Cine mai rămâne în această ţară?

O prietenă bună îmi spunea ieri în mare taină că n-o mai prinde sfârşitul anului în ţară. Săptămâna trecută stăteam de vorbă cu două doamne doctor (care m-au ajutat pentru un material). Cu acelaşi deadline: sfârşitul anului. Prietena mea din liceu, de câte ori vorbesc cu ea, îmi mai zice de câte unul-altul care s-a dus… cât a văzut cu ochii. Masterul e principalul pretext de a pleca. România, principalul motiv de a rămâne. Oriunde altundeva.

Cu toate că emigratul nici măcar nu mai e chestie de IQ sau recunoaştere a vreunei competenţe ieşite din comun. Că în ziua de astăzi, şi căpşunarii ies în comun-itate şi se întorc cu Gucci-uri agăţate de-o toartă. În sensul ăsta, recomand aerogara Băneasa. (Dacă v-au plăcut brandurile vreodată, promit c-o să vă lecuiţi!)

Vă povesteam de nunta la care am fost weekend-ul ăsta. Am întâlnit mulţi medici tineri. Cu foarte puţine excepţii, toţi erau plecaţi. Sau îşi semnaseră contract să plece. Să îngrijească alte naţii, să înveţe de la ele, să salveze alte vieţi. Şi e logic, dacă stai să te gândeşti: în ţara asta de rahat, cine-şi mai doreşte să trăiască?

p.s. Un exerciţiu de imaginaţie de genul “oraşul meu în anul 2015” mă înspăimântă. Fiindcă nu mai sunt sigură care va fi “oraşul meu” atunci.

sursa

Articolul anterior

Pedepsim fuga de la locul accidentului!

Articolul următor

Încă nu-mi revin

61 Comentarii

  1. Lumanari sa avem cand s-o inchide lumina ca mai ramanem cativa pe aici :))=)).

  2. mo

    pai sincera sa fiu, in momentul in care observi ca lumea e normala altundeva, ca vanzatoarele sunt amabile, ca profii din facultate nu vor sa te franga de teama ca i-ai putea depasi, ca daca cineva observa ca esti bun sau pasionat de munca ta iti ofera un job sau un job mai bun, cand stii ca nu trebuie sa te temi ca iti ia painea vreun cocalar cu relatii.. cand vezi ca poti sa iesi in oras fara sa se ia toti prost-crescutii de tine, cand vezi ca exista bun simt altundeva, si ca lumea te respecta si daca faci scoala mai mult de 3 ani.. cand e urat pentru majoritate sau pentru toti sa arunce gunoi pe jos si cand iti dai seama ca in momentul in care auzi pe cineva vorbind romaneste iti tii geanta mai aproape.. stii ca de fapt, nu vrei sa te intorci.

    pentru ca asta e adevarul, indiferent de idealisme mai bine sau mai prost-directionate sau de ce am vrea sa credem, romania e o tara de cacat, (si populata si condusa de cretini)lumea e normala altundeva.

    eu una m-am gandit, oare sa ma intorc, sa fiu eu cea care salveaza scena (arhitecturii) “la noi” .. dar de ce sa ma sacrific pentru o tara care nu imi da nimic inapoi?

    iar la o adica, suntem toti cetateni globali, si cum am trait in romania, traiesc si altundeva, si nici aici nu mi-au crescut radacini. acolo unde e nevoie de mine, si unde ma simt bine, si acolo unde pot lucra ce-mi place.. acolo raman…

    iar fenomenul nu e nou. brancusi si ionesco si coanda si restul au stiut.

    ajunge sa gusti din normalitate o singura data si vrei sa ramai. nu sunt toate tarile perfecte, dar experienta mea mi-a aratat doar ca “altundeva” e mai bine.

  3. prostia e ca si in tara se poate duce un trai decent, trebuie doar sa ai ambitie. Plecatul ar trebui sa fie mereu ultima optiune.

    Daca pleaca toi care ar putea face tara asta una mai buna, mai raman doar prostii si patriotii…

  4. Si eu ma gandesc sa plec 🙂 nu mai am putere să mai înghit toate mizeriile pe care suntem obligaţi să le trăim zilnic.

  5. Se poate si aici.Mai greu, dar se poate si sunt multi oameni frumosi cu povesti frumoase care au reusit.Sa fuga cine vrea!…eu nu pot sa “simt” in alta parte si nici sa numesc casa … alta casa. Nici toti banii din lume nu-mi vor da senzatia de apartenenta 🙁 Pentru o perioada de hoinareala, de “degust”, as zbura spre alta locuri…insa nu definitiv. Acum, mai conteaza si cum e construit omul…si ce-l face pe el fericit.:)

  6. fanel, nu ştiu tu, dar eu nu prea mai văd vreo lumină…

    mo, tu eşti încă un motiv pentru care nu mai cred în ţara asta. Cu oameni ca tine departe, nici să mai cred nu mai pot. Ştiu că nicăieri nu umblă câinii cu covrigi în coadă, dar ştiu că la noi sunt prea mulţi rahaţi pe stradă.

    Andrei, în multe, în foarte multe cazuri să rămâi în ţară egal prostituţie. Socială, financiară, profesională, umană. Ţara asta e greşită cu totul. Iar noi, la momentul prezent, nu mai avem timp să aşteptăm vremuri mai bune. Că viaţa nu aşteaptă pe nimeni. Eu rămân aici, demult mi-a ieşit din cap dorinţa plecării. Dar las opţiunile deschise.
    Dacă mi-aş putea lua familia, m-aş duce cât aş vedea cu ochii…

    evergreen, după ce am scris postul ăsta, am mai vorbit cu o prietenă care vrea să plece! E incredibil!

    Anca, eu zic să degustăm mai întâi şi apoi să ne dăm cu părerea. Eu nu am trăit niciodată altundeva, însă în ultima vreme am mers acasă la fel de des (mama ar zice rar) ca şi prietenul meu cel mai bun. Eu veneam din Bucureşti, el din Londra.
    Senzaţia de apartenenţă e un argument foarte bun. Însă păleşte atunci când îţi ajunge cuţitul la os. Sau stomacul în gât. Iar această ţară are toate ingredientele necesare pentru a-ţi face greaţă.

