Constanţa în imagini

Ziua 2

Deşi am cerut expres să fiu pusă în cameră cu una bucată prinţ, după toate aranjamentele, m-am ales doar cu o prinţesă şi-acum va trebui să mă mulţumesc aşa; măcar e tot de sânge-albastru. Şi nu sforăie. Ba chiar povesteşte cu mine noaptea până târziu. 🙂

 

A fost Ziua Marinei. În port s-a simulat război. A bubuit de numa’. Şi s-au înghesuit femei, bărbaţi, copii şi bunici, mame şi tate… A fost lume, nu glumă.  Dar a fost impresionant. La Răzvan vedeţi elicoptere, nave şi alte bubuieli. El a avut avantajul aparatului şi al centimetrilor din femur.

La Muzeul de Istorie şi Arheologie din Constanţa: acest strămoş din secolul al 2lea d. H., şi-a conservat zâmbetul integral pentru eternitate. Şi pentru a ne fi un exemplu în era zahărului rafinat şi a ColgateTotal-ului (care durează 24 de ore precum spovedania făcută în Joia Mare şi gogoşile crescute bine la cuptor.): avea toţi dinţii strămoşeşti în gură!

 Strămoşii erau bogaţi, iar strămoaşele bine orientate. Am văzut bijuterii frumoase şi autentice, nu gablonţuri ca-n ziua de astăzi. Parcă şi la simţul estetic am pierdut. Apreciem simţul umorului în aranjare: SMILEY, vedeţi? 🙂

 România a fost liberă-ntr-o zi. Aşa auzisem şi eu. Aşa vor auzi şi urmaşii noştri despre România de astăzi.


 Din ăsta am şi eu acasă.

Şi din ăsta. Oare ce înseamnă asta?

“Mica Înţelegere” se practica de mult şi la cel mai înalt nivel în România. Mai exact, din 1933. Presa vremii e savuroasă. Aş fi stat cu Pyuric toată ziua printre ziare.

Fiindcă ne place să fim ţinuţi minte. Sau ţinuţi undeva, să fim şi noi eterni într-un fel. Iar muzeul e locul ideal. Doar am văzut ce bine se păstrează strămoşii cu toţi dinţii în gură. Câţi ce ne dorim şi noi. De-acolo, ne-am dus la delfinariu:

Foarte foarte delfini drăguţii. Sincer, decât să le cumpăraţi îngheţată pe plajă copiilor, mai bine le luaţi un bilet la delfinariu. Foarte drăguţi!

O parte din gaşca de la delfinariu: Pyuric, Alex, David, Răzvan, Ana-Maria, Laurenţiu.

– Asta, ca să vedeţi că sunt capabilă şi de poze de Doamne-ajută. Grădina delfinariului e superbă. Cu lebede, căprioare şi iepuraşi. Da, diminutivele sunt menite să vă înmoaie neîncrederea în acest spaţiu românesc şi să vă facă să vă mişcaţi fizicul până acolo. Va fi o după-amiază chiar plăcută. Căprioarele n-au gratii. Doar leul de mare are 17 ani de captivitate…

Vinovată pentru că mi-a plăcut acest spectacol. 17 ani sunt un pic mai puţini decât am eu…

Pyuric are gropiţă. Dar brandul al cui e?

A, şi, la final, trendul de sezon: 1 din 2 copii avea chipiu de marinar. Pesemne această meserie a devenit una aspiraţională în ziua de astăzi. Părinţii nu-şi mai doresc să-şi facă pruncul doctor, profesor sau popă, ci marinar. Că are şanse la preşedinţie.

Deci, poate, totuşi mai mulţi decât 1 din 2… :p Şi ca să nu fim răi: erau drăguţi şi ei. Marinarii când erau mici 😀

———————————————————————————————–

Toate povestile le puteti vedea aici. Live transmitem pe #dinromania. Redescoperă România 2011 este un proiect Petrom, împreună cu BCRDacia,RomtelecomParalela 45 și Muzeul Național al Țăranului Român.

Articolul anterior

Cineva m-a intrebat cum esti tu

Articolul următor

Ce zi e astăzi?

8 Comentarii

  1. Awww, ai fost la muzeu… una dintre placerile mult subestimate ale turismului local in Romania!
    Si da, eu cred ca merita 50 de lei intrarea la Delfinariu! 🙂

  2. Ce misto arata craniul ala.

  3. Ioana, merita! Nu e mult pentru cate vezi de banii astia.

    Artistu, ce bine ca nu te-ai speriat! Ca na, ce ti-e su cu artistii astia, firi romantice… :

  4. Din poze inteleg ca preocuparea principala e telefonul mobil si mai putin redescoperitul meleagurilor pe care le strabateti. >:P

  5. Sa stii ca ne straduim sa nu fie asa, dar ne face placere si sa comunicam pe bloguri. De fapt, de asta suntem aici. Pentru a impartasi experienta. Ca exageram cu impartasitul e altceva, dar unele chestii sunt atat de faine, ca e pacat sa le tii doar pt tine! Tentatia e mare si netul, peste tot 😀

  6. cand am vazut prima data poza nr.2 am crezut ca ati mers la moastele nu stiu cui. iar chestiile alea de pe margini… mici 😀

  7. :))) mici, da!!!!!!!! :)) bleacs!

  8. Constanta este un oras dragut, care din pacate are aceeasi meteahna ca si Romania, este locuit.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 148 queries in 0.217 s