Cum să scrii un text la comandă

…mă întreba zilele trecute Corina. De parcă ar fi aşteptat de la mine mântuirea, de parcă a scrie la comandă e cel mai mare păcat dintotdeauna.

Să vedeţi dumneavoastră cum văd eu lucrurile.

  • În primul şi-n primul rând, a scrie la comandă NU ESTE UN LUCRU RĂU. Credeţi-mă, atât revistele, cât şi blogurile îşi doresc să scrie la comandă, fiindcă asta înseamnă bani.
  • Apoi, trebuie să îţi stabileşti foarte bine în capul tău ce înseamnă “la comandă”. Să înţelegi că nu înseamnă că eşti un fel de fraierică-geamantan, un fel de maimuţă care joacă după cum i se cântă. Bineînţeles că la un anumit nivel asta se întâmplă, însă felul în care eşti perceput depinde numai şi numai de tine.
  • Prostituţie jurnalistică? Atâta vreme cât nu recomanzi un produs care ţie ţi-a scos peri albi sau bube pe faţă, nu ai de ce-ţi face mustrări de conştiinţă.
  • Dacă nu scrii tu, oricum altcineva o va face. Şi atunci, de ce să nu profiţi şi să transformi ocazia asta într-o dată în minus de a fi minţit cititorul. Fiindcă rămâne la latitudinea ta să faci o diferenţă şi să prezinţi cât mai aproape de adevăr.
  • Dăm dintr-una-ntr-alta. Oare există adevărul? Nici vorbă de aşa ceva. În funcţie de cercetări şi de cine le-a sponsorizat, el se poate schimba de la un comunicat de presă la altul. Surse, spui?! Care mai sunt sursele autentice în ziua de astăzi? De asta zic, rosteşte-ţi adevărul tău şi rosteşte-l din suflet. Uneori poţi şi mărturisi că s-ar putea să te înşeli. E cel mai onest mod de a-ţi face datoria.
  • Proşti oricum sunt mulţi pe lume. Şi nu e datoria ta să îi fereşti de toate nenorocirile. Nu zic să le promiţi că dacă mănâncă deodorant pe pâine le trece durerea de stomac. Dar nu te poţi face responsabil de toţi credulii pământului. Cine are minte să judece, cine nu să înfulece.
  • În materie de probleme de conştiinţă, aveam o perioadă când nu dormeam noaptea din cauza asta. Influenţa mea pe blog m-a speriat uneori, însă de când cu job-ul nici nu îmi imaginez câtă lume citeşte ce scriu. Apoi m-am gândit că dacă din toată lumea asta care scrie “la comandă”, eu aş putea pune suflet în timp ce tastez, voi face o diferenţă! Şi până la urmă, vorba aceea, nu instig la crimă. Ba vorbesc de frumuseţe şi ce poate fi mai frumos decât asta!
  • Iar până la urmă, acest scris la comandă ne deranjează fiindcă aparent ne scoate din absolutul libertăţii noastre de pe bloguri. Care absolut e oricum relativ, dar asta e o altă discuţie (de câte ori nu-mi vine să scriu inspirată fiind din poveştile altora de viaţă şi trebuie să învăţ să mă abţin, fiindcă nu-mi aparţin. Ei, asta nu-i cenzură, domn’le?). Ne responsabilizează într-un fel faţă de textul respectiv. Devine o obligaţie, care se supune lui “trebuie”, nu lui “am chef”. Cu toate că, dacă stai să te gândeşti nici pe blog nu te obligă absolut nimeni la absolut nimic. Scrii la comandă, fiindcă ai ales să scrii pe un subiect dat. Poţi scrie chiar şi de nenorocita aia, care încă mai speră că el o iubeşte, chiar dacă în fiecare vineri seara îl apucă învăţatul pentru BAC. Taman atunci îl loveşte hărnicia şi pe ea, prostia. Vedeţi? Am scris. Dar îmi asum.

