Zilele astea învăţ. Şi îmi dau seama cât de multe alte zile au trecut, în care mă întreb dacă oi fi învăţat ceva. Ştiţi, finuţa mea de un an şi ceva… pentru ea nu trece nici măcar o singură zi fără să înveţe una-alta! Iar numai în jumătate de an a reuşit să se ridice din fund în picioare. Probabil că nu într-o jumătate de an, ci într-o singură clipă. Dar vă spun eu că mai mult de un an n-a avut timp să se pregătească pentru asta!
Azi am cunoscut un om pe care nu l-am ascultat ce-mi spune (dintr-o autosuficienţă pe care mi-o asum; dar nu ştiu cine a plecat mai uimit acasă), ci l-am admirat CUM spune. Câtă determinare, atâta succes! Era un om care învăţa din propria lui perseverenţă, care îţi trăia propria poveste descrisă în cărţi. În cărţile despre succes, fiindcă am toată încrederea că va reuşi în ceea ce şi-a propus. Ca şi finuţa mea de un anişor, s-a pregătit o vreme, va cădea de multe ori în fund, dar o singură clipă îi va trebui pentru a-şi lua zborul! Fiindcă acum îşi antrenează muşchii aripilor care-i cresc.
Eu…eu nu mai ştiu nici tabla înmulţirii. (Ei, bineînţeles că o ştiu, nu vă imaginaţi că mă duc la piaţă cu vreun calculator după mine. Doar să nu mă iei pe nepregătite, că nu se ştie niciodată cât de rău dă cu virgulă.) O ştiu, însă timpul de procesare s-a updatat la generaţia nouă, care, culmea, e muuult mai lentă decât cea din clasa a doua! Mă uit la bunicile mele, care fac socoteli din cap, la peste 70 de ani. Şi nu vă gândiţi la 1 plus 2. Eu n-am nici jumătate din anii ăştia. E drept, nici ele nu ştiu ce-i ăla calculator. Fiindcă niciodată n-au avut nevoie de unul. Dar, că eu ştiu, nu ştiu dacă îmi chiar este de folos.
Ce vreau să spun e că zilele astea învăţ cât de mult îţi creşte respectul de sine atunci când îţi pui mintea la contribuţie. S-o vedeţi pe asta mică ce fericită e când merge! Dovadă clară de coordonare de la etajul superior. Aşa că, azi voiam doar atât să vă spun: Învăţaţi. Învăţaţi orice. Fie şi tabla-nmulţirii. Şi perseveraţi în procesul ăsta, fiindcă altfel frângeţi aripile pe care cu atâta trudă le-aţi înălţat cândva.
Căci toţi am stat în fund înainte de a ne ridica în picioare, nu-i aşa?
p.s. Ce-aş mai învăţa să merg din nou!
Jocurica
Titlul mi se pare genial… Poate deveni un ‘quote’ celebru 🙂
copila blondă
Nu mai celebru decât mine! :p
Valeriu
Lenin a fost cel mai cool la vremea lui cu memorabila şi inconfundabila frază: Învăţaţi! Învăţaţi! Învăţaţi! Actuală de parcă Lenin a murit ieri.
De unde a pornit şi unde a ajuns se vede treaba că ştia el manevra cu Învăţaţi! :))
Anca
Ma gandeam eu ca pregatesti un post de suflet 🙂 si de dat cu mintea in idei :)) Subscriu la ce ai zis… ma tot gandesc la amorteala asta in care am intrat de la o vreme si mi-e ciuda uneori ca am acumulat atat de multe si parca am ramas cu asa putine 🙁 Mintea nu trebuie sa doarma. Ei nu-i place asa… deci nu-i tarziu pentru un ‘refresh’ sau un ‘start over’. Avem multe de invatat si de recuperat. La cat am muncit sa ne creasca aripile…nu-i corect sa nu le inaltam mandre in fata lumii 🙂
carpediem
superb post!!!!
in occident, continuing learning se promoveaza pana la pensionare. sunt programe pregatite de universitati si pentru batrani, pentru a-i stimula, a-i face activi, si a le ocupa mintile si cu altceva, decat doar ganduri legate de moarte.
daca ar fi dupa mine, as fi toata viata eleva.
Malina
Eu ma simt teribil cand imi dau seama ca nu mai stiu un lucru pe care inainte il spuneam si noaptea daca ma trezeai si intrebai. Trebuie sa invatam mereu. Sa nu ne oprim niciodata.
copila blondă
Valeriu, mare om…vaivai, astfel de exemple dai tu copiilor?! :p
Anca, ştii nouă mereu ne zic ăştia la şcoală: învăţaţi mai mult, că oricum jumătate uitaţi. Dar, cu cât întregul iniţial e mai mare, cu atât mai bogată jumătatea cu care rămâi.
p.s. Te gândeai la mine? 😀
carpediem, orice, orice să facem, numai să nu ruginim. Doar că e mult mai comod să-şi scoţi informaţii din cap, decât să le bagi acolo. Pe-ncercate!
Mălina, exact! Îmi amintesc exact senzaţia asta o aveam înainte de admitere: că manualul ăla îmi curge prin vene, nici nu îmi mai venea să îl citesc de pe hârtie, că îl aveam pe tot în cap… Între timp, multe manuale s-au interpus între file
Valeriu
Eu, :)) daaa… clar şi mă mai fac încă.
Din cauza mea e Lenin aşa palid la mausoleu.
