Îmi amintesc cum lumea aeroporturilor din vitrină ma fascina şi cum îmi doream să ajung să o împrumut şi eu măcar din când în când. Acum, când
ceea ce mi-am dorit s-a întâmplat oarecum mai devreme decât mi-aş fi imaginat, mă întreb oare unde s-a dus fascinaţia. Probabil explicaţia e că nu există fascinaţii dincolo de vitrine.
În fine, acum sunt în avionul care mă duce acasă. Îmi place enorm să călătoresc, însă întoarcerea la realitatea bucureşteană o găsesc întotdeauna prea bruscă. Mie mi-ar mai trebui încă o zi să dorm şi încă vreo două să înţeleg exact ce mi s-a întâmplat. Fiindcă sunt atât de frumoase călătoriile, încât e păcat să nu se bucure de un happy end pe măsură. De fapt, nu ştiu cum ar arăta adevăratul happy end dintr-o călătorie, când tot la şcoală trebuie să te întorci! Sau, mă rog, aş avea câteva idei, iar cele trei zile de somn şi visare sunt în top 5.
Cred că e a treia oară anul ăsta când văd Londra şi încă mai sunt atâtea de descoperit! Ce mi-am luat din UK de data asta? Bucuria de a mă întoarce la metroul bucureştean, că cel londonez m-a speriat bine de tot. Adică, au trecut vreo 2 metrouri pe lângă mine, fiindcă nu aveam loc să mă urc în ele. Şi nu sunt tocmai cel mai mare om fabricat vreodată. Apoi, m-a impresionat enorm amabilitatea unor oameni (aici fără legătură cu naţionalitatea lor). Şi mulţumesc sorţii de fiecare dată când îmi scoate în cale oameni care îmi dau lecţii. Lecţii de omenie. Apoi, aduc certitudinea că nesimţirea şi ciobănia nu sunt patentate în România, să mai aud pe eu pe careva că mai comentează ceva! Într-un autocar, un personaj din spatele meu rumega bine-merci la un sandwich cu ceapa!!!! Iar eu m-am căit pentru fiecare înjurătură pe care am gândit-o vreodată la adresa ţăranilor din Mărginimea Sibiului, care îţi lăsau amprenta olfactivă în multe din autocarele cu care “mă transportam” pe drumul Clujului.
E ciudat cum tot mai des când mă îndrept spre casă, mă întreb oare de ce direcţia mea e estul, când mintea mea e vestul. Probabil că explicaţia e că sufletul omului nu vibrează după direcţii cardinale. Iar al meu ştiu sigur după ce direcţie bate.
Fascinaţia includea o pereche de tocuri, pe care, pentru prima dată le-am purtat non-stop. Cineva îmi spunea că turistului îi stă bine în şlapi, dar eu i-am lăsat acasă şi deloc rău nu mi-a părut. Întotdeauna am spus că altfel se vede lumea de la înălţime. Iar tocurile nu ridică numai orizonturile, ci şi propria imagine de sine. Ceea ce bărbaţii nu vor înţelege niciodată. E drept că în adidaşi stai mai comod, mergi mai repede şi nu îţi muşti limba de dureri de spate, însă zgomotul propriilor tocuri în aeroport poartă cu el ceva din fascinaţia de demult. Încercaţi o dată. Nu e ca şi când te duci la munte în rochie de seară. Şi nici să nu credeţi că o pereche de tocuri te face piţipoancă. Pentru asta, trebuie să îţi dai ceva mai mult silinţa.
p.s. Anglia se pregăteşte de Crăciun. Fără să fi nins încă.
mo
heh, eu m-am dus la magazinul de reparat pantofi ca sa imi puna ceva pe talpi si tocuri ca sa nu ma mai aud(a) nimeni niciodata. suna a ieftin si a gol.. bine, de fapt deranjeaza doar sa auzi pe cineva ca se apropie cand e la 20m departare. cum nu se vorbeste tare la telefon, nu ar trebui sa se tropaie.
proful de fizica zicea pe-a11a:
ce inseamna politrop?
r: tropaie de mai multe ori 😀
scuze, o parere violenta pe o tema triviala, dar nu m-am putut abtine (ca de atatea ori 😛 )
Valeriu
Bine ai venit acasă copilă. 🙂 Metroul te așteaptă, la scară 😀
Ocazie unică într-adevăr, Miruna pe tocuri, asta nu vezi așa în fiecare zi.