Aşa şi cu scrisul la comandă: în fond, nu ne obligă nimeni. Dar dacă tot o facem, să o facem ca şi când credem despre ce vorbim. De asta, categoria mea se cheamă “publicitând cu plăcere”. Chiar îmi face asta: plăcere. Dar recunosc: am învăţat să-mi facă.

*Unul din cele mai frumoase complimente primte de mine pe blog a fost când cineva mi-a spus că îi place cum scriu şi când scriu advertoriale!

Articolul anterior

Mai vreau o duminică

Articolul următor

Cum să nu iubeşti statul german!

17 Comentarii

  1. Dadada, dar despre tracul de a scrie la comandă, n-ai scris…

  2. Totusi mare atentie atunci cand se scrie despre produse pe care nu le poti suporta chiar tu ca autor al textului. Sunt atatea cazuri in care i-am auzit pe oameni plangandu-se de un lucru si apoi vedeam ca le lauda intr-un post platit. Vorba aia, unde scuipi nu linge…

    Stiu ca ai zis si tu chestia asta mai sus, dar totusi am vrut sa subliniez. Sunt o multime de fatarnici care o fac fara cea mai mica jena 🙁

  3. idaho, păi de ce trac?! Nu te gândi că o să mai vadă altcineva textul ăla în afară de tine. Fiindcă, de fapt, de asta ne temem: de ce vor spune ceilalţi: clientul, şeful, etc… până la cititor e cale luuungă… când el e singurul la care ar trebui să ne gândim

    criserb, ştii mie mi-a mai zis cineva o treabă după ce-am criticat de najpa un film: if it didn’t speak to you, it doesn’t mean it sucks! Ceea ce e foarte foarte adevărat… aşa şi cu astea: doar să nu zici pe la spate că e un căcat, iar pe blog să ridici în slăvi. Puţină detaşare uneori nu strică.

  4. Am sters mult inainte sa-mi dau cu parerea pentru ca imi veneau atatea argumente pro si contra.
    Ca si jurnalist si /sau blogger te poti considera sau chiar poti fi, om angajat cu carte de munca. Ti se cere sa faci “piesa ” X ….si o faci. In cazul asta e ffff important cum o faci, pentru ca poti scrie ” Ana are mere” sau ” Ana are o curte minunata in mijlocul careia se afla un mar care face niste mere rosii”
    E o discutie mai aprinsa insa in cazul prozatorilor, poetilor, dramaturgilor…Aici daca scrii la comanda cred ca ai o problema, pentru ca se presupune ca tu trebuie sa vii cu “cevaul” care imbina utilul cu placutul. Adica vanzarile de carte cu plusul pe care tu il aduci in domeniu respectiv.

  5. Valeriu

    Miruna scrie advertoriale frumoase, uneori mai frumoase decât posturile din blog. Vă dau voie să mă credeți pe cuvânt. 🙂

  6. Sunt de acord, Valeriu 🙂

  7. Dorian

    Urat. Dar…asta e lumea in care traiesc.

  8. Toate motivele pe care le-ai enumerat sunt foarte bune pentru cineva care isi vede (numai) propriul interes.

    In cealalta parte a balantei sunt cei care vad sau incearca sa vada interesul general.

    Exercitiu de imaginatie: spune cat ar costa un articol minunat despre calitatile de conducator ale lui boc. 1 euro, 10 sau 100.000 ? Ai rezista la un milion de coco ? Aici e toata problema. Cand cei care scriu se vand pentru o suma de bani.

    Intrebare indecenta: de ce banii nu se primesc pentru ce ai scris deja ? De ce se dau numai dupa “comanda” ? Vezi, e simplu sa vedem interesul autorilor: ei nu sunt interesati de acel produs, ci de plata pe care o primesc pentru promovarea lui.