Abia aştept să ajung în manualele de istorie să îmi deseneze mustăţi şi barbă. :))
Anca
😀 Ma gandeam, ca mi-am facut un obicei din a te citi dimineata la cafea. Dar tot e bine si seara la un ceai cald ;)Spor la invatat, Miruna!
copila blondă
Valeriu, 🙂
Anca, ştii cât de mult mă bucur, nu? Şi că de acum înainte o să mă gândesc la tine în fiecare dimineaţă, când n-o să găseşti nimic pe cia… 🙁
Claudia
da.. e atat de bine sa invatam, sa ne dorim asta, sa ne autodepasim, sa iesim dn stara aceea de confort: “mi-e suficient atat”.
esti minunata! citesc cu mare drag postarile tale!
succes, spor si inspiratie!
zboara spre impliniri!
scorpio
eu invat sa ,,merg din nou”..si nu imi pare rau.
o zi buna!
copila blondă
Claudia, îţi mulţumesc pentru gândul frumos! Din tot sufletul.
scorpio, cred că ai putea scrie o carte. Şi că ai înţeles exact ce voiam să spun. (Să ştii că şi eu mai trec pe la tine din când în când. Şi în România se poate zbura! Trebuie doar să nu îţi pară rău după zările străine, ci să te bucuri că le-ai cunoscut 😉
BOBY
A vrea si a putea sa inveti, sunt doua calitati fundamentale ale omului.Nu este asa de periculos, cind vrei si nu poti, pentru ca , prin vointa ceva , ceva se poate realiza. A putea, dar a nu vrea, este drumul spre suficenta paguboasa.
copila blondă
Boby, îmi era dor de tine. A putea dar a nu vrea se cheamă lene. Mai nou, îi spunem “n-am timp”.
scorpio
copila blonda,multumesc pentru apreciere,nu esti singura care mi-a spus asa ceva..
din pacate,momentan este cam greu sa faci asa ceva,m-am interesat putin..curaj am destul,mai trebuie si un pic de noroc..
cat despre parerea de rau..nici vorba..sunt atat de fericita ca am avut ocazia sa imi deschid,,zarile” si sa invat un alt stil de viata.
copila blondă
asa te vreau! 🙂
BOBY
eu nu a-si denumi-o numai lene ci si prostie, caposenie,dezinteres,suficenta. Am uitat , totusi, de o alta calitate pe care ar trebui sa-l avem…CURAJUL. Curajul de a o lua de la capat de fiecare data cind ajungem intr-un impas,curajul de a incerca sa devenim mai buni, mai profesionisti, mai…
Gloria
ce dragut e postul…M-a acaparat de la titlu, recunosc si asta dupa ce citisem ceva despre ce inseamna un titlu bun.
Mi-a placut si mai mult subiectul, mai ales cama gandeam si eu zilele astea cat de “retarzi” devenim pe zi ce trece… Cu fiecare noua descoperire si lansare ne scadem nivelul de procesare al creierului, lasam tehnologia s-o faca in locul nostru.
Pe mine m-a suparat tare noua lansare Google…cu instantu’ lor cu tot! Imi acutizeaza si mai tare pierderile temporare de memorie.
Stii ce rau e sa nu-ti vina un cuvant in minte, un nume? Sa stii ca incepe cu x litera si sa-ti fie pe limba… dar cat de tare ai prefera sa-ti fie pe ecran ca sa-ti sugereze Googleul??
Ne bazam din ce in ce mai mult pe Google and co, si uitam sa mai gandim.
Cum zici si tu cu tabla inmultirii. Uneori mai stau si eu si ma gandesc daca oare chiar atat e? Si simt nevoia sa check pe telefon… sau nici nu mai vreau sa fac un simplu calcul in minte cand stiu ca trebuie doar sa tastez undeva.
Foarte bun sfatul tau deci… Sa nu uitam sa invatam mereu cate ceva, macar sa ne mai miscam putin creierii!
copila blondă
Boby, crauj, corect!
Gloria, deci e un titlu bun? Si daca ai mai si continuat sa citesti dupa jumatatea textului, e si mai bine! 🙂
Si da, instrumentele create de noi pentru a ne imbunatati viata ajung sa se intoarca impotriva noastra! 🙁
morbo
pai gloria, inventeaza si tu ceva, ca sa contracarezi retardarea aia.
adica tot progresul tehnic e si ca sa te ajute sa-l duci si tu mai departe. bine, in urma progresului majoritatea poate devin ”retardati”, dar altii au mai mult loc si mai multi stimuli pentru creativitate. asa o sa ajungem la stele.
Gloria
@morbo Zici tu bine ce zici. Si intr-adevar sunt niste tooluri excelente majoritatea
Dar era o observatie, ca parca e din ce in ce mai greu sa retinem lucruri, si ce e in jur nu ne ajuta, ci ne ingreuneaza.
Cred ca avem de a face din nou cu acel cuvant magic: echilibru!
Sustin ceea ce zicea in post, sa invatam lucruri noi – si la o adica si creatovotatea vine mai usor cand ai resurse noi si bogate
Gloria
am gasit un articol interesant, oarecum pe tema asta – se poate citi pe diagonala si finalul e interesant. http://www.nytimes.com/2010/01/03/education/edlife/03adult-t.html?_r=1&src=twt&twt=nytimes
Gigione
Dar nu te opreste nimic sa inveti din nou sa mergi … nu-i asa ? 🙂 . Bineinteles, nu ma refer la sensul propriu al verbului. Pentru ca nici lenea, nici autosufienta, nici parerile celorlalti, s.a.m.d. nu sunt obstacole de netrecut. Ia aminte la finuta ta si “Stay hungry ! Stay foolish !” 😉
Raluca
Ce mi se pare si mai trist este faptul ca exista oameni care aleg sa stea din nou in fund, cu toate ca stiu (prea bine!) sa mearga, doar pentru ca “asa e mai bine” – din varii motive. Pentru job, pentru bani, pentru publicitate mai multa…