  7. Valeriu

    Ia plecaţi cu toţii şi nu vă mai văitaţi atat vaii ce ţară de căcat vai ce panarame de oameni, ce bine e la ei şi ce rău şi de rahat e în România, dincolo totu e de aur incusiv căcatul. De plecat şi maine am unde, dar aici cine mai rămâne? Şi România are nevoie de mâna de lucru, de oameni capabili, de oameni de valoare, pentru România cine munceşte? Dacă toţi pleacă sau vor să plece va fi din ce în ce mai rau. Mie personal plecatul pentru muncă afara pe termen lung sau definitiv mi se pare un act de laşitate! Daca e jeg în casă mai bine fac curat sau ma mut şi îi dau foc? Sfatul meu, nu plecaţi nicaieri, fiţi mai harnici, munciţi mai mult, mai eficient, cunoaşteţi-va drepturile şi luptaţi-vă pentru ele, că şi în ţara asta “de căcat” se pot realiza lucruri frumoase şi se poate trai civilitat dacă se vrea.

  8. Andrei I


    Andrei Monenciu :
    prostia e ca si in tara se poate duce un trai decent, trebuie doar sa ai ambitie. Plecatul ar trebui sa fie mereu ultima optiune.

    Daca pleaca toi care ar putea face tara asta una mai buna, mai raman doar prostii si patriotii…


    Valeriu :
    Ia plecaţi cu toţii şi nu vă mai văitaţi atat vaii ce ţară de căcat vai ce panarame de oameni, ce bine e la ei şi ce rău şi de rahat e în România, dincolo totu e de aur incusiv căcatul. De plecat şi maine am unde, dar aici cine mai rămâne? Şi România are nevoie de mâna de lucru, de oameni capabili, de oameni de valoare, pentru România cine munceşte? Dacă toţi pleacă sau vor să plece va fi din ce în ce mai rau. Mie personal plecatul pentru muncă afara pe termen lung sau definitiv mi se pare un act de laşitate! Daca e jeg în casă mai bine fac curat sau ma mut şi îi dau foc? Sfatul meu, nu plecaţi nicaieri, fiţi mai harnici, munciţi mai mult, mai eficient, cunoaşteţi-va drepturile şi luptaţi-vă pentru ele, că şi în ţara asta “de căcat” se pot realiza lucruri frumoase şi se poate trai civilitat dacă se vrea.”

    Dupa 6 ani de studiu te rog pe tine sa stai pe 700ron si sa fi tratat ca o mizerie pentru ca asa au chef unii care sunt/se cred mari profesori si nu ai ce face, sa incerci sa tratezi oameni si sa ti se spuna ca nu mai este vata si spirt, sa citesti in carti despre tratamente care sunt extraordinare si sa iti dai seama ca nu poti sa le aplici …
    Parerea mea … vrei sa pleci? Du-te! mergi si invata, cashtiga baze intelectuale, profesionale si de ce nu clar si materiale … si apoi te intorci ! cand chiar poti sa faci ceva :). Dar na, e doar parerea mea, nu toti trebuie sa gandeasca lafel.
    Pot spune ca sunt o persoana f atasata de meleagurile natale (am trait si afara si intradevar nu e acelasi lucru), dar nu vad nimic ce sa ma tina aici, prefer sa merg in germania sa invat meserie, sa fiu platit decent si apoi cand termin numai bine ma pot intoarce si sa imi continui viata in conditii decente si aici.
    Va pup si va doresc multa bafta la toti.

  9. Valeriu, diferenţa e că acelaşi efort dă rezultate diferite. Iar atunci când eşti ca peştele pe uscat, sincer, nu prea îţi mai vine să dai din coate..

  10. Andrei I, unor astfel de copii nici nu îndrăznesc să le spun să se întoarcă vreodată, apăi să nu plece! Fiindcă au toate motivele s-o facă.
    Revenind, a rămâne în România ca tânăr medic e prostituţie.
    Pe de altă parte, ştiu câţiva medici tineri cărora nu le place “dincolo” şi vor să se întoarcă. În condiţiile care sunt.
    p.s. Chiar crezi că te mai întorci? 🙂 Succes, domnule, să ne vedem doctori, deştepţi şi bogaţi. Oriunde ne-om vedea .

  11. Valeriu

    @ Andrei I, Daca ai studiat 6 şi stai pe 700 lei, undeva e o problema. Dar eu zic aşa dacă eşti bun este imposibil să nu îţi găseşti ceva potrivit şi aici 🙂 nu din prima, dar dacă vrei poţi. Dacă aştepţi să primeşti mai durează un pic.

    @ Copila, când a ieşit peştele pe uscat după o vreme i-au crescut picioruşe s-a chinuit el un pic, dar pană la urma a învaţat să şi zboare. Acuma depinde şi de dorinţa peştişorului. 🙂

  12. Valeriu, n-am cum să nu-ţi răspund înaintea lui Andrei. Problema e într-adevăr, iar soluţia nu e la tine. Fiindcă nu depinde de tine, pur şi simplu. Cine e de vină? Sistemul, bată-l să-l bată. Cine are timp să se plângă de sistem? Cei care-l suferă. Restu’ se duc să muncească. Să facă bani şi să înveţe.În România nici una din astea nu prea e posibilă.
    E subuman ca un medic rezident să aibă 700 ron salariu. Întreabă-mă pe mine de câte ori câştig banii ăştia. Şi ce responsabilitate am. Ca să nu mai zic cât a trebuit să învăţ pentru ceea ce fac.
    Şi mă opresc aici, că poate mai îmi citeşte vreun şef blogul :p

  13. Valeriu

    Ştiu copilă că nimeni nu poate trai dintr-un salariu de 700 lei, logic ar fi să fugi mâncând pământul. Dar astazi pleacă unul maine doi, dupa o vreme nu mai e nimeni şi apar probleme. Dacă oamenii nu sunt uniţi pentru a lupta împreună nu v-om progresa niciodată.
    Dacă toţi cei care au un cuvânt de spus pleacă atunci este grav. Asta doream să spun. A fi medic nu este o meserie, este o vocaţie zic eu… 6 ani de studiu sună enorm şi încă nu sunt suficienţi, pentru aştia 6 ani te aştepti să fii platit decent şi tratat corect. Dar nici a pleca nu mi-se pare corect. :))

  14. Mna, ce să zic, vorba aia: îmi pare rău de ţară, dar de mine mă doare sufletul. EU zic că nu poţi lupta pentru absolut nimic, când ţie îţi chiorăie maţele. În cazul ăsta, ba da, să pleci chiar e o soluţie. Medicii sunt primii pe care îi înţeleg.

