te opreşti din mâncat şi să te uiţi în oglindă,
să pui o întrebare sau să retragi un cuvânt. Măcar să încerci şi tot se pune.
Niciodată nu e prea târziu să recunoşti că l-ai iubit. Uneori doar gândul te eliberează. Niciodată nu e prea târziu să-i dai un telefon mamei. Chiar dacă doarme, se va bucura dimineaţă să vadă că te-ai gândit la ea. Sau se va bucura să se trezească. Niciodată nu e prea târziu să-ţi iei câinele în braţe. El e poate singurul care nu ştie ce-i ăla resentiment. Şi care nu te va acuza că l-ai părăsit. Niciodată nu e prea târziu să vrei să repari o stricăciune. Nu contează că nu întotdeauna şi reuşeşti. Uneori intenţia curată poate face o diferenţă. Şi părerile de rău ajută. Mai ales când nu le ţii pentru tine. Niciodată nu e prea târziu să spui o rugăciune. Şi nici nu trebuie să mergi la biserică pentru asta. Sunt unii care se roagă fără să ştie ce fac. Niciodată nu e prea târziu să te speli pe dinţi înainte de culcare. Cocleala cu care te-ai trezi altfel în gură e o dovadă că nu vorbesc prostii… Niciodată nu e prea târziu să protejezi un act sexual. De sarcini nedorite, cel puţin. Pentru asta s-a inventat pilula de a doua zi. O recomand la cea mai mică bănuială că ceva ar fi putut merge greşit. Sau, mă rog, direct la ţintă, depinde din ce perspectivă priveşti.
Niciodată nu e prea târziu să te reinventezi, să te îndrăgosteşti, uneori chiar şi de tine. Niciodată nu e prea târziu să începi purta roşu şi merge la coafor. Să dormi în mătăsuri şi să te dai cu parfum înainte de culcare. Chiar şi atunci când nu e nimeni să se bucure de ele. În afară de tine. Sau niciodată nu e prea târziu să îl crezi când îţi spune că s-a săturat. De negrul garderobei tale, de pijamaua cu tweety sau de parfumul înecăcios. Dar vezi că nu e numai tweety de vină. Niciodată nu e prea târziu să îţi iei acea enciclopedie la care visai când erai mică. Cine spune că nu mai sunt cărţile la modă?! Există obiecte, care te fac să te simţi mai bine prin simplul fapt că le posezi. Aşa tocmai mi-am cumpărat o eşarfă animal print, pe care nu ştiu dacă o să îndrăznesc a o purta vreodată. (Nu vă spun ce părere a avut mama despre ea. Să zicem doar că nu m-a ajutat prea mult!)
În concluzie, întotdeauna îl putem transforma pe prea târziu în niciodată, ieşind de sub imperiul limitării sale. Să ridicăm graniţele şi să privim în cea mai bună lumină. Cine ştie, poate-o să-mi fac şi curaj de eşarfă o dată.
