi ai irosit până acum netrăind aşa cum ţi-ai dorit, ci contează câţi mai ai de gând de acum încolo .
Iulia
Tocmai am terminat de citit o carte despre intuitie. Si tind sa-i dau dreptate, asa cum sunt de acord si cu tine:) Suntem fraieri deseori. Civilizatia vrea sa ne faca super cerebrali, dar bucuria vine din intuitie si ce facem cu ea(cat, cum, unde si cu cine o ascultam).
Iar in ce priveste Romania si sentimentul ca ii iubesti fiecare fir de iarba, mie mi-a trebuit o plecare lunga si departe ca sa realizez cat de mult tin la tara asta si cat de mult cred in ea. Si acum vreau sa-i vad culorile pe care le-am cautat in alte parti:)
Ernest
Sunt cu unul si vreo cateva luni mai multi ca ai tai. Nu-s departe de demult insa vartejul vietii m-a prins si pe mine iar ceea ce fac astazi nu-mi lasa timp liber. Mai mult decat atat, nici macar nu fac ce mi-a placut dintotdeauana, e drept cu unele intreruperi cauzate de rataciri nocturne si anturaje defecte. In rest am fost fidel unei ocupatii ce sper s-o apuc cat mai curand si care-mi va da, cred eu, ce-mi doresc: timp, natura si calatorii. 🙂
zoologika
@Ernest Da maestre e mare pacat ca nu avem tupeul sa scoatem capul din gaoacea anturajului. Toti dulaii astia mari ne invata sa ne traim vietile ca si cand fiecare zi ar fi ultima iar noi ne castram instinctul, spiritul si idealurile pentru ca, nu-i asa, tre sa muncesti mama sa fie bine.
@ copila nu stiu de ce ai inceput doua comentarii cu nu stiu. O sa inceapa lumea sa creada ca nu stii ce zici. 😛
copila blondă
Iulia, intuiţia e cel mai bun sfătuitor. Cât despre restul, ne supunem cu toţii legii care spune că trebuie să pierzi ceva, ca să-i apreciezi adevărata valoare.
Ernest, înseamnă că tot nu eşti chiar aşa de rătăcit precum te dai 😛 Dacă ai investit într-o ocupaţie care-ţi va aduce ce îţi doreşti, e super!
zoologika, :))) bună observaţie! Promit că nu se va mai întâmpla!