  15. Valeriu

    Atunci să aşteptam liniştiţi să mai ia foc vre-o maternitate poate se trezeşte sistemul şi vor oferi salarii mai mari şi condiţii mai bune. Aşteptam să se întoarcă Andrei I să ne spună cum a fost 🙂

    Dar lasă că pe stomacul plin, mintea se lasă pe tânjală cum se zice :))

  16. ELENA

    Am fost plecata.
    Pleci dincolo. Te cuprinde teama, entuziasmul, dorul, singuratatea …devii mai puternic, iti spui ca poti …depasesti doua luni de emotii, te obisnuiesti, te adaptezi, ii privesti pe ceilalti, privesti tara, cultura, te imprietenesti, capeti incredere, poti privi spre viitor, e mai frumos…esti dezamagit ca ai gasit ce cautai intr-o alta tara, ti-e dor de casa ta…
    Din pacate, chiar e mai bine oriunde altundeva. Poate nici economiile altor tari nu e prospera, insa oamenii, curatenia pe strazi…o cafea, in liniste fara sa fii deranjat de cersetori…e mai aromata.
    In Romania nu ai sanse sa te ridici, nu “azi”. Oricat de bun ai fi, nu ai loc. Nu iti gasesti un job, nu poti trai, nu ai ce manca.
    M-am intors sa urmez a doua facultate. La 27 de ani m-am pregatit pentru o admitere si din toamna voi incepe facultatea in Buc. Incerc sa lupt, ma reprofilez, reorientez, pentru ca vreau in tara mea… insa gandul e sa plec din nou. Ce ma va astepta in Buc, imi voi gasi un job sa traiesc la limita supravietuirii…pana tara isi revine, pana criza trece?! Stiu raspunsul, dar ma mint, ma amagesc ca va fi bine.
    E greu la noi. Poate Bucurestiul mai functioneaza, insa provincia incepe sa rabde de foame, oamenii sunt in situatii disperate. Mi-e teama ca un haos e pe cale sa se instaureze.
    Daca gasiti un job care sa va satisfaca, plecati. O viata aveti si merita traita cu zambetul pe buze, cu sufletul deschis. Aici esti ingradit.

  17. Andrei I

    “@ Andrei I, Daca ai studiat 6 şi stai pe 700 lei, undeva e o problema. Dar eu zic aşa dacă eşti bun este imposibil să nu îţi găseşti ceva potrivit şi aici 🙂 nu din prima, dar dacă vrei poţi. Dacă aştepţi să primeşti mai durează un pic.”

    strict ce ma priveste pe mine si mediului in care imi voi desfasura activitatea pot sa fiu cel mai bun dintre cei mai buni … fluturasul de salariu tot cu 700 ron imi va zambi :)) … ai si tu dreptate putin, daca vrei poti… sa calci peste anumite principii si sa bagi un plic in buzunar, pe mine nu ma parfumeaza ideea.
    Ca in multe alte domenii problema e sus la conducere, ca in multe alte domenii sunt unii care tin cu dintzii de scaunele lor si nu au de gand sau nu au chef sa schimbe ceva(schimbarea insa este inevitabila, in medicina cred ca va avea loc in maxim 5 ani … pentru ca in acest ritm se vor inchide 80% din spitale din lipsa personalului). Marea masa dupa parerea mea e destul de usor de influentat, la noi nu prea conteaza din pacate ce spui ci cine esti de te apuci tu sa spui chestiile alea :)) … asa ca mai plec eu frumushel pe timpul rezi-ului 6 ani, invat meserie, castig decent si poate … poate … cand ma intorc pot sa propun ceva idei noi, ceva ce am invatat la altii intr-un sistem functional … si atunci poate … poate … cineva ma va asculta (si daca doar pe stupida premiza ca eu as fi acela care a facut scoala la nemtzi deci sunt cineva …). Ca rezident in romania nu ai nici un cuvant de spus, e ca in armata sau mai rau, tu nu ai opinie ci doar faci ce ti se spune sau zbori, iar din pacate sectorul privat e mult prea slab dezvoltat pentru a avea luxul de a-ti baga picioarele si sa mergi acolo (vorbesc de spitale unde te poti forma pentru a deveni specialist).

    Tragedia mare nu e ca plecam noi rezidentii … tragedia mare e ca ne pleaca specialistii (colegul meu de camera si-a dat ieri examenul de limba pt a obtine B2, impreuna cu el a mai dat un conferentiar de aprox 55 de ani si 2 specialisti chirurgi)… pe care insa ii inteleg, de ce sa stea la noi unde toti arunca cu noroi in ei din orice motive (mai des nefondate, dar presa intotdeauna prefera stiri de scandal 🙂 ) cand germanul le ofera 6000E pe luna, sau englezul peste 10000 de lire (nu sunt sume umflate, chiar atata platesc pentru ca si ei au nevoie mare de personal).

    “A fi medic nu este o meserie, este o vocaţie zic eu…” — perfect deacord, dar portarul si femeia de servici castiga mai mult ca tine 😉 … si daca asta nu te deranjeaza atunci poate preturile unor carti care ajung la sume f mari (presupunem ca locuiesti pe strada, te hranesti cu ce gasesti in tomberon iar de profesat se poate si fara haine 😀 ).

    e tarziu, noapte buna va urez si mult succes !