  9. Valeriu

    @Darael, Miruna nu a abordat niciodată teme gen zero tv, cu atât mai puțin politice. Dacă nu ești familiar cu modul ei de abordare a subiectelor sunt sanse să nu îți dai seama că citești un text scris “la comandă” eu am pațit-o 🙂 și îi citesc blogul de ceva timp. Apoi una este să îți exprimi părerea despre un anumit produs/serviciu contra cost (desigur îl descrii într-o lumină favorabilă dar fară nici o exagerare) și alta să îți vinzi obrazul și onoarea. Apoi dacă tu nu îți urmărești interesul atunci cine? Iar prin urmărit înteresul poți să mă crezi că nu înseamnă să calci peste cadavre.

  10. se vede oricand daca intr-un articol ai pus suflet sau nu:D

  11. Se intampla de foarte multe ori sa scrii cu suflet si sa para ca ai scris la comanda sau invers.

    Oricum ideea e ca daca nu esti in stare sa scrii la comanda [adica sa scoti din tine un text pe o anumita tema intr-un anumit timp], se cheama ca nu stii sa scrii. Punct.

  12. Nicule, “felul în care o faci”. Exact, asta face diferenţa. Şi, bineînţeles că există limite. Eu nu înţeleg de exemplu de ce mari artişti au făcut comprimisul de a da mâna cu politica.

    Valeriu, tu iar ştii mai multe decât ar trebui.

    Alexandru, vă mulţumesc amândurora 🙂

    Dorian, de ce să nu fie şi oamenii pe care (poate) îi citeşti zilnic răsplătiţi în vreun fel? Ţin minte că imediat după ce-mi făcusem blog îl citeam pe un tip, care avea adsense pe blog. Şi dădeam click-uri intenţionat, că ştiam că fiecare click al meu înseamnă nişte cenţi pentru el.

    Darael, mi s-a întâmplat, să ştii. Nu am primit bani, însă am primit o fenomenală invitaţie de la BTO la spectacolul de închidere a festivalului Sonoro de anul trecut. Iar asta doar fiindcă scrisesem pe blog că am fost singurică înainte şi mi-a plăcut mult.

    roxy, bineînţeles. De la o poştă chiar.

  13. a.s. Bine că ai zis. De fapt, asta înseamnă: ţi se dă un subiect şi un deadline. E ca la temele de la şcoală.

    Apropo de asta, îmi amintesc că imediat după ce m-am angajat, asta îmi doream: să ajung la performanţa de a scrie la comandă, adică exact când vreau despre ce vreau, în cel mai scurt timp. Şi la aceeaşi calitate, evident. Atunci am stat o zi întreagă pe o singură ştire. Azi nu vrei să ştii câte ştiri scriu într-o singură oră (dacă arde, mai ales).

  14. Valeriu

    Și când te gândești că nu ar trebui să știu nimic :))
    Oricum încă nu știu mare lucru, dar așteptăm să ne scrii 🙂

  15. @ Miruna

    Bunica-mea zicea ” Maica…unde-i minte-i si prostie ” .D-aia au cochetat cu politica si unii artisti

  16. boby

    poti sa scri “la comanda” foarte bine, dar sa fi in pagina ta.Adica pe ” felia ta”.Pentru ca acolo tu esti “boss-ul”.De aceea in interiorul revistelor, ziarelor este o ordine. Fiecare raspunde de anumite rubrici.Asa, in orice moment poti scrie cu profesionalism, in asa fel incit sa nu se observe ca art. este “la comand”.Iar daca ai si stiinta “improvizatiei”, articolul iese perfect.In ceea ce scrii, trebuie sa crezi tu prima, ca la rindul lui cititorul sa creada in cee ce a citit.Pe tine Miruna, te-as lasa sa scrii editorialul.

  17. Da. Sunt de acord cu tot ce ai scris in aceasta consemnare. Si mi-ar placea ca, la un momen dat, sa contribui cu alte argumente sau descrierei. Si cred ca, daca ne-am concentra putin, am putea sa ducem aceste descrieri (sau argumente, sa fi fost) chiar la un alt nivel.

    Sa te contactez?

    Ai inca o bila alba de la mine, profesional vorbind. Personal, ai adunat deja foarte multe prin putine cuvinte.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 157 queries in 0.361 s