Cred că ți-se potrivește de minune ce a spus Marilyn Monroe, “Give a girl the right shoes, and she can conquer the world.” Tocurile, zic eu, fac diferența dintre o femeie și o doamnă. Pițipoancele nu se încadrează nici măcar la categoria femei. :))
dorina
asa e,cand esti pe tocuri ai o alta atitudine ,curaj, si incredere in propria persoana!Si asta doar noi o stim ,iar barbatii o apreciaza!
ady
nu stiu cum sa ma exprim incat sa nu pare mai rau decat este.
sunt un pic neacord cu tine la faza cu nesimtirea si ciobania. taranii de la Marginimea Sibiului care transporta/mananca ceapa, reprezinta ciobania in sensul ei cel mai propriu, ala care vine de la cioban-tipu’ care se ingrijeste de oi. eu nu vad nesimtire din partea lor. ei asta mananca. si mananca si ei cand le e foame. nu prea le au ei cu bunele maniere, astea mai moderne.
daca insa te-ai fi raportat la cineva (cu insafatisare de locitor de oras)care manca ceapa in auzotbuz/metrou un bucuresti sau alta zona urbana, as fi fost de acord cu tine ca era ciobanie, in sensulfigurat al cuvantului, si nesimtire.
anca
Esti “pe tocuri” de ceva vreme 🙂 Doar ca acum le-ai si incaltat. Ai vazut ca nu-ti vine sa le mai dai jos, indiferent de durere? 😉
dama fara camelii
Acum inteleg de ce esti la inaltime si in topuri. Cred ca atunci cand gandesti/scrii stai pe tocuri.
Ligia Adam
Ma bucur ca ti-a placut 🙂
Si nu prea conteaza in ce directie te duci, cand ai cu tine o busola.
copila blondă
mo, mie politropul imi place. Imi aminteste de mama,cand eram eu mica si ma jucam cu pantofii ei cu tocuri…
Valeriu, Bine te-am gasit! 🙂
dorina, da’ cat am plans eu intr-a cincea…atunci nu mai credeai asa, huh?! 😛
ady, intr-un fel ai dreptate. Cu toate ca, indiferent cu ce te ocupi in viata de zi cu zi, atunci cand folosesti ceva in comun trebuie sa ai grija sa nu deranjezi pe altul. Cum ar fi macelarul sa umble plin de sange si doctorul tot asa? Doar fiindca ei asta lucreaza!
anca, sincer, si azi sunt tot pe tocuri! 😀
dama fara camelii, hehehe ai deconspirat secretul! Asa ca, tocuri pentru toata lumea!
Ligia, sa inveti sa o citesti, apoi sa o asculti e alta treaba complicata. Dar adevarat graiesti, ca sa faci toate astea, conditia e sa ai busola mai intai 🙂
LeneBarbie
Si eu traiesc cu visul de a zbura pe tocuri, mi se pare genul ala de imagine demna de o Audrey Hepburn! 🙂 Insa pana acum n’am reusit, caci de fiecare data cand calatoresc ma umplu de bagaje (in special din mania de a cumpara absolut tot ce’mi pica in mana), asa ca voi reusi sa zbor pe tocuri abia in ziua cand voi reusi sa calatoresc dupa principiul “travel light”…
jamilla
o pereche de tocuri ma face si pe mine sa cresc in ochii mei, cand am chef de prins timpul/viata in brate 🙂 Si am numai „1 si 75,, 🙂
Gabriela
Si de cat tre’ sa fie minim tocul?
bebe`roz
Ai uitat sa punctezi ceva…
Am citit pe un site ca tocurile te fac si sa pari mai slaba cu 3 kg 😀 Nu ca ai avea nevoie… dar unora ca si mine, le prinde bine. Pe tocuri inainte! :))
strumfitaa cu esarfaa
ai voie pe tocuri in avion? 😕
copila blondă
LeneBarbie, şi la mine a fost aceeaşi chestie, doar cu motive diferite: comoditatea era pe primul plan
jamilla, chiar că face! p.s. eu nici pe tocuri nu am înălţimea aia..
Gabriela, oricât de mic, să tropăie contează! 🙂 Glumesc, evident! Oricât de mic, cât să te facă să te simţi mai mare
bebe roz, e …întotdeauna e loc şi de mai bine. Pentru orice siluetă!
ştrumfiţo, dap 🙂 Zice că doar în caz de pericol să te descalţi, fiindcă poţi strica toboganul ăla gonflabil dacă îţi dai drumul, cu ele..
Gabriela
Nu ma abtin sa nu mai pun o intrebare. Daca d-na Udrea merge pe tocuri, asta inseamna automat ca … este la inaltime?
bebe`roz
Recomand talpa ortopedica pentru cele care vor mai multa comoditate 🙂
copila blondă
Gabriela, automat, nu. Înălţimea de care vorbeşti tu nu se măsoară în centimetri. Dar sunt convinsă că ştiai asta deja.
bebe roz, o , da! Talpa ortopedică e o binecuvântare! Doar să fie flexibilă, să poţi îndoi piciorul.
Jamilla
nu-ti face probleme, tu ma intreci deja la inaltimea sufletului si gandurilor 🙂
morbo
trebuie sa ajung si eu in londra aia!
la noi in magazine o inceput sa apara mosii de ciocolata.
@ady. lasa pe ”ciobanii” din Marginime,sa se civilizeze, ca multi nu mai au nici o treaba cu oile, dar tot asa au ramas.