  18. Valeriu

    Succes şi ţie, dar nu uita să te întorci în groapa cu lei după ce termini rezidenţiatul 🙂 poate în cinci ani se mai aranjează lucrurile, mai mor moşii aia de se ţin de scaun. Între timp se supară extratereştrii şi invadează România că le-a marit Boc taxa de aterizare :)) Vor face legi noi mai bune si ca prin farmec toate vor fi ca “afară” :))

  19. Chiar acum 2 zile vorbeam cu mandra, daca as prinde un job foarte bine platit dincolo, cu care sa ne putem intretine binisor dincolo, ce am face? Si uite ca “nebunia” din jur ne-a facut sa zicem si noi un DA, aproape hotarat! 😉

  20. artistule, si tu?! 🙂 ce sa zic, ma bucur pentru voi. Noroc ca netu’ bate peste tot.

  21. Ba raman singur?!?…Sa-mi lasati cheile sa va mai ud florile cat lipsiti din tara :))) =)))

  22. Îmi pare rău să dezamăgesc gloata ce nu mai suportă țara asta și vrea să plece în alte țări unde umblă câinii cu covrigi în coadă, dar mie îmi place țara asta cu rele, cu bune și nu plec nicăieri momentan. Cum zicea cineva pe Twitter, nici eu nu văd coada aia imensă de la ieșirea din țară, având în vedere cât zgomot inutil se face.

    Și ca să nu mă credeți încă un hater aiurea, ar trebui să vă spun că am avut două posibilități de a mă stabili definitiv în afară, una în Franța și cealaltă în Belgia. Amândouă veneau cu un serviciu decent și o locuință asigurate, deci nu mă duceam la plezneală.

    Da, știu, e mai ușor să zici “Gata, plec din țara asta de căcăt, m-am săturat!” decât să faci ceva, orice. Drum bun!

  23. e cruntul adevar, o amica de-a mea (lucra pe urgente) a plecat in germania … ce sa faca in tara? sa isi ia jobul nr 2 ca femeie de servici? ca sa isi permita luxul de a manca? … imi pare foarte rau ca a plecat, dar o inteleg perfect!

  24. Eugen, mă bucur că se mai şi rupe lanţul comentariilor de la revedere. Iar coada la ieşirea din ţară se vede, crede-mă. Românii s-au supărat pe România şi o părăsesc.

    Dane, dada, îmi aduc aminte că mia ziceai la un moment dat de ea. E logic. Şi eu am un prieten bun plecat, mi-aş dori enorm să se întoarcă, dar aşa ceva nu i-aş putea cere nici lu’ mama.

  25. Valeriu

    Acuma nu ştiu dacă e o coincidenţă sau chiar toată lumea vrea să plece. Dar în mod sigur există o atitudine pesimistă privind posibilităţile şi opţiunile din ţară. Eu zic să fim optimişti ce a fost mai greu abia acum începe :))

  26. Am o prietena care a plecat de un an de zile. Nu stia limba, avea doar niste bani, speranta, un iubit si o sora. Au tras din greu, au facut sacrificii, dar nu mai mari ca cele pe care le facem noi zilnic si acum isi cauta o casuta mai mare in care sa se mute cu chirie pentru ca intr-un an a reusit sa se intretina fara probleme, lucrand ca baby-sitter. Eu inca incerc dupa 3 ani de munca la birou..
    Pe masura ce scriu ma revolt… dar o sa raman aici pana sting lumina. Plecatul din tara nu este o optiune pentru cat de departe vad eu in viitor. Si vad imbatranind aici, chiar si cu rate, imprumuturi si bani economisiti cu greu, dar alaturi de familie, prieteni si romani faini. Ramanem, da?

  27. Dar tu Miruna, ai pleca? Maine, daca ti s-ar ivi posibilitatea si banii, ti-ai face bagajele? Pentru ca mi se pare ca ai reusit frumos pana acum si nu vad de ce n-ai face-o mai departe.:)
    Si cu asta am iesit din discutie ca incepe sa semene cu aia cu oltenii, banatenii, moldovenii..adica endless si fara cale de mijloc:))
    Zi frumoasa in continuare!

  28. in conditiile actuale, e firesc sa ne dorim sa muncim acolo unde suntem platiti mai bine.
    globalizarea aduce si asa ceva.
    eu unul nu vad un lucru trist in plecarea peste hotare…si acolo vor rezista valorile, pen’ca societatile alea nu sunt dispuse sa plateasca non-performanta, cum ar trebui sa fie si in romania.
    asa ca, cine vrea, poate sa plece linistit! vom trai si noi, cei ramasi, si vom fi si noi ingrijiti din punct de vedere medical, vom primi educatie in scoli si toate celelalte.
    cu tot respectul, ce e trist in asa ceva ?!

  29. Interesant postul… Eu am un deadline mai generos: 2 ani. M-am hotarat acum de curand, motivul fiind disponibilizarea mamei mele dupa 34 de ani la Starea Civila a Sectorului 1… Nu intru in detalii ca mi se face scarba! Anyway, plec si nu ma mai intorc! Iar daca as prinde o oportunitate maine, as zbura fara sa ma mai uit inapoi…
    Off topic: iti citesc blogul de ceva timp si-mi place mult… Ma gandesc sa-ti pun banner-ul pe blogul meu! 😀

  30. Romanii din Romania habar nu au ce se intampla peste hotare, iar de aici si dorinta de a pleca, de a evada din tara lor. Iar Romanii plecati prea lasi si rusinati ca sa mai aiba curajul sa recunoasca pacaleala iluziei de a munci in alta tara. Realitatea nu este asa cum o vad cei din Romania, asa cum o prezinta televiziunile si nici macar asa cum o fac sa para cei care vin in tara si aduc ba o haina, ba o masina. Adevarul este acesta:
    In alte tari lumea pare civilizata pentru ca nimeni nu baga in seama pe Romani. Un Roman in alta tara va fi un Roman in alta tara, provenit dintr-o tara pe care toti o cred de nimic. Iar daca cei din Romania au impresia ca in alta tara este mai bine, este doar pentru simplu fapt ca in timp ce in Romania cineva pe strada te remarca, se baga in seama cu tine sau este nesimit cu tine, in alte tari, oamenii nu vorbesc unul cu celalalt, sunt reci, sunt straini, iar cand te simt ca esti strain de ignora si tin la distanta. Romanii din alte tari socializeaza cu Romanii din acele tari; rar, foarte rar ei intalni Romani foarte bine integrati, iar acestia sunt cei care au peste 20 de ani de locuit acolo, care oricum au sot, sotie de nationalitate Romana, care oricum muncesc munca de jos, iar ai caror copii habar nu au romaneste. Romanii de peste hotare vin in Romania cu o masina, cateva haine sau alte accesorii. Adevarul ste ca Romanii din alte tari, medici, avocati sau orice altceva in Romania, in alte tari vor munci doar munca de jos, si nu vor fi medici ci asistenti (vor ingriji batrani la azile sau spre exemplu asistent intr-un cabinet stomatologic, adica vor spala si steriliza ustensile). Sunt foarte putine cazurile in care Romanii de peste hotare au acces in varii domenii si au succes. Marea majoritate sunt primiti larg cu bratele deschise sa munceasca doar pentru ca cetatenii acelor tari nu mai vor sa munceasca pentru acei bani. Romanii de peste hotare traiesc la limita saraciei acelei tari, iar cine a facut o casa, o masina super scumpa sau o afacere intr-un fel sau altul trebuie sa fi furat, altfel, sisemul tarilor Europene, nu te lasa sa te ridici, oricat ai vrea tu. Rare ori ai sa vezi Romani cinstiti a au reusit sa se ridice in alta tara decat tara lor. Romanii de peste hotare vor fi mereu tratati ca niste straini, niciodata acceptati, niciodata apreciati. Mirajul, iluzia plecatului din tara, ei bine, este un miraj, o iluzie. A trai in orice alta tara este la fel de greu ca si in Romania. Poate nivelul de trai este un pic mai ridicat decat in Romania (poate – pt ca nu trebuie confundata infrastructura cu nivelul de trai) insa in general, peste hoatare, marea majoritate a romanilor dau una in schimbul celeilalte. Vor renunta la viata sociala fiind sclavii unul loc de munca, vor manca acelasi lucru pentru a pune bani d eo parte, vor sta in 6 in aceiasi casa ca sa poata plati facturile. Plecatul peste hotare este un miraj, o pacaleala. Adevarul este ca orice ttanara care alege sa plece din Romania nu pentru a isi promova afacerea, pentru a o extinde, pentru a lega noi relatii cu investitori straini, este un tanar care alege sa isi iroseasca viata fiind sclavul celor in tara unde merge, sclavul iluziei ca viata lui este mai buna doar pentru ca isi poate permite mai usor un televizor, o masina, un notebook sau haine. Sunt plecat din tara de 7 ani. Am parcurs un drum lung, si am trecut prin multe. Iar pe traseu am vazut multe, multe istorii, multe situatii si multe invataminte care toate vor fi povstite in cartea pe care o voi publica iarna aceasta in Romania. Sunt un Roman care a plecat pentru ca adora aventura si la inceput, am avut ca toti ceilalti tendinta de a ma lasa pacalit de acest miraj. Este doar o pacaleala, iar daca mai stau peste hotare este doar si numai pentru ca asa voi invata mai usor limbile astea straine de vreau musai sa le stapanesc inainte de a ma intoarce in Romania unde deja investesc de mai bine de 1 an bani in dezvoltarea unei afaceri. Romanii din Romania sa faca bine sa se pregateasca, pentru ca intr-o zi, se vor intoarce in Romania si vor ingrosa randurile mortilor de foame Romanii plecati acum peste hotare.

  31. Miruna, de multe si munca de dincolo e prostitutie sociala. Asta in cazul in care lucrezi job-uri cu mult sub calificarea ta.

    Multi considera ca important e sa faci mia de euro pe luna, dar pe termen lung nu cred ca are rost.

  32. Claudia, astăzi da. Mâine, nu promit nimic.

    Anca, foarte bine ai pus punctul pe i. Mie, pe timp de criză, mi-a mers din bine în foarte bine. Nu m-am lovit de nepotisme, am început să câştig bani şi să cunosc Oameni. Dar mă enervează îngrozitor să ştiu cum mi se chinuie părinţii, iubitul şi colegii. Să fii printre singurii mulţumiţi e destul de complicat pe criză.
    Dacă aş pleca? O invitaţie la masă pusă n-am primit (nu ştiu dacă aşa ceva se-ntâmplă, dacă nu ţi-o cauţi). Iar eu până acum nu am căutat-o. Nici în liceu, nici în facultate nu am vrut să plec. Să vedem acum, după facultate.
    Dacă îmi doresc să plec? NU. Cu mâna pe inimă: nu. De foame n-o să mor niciodată. Şi nu spun asta cu gândul la proviziile pe care le-am făcut 😛 Nu mă bazez pe burtă, mă bazez pe cap! 😉

    capca1, vom trăi într-o non-performanţă autogenerată. Deja am început.

    Cireaşo, prea multă amărăciune între cuvintele tale. Atât de mulţi oameni frumoşi şi deştepţi pe care îi pierdem!!! Am o senzaţie din aia, de parcă mă părăseşte iubitul… Sper să nu ajung acolo, unde, dacă vreau să beau o cafea cu o prietenă isteaţă, să fiu nevoită să intru pe skype!
    Merci de banner (te trec şi eu, just let me know)

    Avram C, până să zici că eşti plecat din ţară, aş fi jurat că aşa este. Am întâlnit şi eu români cu dor de ţară, oameni care ştiau mai multe din România decât mine, oameni care trăiau mai româneşte decât mine în mijlocul Bucureştiului. Fiindcă acolo ei au apreciat tradiţia şi au ridicat-o la rang de simţire. Noi aici avem impresia că oricând ne putem întoarce la ea… în fine. Abia aştept publicarea cărţii tale.
    Însă ştiu, crede-mă, că nu e aşa uşor cum pare. Mulţumesc de intervenţie.

    Andrei Monenciu, era o vreme când vorbeam cu un prieten că la o mie de euro pe lună am fi mulţumiţi şi ne-am opri. Între timp, îmi dau seama că au trecut vremurile alea…

  33. Valeriu

    Astazi am vorbit cu matuşa mea plecată în state din 2000, tot doctor, tot din aceleaşi motive plecată. Am întrebat dacă ar fi în locul meu ce opţiune ar alege? Să plece sau să rămână. Răspunsul a fost un NU categoric, nu pleca orice ar fi. Mi-a explicat şi motivele, cam lungi de expus aici dar principalele ar fi: 1. Nu i-sa recunoscut diploma de medic din România şi ani de zile a muncit ca asistenta, pe un salariu foarte mic, deşi avea experienţă şi rezidenţiat făcut.
    2. Ca imigrant de primă generatie adica fresh eşti tratat nu tocmai prietenos şi chiar pentru joburile prost platite trebuie sa te lupţi cu zecile de chinezi sau coreeni dispuşi să muncească pe salarii şi mai mici.
    3. Chiar dacă îţi echivalezi studiile tot nu vei primi salariu egal cu un american pe acelaşi post.
    4. În SUA România e vazută ca un stat din lumea a 3 a si eşti tratat ca atare.
    De întors nu prea mai poate ca s-a maritat acolo.
    Acuma asta e rezumatul şi nu cred ca avea vre-un rost să mă mintă femeia.
    Mi-a spus în final, rămai acasă, greu sau uşor aşa cum este, măcar aici nu te acuză nimeni că ai venit să le iei jobul şi pâinea de la gură.

  34. petra

    Valeriu,

    Si eu sunt tot doctor si tot in America.Si nu regret un minut decizia de a veni aici.Da,e nevoie de sacrificii si examene luate cu note foarte mari pentru a intra in rezidentiat aici,dar se merita!Imi pare rau de experienta pe care o are matusa ta ca si doctor aici,sigur nu toate locurile sunt la fel si nu cunosc amanunte despre dansa.Colegii mei care au venit aici sunt si ei foarte multumiti,sunt in spitale foarte bune,majoritatea universitare.E drept ca se munceste foarte mult,dar asa este peste tot in timpul rezidentiatului.Cat despre faptul ca Romania e privita ca lumea a 3-a aici,nu am simtit acest lucru nici macar o data de cand sunt aici.Si a trecut ceva timp.
    Mai mult insa,aici oamenii te respecta pentru scoala pe care o ai si pentru drumul lung pe care l-ai parcurs.America nu e locul ideal,probleme sunt si aici,dar unde nu sunt?

    Avram C,,de cand s-au deschis portile Europei,medicii zboara spre ea si sunt acceptati pe post de medic cu un interviu.Inainte sa intram in UE,lucrurile stateau altfel si da,trebuia sa faci munca de “jos” chiar daca aveai diploma de medic roman.Acum insa lucrurile stau cu totul altfel.

  35. Sa ne mai numaram odata…deci cati ramanem?!?

  36. Valeriu, exact cum zice Petra, de cand s-au deschis portile Europei, medicii sunt primiti si tratati cu respect. Cu SUA inca nu e asa, dar va urma, sunt convinsa.
    Si iti zic eu, in spitalele din Europa, chiar nu conteaza culoarea pielii sau locul nasterii. Ci conteaza cum te striga: “domnu’ doctor!”

    Petra, pfff, sa ajungi in SUA sa practici medicina e mai complicat decat isi imagineaza inclusiv cei care stiu aproximativ cu ce se mananca… te felicit! Dar am o intrebare: in conditiile in care se va dezvolta (in urmatorii 5-10 ani, sa zicem) si la noi un sistem privat mai bine pus la punct, nu te tenteaza sa te intorci?

    fanele, fanele..

  37. A pleca din Romania, nu conteaza cum vei incerca sa justifici aceasta decizie, este fara dubiu o decizie care va influenta in bine calitatea vietii tale. Orice alta tara din Europa de Vest sau America ofera un nivel de trai cu mult superior celui existent in acest moment in Romania. A pleca astazi din Romania, pentru orice tanar aflat la inceput de drum, sau pentru orice alt individ cu o educatie medie si un loc de munca mediocru este poate cea mai buna solutie. Mare parte dintre cei care vor pleca vor avea succes, asa cum foarte multi dintre ei isi vor imbunatati nivelul de trai cu macar un pic. Putini vor fi aceia care vor regreta faptul ca au plecat din Romania.

    Romania este o tara tanara, cu un viitor mare. Va depinde strict de noi, de alegerile pe care le facem daca Romania va deveni o infrastructura capabila sa sustina cresterea economica si calitatea vietii fiecarui individ.

    In America am amici care au succes, si care cu siguranta traiesc un confort al vietii cu mult superior celui pe care l-ar fi putut obtine ramanand in Romania. Tot in America am amici care dupa ani si ani de munca s-au intors in tara sau in Europa, America pur si simplu nu fiind solutia care sa rezolve problemele lor. In Europa (Anglia spre exemplu), am amici medici, care castiga de 6 ori mai mult decat mine (iar eu castig bine), traiesc in case mari, isi cumpara masini de lux si merg in vacanta oriunde le trece prin cap. In aceiasi Europa (Italia, Germania sau Franta) am amici care traiesc foarte bine, uneia au afaceri, altii au locuri de munca de exceptie, iar, in Aceiasi Europa, am amici care ca si mine, abia asteapta sa se intoarca in Romania.

    Toti acestia sunt foarte, foarte multumiti de viata traita in afara Romaniei.

    Exista un Calcai al lui Ahile.

    Toti cei plecati (si fac referire in special la barbati, pentru ca femeile fac altfel de alegeri si sunt cu o mai mare usurinta asimilate) au alta problema; cea emotionala. Toti pleaca din tara tineri, optimisti goniti de lipsa de oportunitati si respect; si fac bine sa plece. Oricum ar fi, la final, calitatea vietii va fi una superioara; bani castigati mai usor, confort cumparat cu mai putin efort, respect primit (chiar daca prin prisma ignorantei celorlalti). Ceea ce ei nu stiu, si isi vor da seama abia dupa primii 10 ani este ca daca nu pleaca casatoriti, alaturi de o femeie nu dispusa sa se lase ispitita de tentatiile noii lumi, vor sfarsi singuri, vor sfarsi tristi si neimpliniti, pentru ca tari precum Italia, Franta, Anglia, Germania sau Austria nu vor astepta pe nimeni cu bratele deschise, cu femeile si locurile lor de munca disponibile noilor veniti.

    Totul este o afacere, iar tarile care primesc emigranti o fac din interese strict economice; deseori acela de a plati mai putin sau din lipsa de cerere de locuri de munca in anumite sectoare.

    Acesta este mirajul care orbeste pe multi.

    Sa mergi in o alta tara, sa primesti mai mult decat in tara ta si sa crezi ca se intampla fara sa trebuiasca sa platesti vre-un pret.

    Orice are pretul sau.

    Baietii plecati sfarsesc barbati singuri, pentru ca femeile din aceste tari, daca nu la randul lor si ele emigrante, nu ii vor tolera si niciodata nu se vor implica intr-o relatie compelta cu ei (exclus exceptiile)

    Fetele plecate sfarsesc casatorite cu barbati din acele tari pe care societatile acelor tari ii catalogheaza ca niste terminati, distrusi, fara viitor si capacitatea de a primi respect. Acestia, poate in ochii acestor fete vor parea super exceptionali, dar societatea lor ii va trata ca pe niste oameni mici.

    Familiile tinere care pleaca din Romania, deseori se intampla sa se destrame mai tarziu.

    Familiile mature, pleaca din tara pline de speranta pentru a sfarsi ani mai tarziu luptand pentru acelasi lucru in tara unde au emigrat, supravietuire.

    Sistemul dupa care societatea functioneaza este aproximativ acelasi pe tot globul. Ceea ce difera este felul in care noi percepem lumea dimprejurul nostru.

    Pacaleala este data de foamea, de frustrarea pe care statul in Romania poate le-au facut posibile. Adevarul este ca pe termen scurt totul este bine, pe termen lung insa, o astfel de decizie, deseori se dovedeste a fi una cu mai multe minusuri decat avantaje.

    Este bine sa pleci din Romania daca adori aventura, daca ai 6 ani din viata ta pe care vrei sa ii consumi experimentant, educandu-te mai bine, asimiland alte culturi si obiceiuri. Nu pleca din Romania crezand ca in alta tara va fi mai bine decat in tara ta. Au si ei saracii lor, au si ei salariul minim pe economie precum Romania il are, au si ei limitele lor.

    Pleaca din Romania, iar cand o faci, nu fi un codas, nu fi un mort de foame dispus sa “se prostitueze” acceptand orice atata timp cat este ceva. Dute in alta tara, si demonstreaza ca esti om, ca ai respect de sine si onoare. Nu te duce acceptand sa lucrezi pe salarii de nimic atata timp cat nu sunt cele atat de mici in Romania, nu te duce acceotand sa ti se spuna cand sa mananci, ce sa mananci, de cine sa te indragostesti. Nu te duce acceptand sa iti consumi toata viata ta traind precum un sclav, muncind 18 ore pe zi, dormind la ei, mancand la ei, stand in picioarele lor zi de zi. Nu pleca din tara pentru a fi saracul tarii in care mergi. Ai un pic de respect de sine si intelege ca in acest moment, economia tarilor precum Italia, Anglia sau Spania functioneaza datorita naivitatii emigrantilor, cei care pleaca din Romania, ajung sa munceasca in aceste tari pe bani mult mai putini, deseori prstand o munca superioara, iar cu rezultatul acestei munci de cele mai multe ori platind chirii care platesc ratele la banca facute de cetatenii acelor tari tocmai pentru a cumpara apartamentul in care tu vei sta in chirie, pentru a plati maisnile fabricate de cetatenii acelor tari care primesc salarii de ori mai mari decat vei primi tu, pentru a consuma, mereu facand economiiile lor sa se invarta.

    Fii destept. Mergi si educate mai b ine, mergi si descopera, experimenteaza. Mergi in tarile lor, iar banii pe care ii faci acolo, du-i in Romania, pune in Romania economia in miscare nu in tara lor. Iar dupa cativa ani, intoarcete; vino in tara si aplica tot ceea ce ai invatat.

    Eu, si foarte multi amici ai mei, care deja am inceput sa castigam din afaceri care nu mai sunt dependente de economia in care traim vom veni in Romania, fiecare dintre noi avand de la 7 la 10 ani de cand suntem plecati. Si venim in Romania vazand cum centre de afaceri usor usor se ridica, cum la orizont sunt zeci si zeci de oportunitati, cum Romania este o economie cu un potential imens.

  38. eu unul cred ca se vor dezvolta spitalele private mai repede decat ne asteptam, nu de alta dar cel de stat e la pamant.

    In Oradea de ex Spitalul Pelican e mereu plin, cozi si programari fara numar si are printre cei mai buni doctori.

    Legat de America, conteaza si zona in care esti Michigan (in special Detroit), Arizona si alte state sunt pline de romani si alti emigranti, acolo e lumea lor, in alte zone insa sunt priviti ft rau de catre “bastinasi”

  39. Valeriu, ramai linistit in Romania si munceste pentru ea. Ca merita.

    Peste 2 saptamani se incheie sederea noastra de 6 luni in New York. Ne-au invitat niste prieteni dragi sa venim, sa vedem si noi ce si cum. Am intalnit cateva perechi de romani aici: toti realizati. Ultimii veniti au 4 ani de stat aici. Au joburi OK, 2 masini, au platit 25% din casa, deci au pornit un mortgage. Au calatorit deja cam prin toata America, au bani pusi deoparte, vor acum copil.

    NICIUNUL nu se plange si nu cred ca are de ce. Nu sunt toti genii, deci nu traiesc cu salarii uriase, dar merge totul excelent.

    Imi vine sa urlu de ciuda ca ne intoarcem in 10 septembrie in Romania. Mi-e scarba de tigani si de toate rahaturile din tara. Astept ocazia sa o “tundem” din nou afara. Asa cum spuneau si altii, odata ce ai trait putin altundeva, VEZI DIFERENTELE.

    PS: ruda ta, medic, de ce nu se intoarce in Romania, daca ii e atat de dor? Ca ar fi primita cu bratele deschise, mai ales ca restul de medici pleaca.

    Hai sa o spunem pe a dreapta – la ce se intampla acum in tara, ma gandesc tot mai serios sa o luam la sanatoasa. MOmentan ne pregatim doar cu iesiri din astea “mici”, dar deja nu mai vad prea mult viitor in Romania. Si acum 5 luni spuneam sus si tare, ca nu plec din Romania nici rupta. Nu sunt platita cu 200 de euro-luna (am business-ul meu, deci nu banii m-ar duce altundeva). Daca voi pleca, voi pleca pentru ca pur si simplu nu mai vreau sa inghit atata mizerie.

    Strain in alta tara? Cum e sa fii strain in tara ta? Ai impresia ca Romania isi trateaza cetatenii altfel decat pe niste sclavi imputiti?

  40. pentru Avram .
    Romanii au dus tara cu ei… si sunt bine, chiar foarte bine , si DA , chiar daca le este dor , stiu sa si-l treaca curat cu amintiri cu tot.
    Azi sarbatoresc 19 ani ! viata-i frumoasa si simpla !!
    Nu-ti trebuie mult sa fii fericit , ci sa nu-ti lipseasca multe ! in primul rand OMENIA si credinta din tine.

    http://www.slide.com/r/qvT4c0e77j_yhdTuJ-CKOQz3tbxD-MPN

  41. petra

    Miruna,multumesc! Imi place mult aici,visam la asta din cel de-al doilea an de facultate cand alta optiune de iesit in “afara” ca medic nu prea aveai..Nu ma gandesc la o intoarcere pe un timp altfel decat limitat..Stii cum e,chiar daca ai lucra ca medic intr-un sistem privat aparent ferit de neplaceri,tot te-ai lovi de alte sisteme defectuoase din tara,ca nu ai cum functiona singur.

  42. Valeriu

    Dojo,

    Voi rămâne în România, voi munci pentru ea şi mai ales pentru mine. Nu consider corect să te dai bătut şi să pleci dacă lucrurile nu functionează cum trebuie, nu asta e soluţia. Sincer? Îmi place ţara mea cu toate că “este de rahat” Până la urma şi ţiganii sunt oameni şi dobitocii la fel, au şi ei nevoie de ajutor, in timp şi prin puterea exemplului oamenii se pot schimba.
    Atitudinea face diferenţa, dacă doar mizerie vezi atunci doar de mizerie ai parte. Eu sunt optimist, cred în schimbare şi în potenţialul acestei ţări cred că oamenii pot fi mai buni că pot progresa, trebuie doar să vrei şi să fii dispus să lupţi pentru asta. Sunt şi sacrificii dar nu numai aici ci peste tot în lume.
    Dacă fiecare dintre noi ar încerca în mod real să depuna un minim efort lucrurile se vor schimba.Din păcate e mai usor sa pleci decât să repari sau să te implici. Asta ar fi înca unul din motivele pentru care lucrurile merg atât de prost. Mătuşa în cauză s-a maritat acolo, e lesne de înţeles de ce nu se poate întoarce acasă, are o vârstă şi singura înapoi nu poate veni sa înceapa iaraşi de la zero.
    Diferenţele de care spui, pentru mine reprezintă încă un motiv de a rămâne, unele diferenţe sunt chiar benefice, altele nu tocmai. Sunt multe de spus dar nu e tocmai locul potrivit şi sper Miruna câ nu te superi că ţi-am umplut blogul de posturi. 🙂 Promit să fiu mai moderat altă dată.

  43. Madalina

    Desi cred ca decizia de a pleca sau a ramane este una extrem de personala, care cu greu se poate justifica sau condamna prin certe argumente pro sau contra, nu pot ramane indiferenta la primul comment al lui avram c.
    Nu inteleg cum si de ce isi asuma rolul de “vizionar” al natiunii romane si de porta-voce a celor plecati peste hotare.

    Si nu spun asta nicidecum cu lasitatea si rusinea ascunsa pe care dansul/dansa ghiceste ca trebuie sa existe la romanii plecati in alte tari. Nu m-am ferit nicicand sa recunosc ca imi e dor din cand in cand de casa, ca intr-adevar lucrez foarte mult (si nicidecum pe o pozitie inferioara studiului meu, intr-o pozitie in care cetatenii tarii in care sunt nu si-ar dori sa lucreze sau intr-un anturaj care pedepseste apartenenta) pentru a primi salariul vest-european atat de ponegrit si ca in unele momente ma gandesc cum ar fi fost daca as fi ramas in Romania. In acelasi timp niciunde nu m-am simtit mai umilita si mai saraca decat acasa. Iar faptul ca am fost bagata in seama (“cineva pe strada te remarca, se baga in seama cu tine sau este nesimit cu tine”) rar mi-a tinut de cald.

    Recitesc comentariul domnului/doamnei pentru a raspunde punctual si ma revolt la fiecare propozitie prezentata cu caracter atot-stiutor si absolutist.
    “Romanii de peste hotare traiesc la limita saraciei acelei tari, iar cine a facut o casa, o masina super scumpa sau o afacere intr-un fel sau altul trebuie sa fi furat, altfel, sisemul tarilor Europene, nu te lasa sa te ridici, oricat ai vrea tu. Rare ori ai sa vezi Romani cinstiti a au reusit sa se ridice in alta tara decat tara lor.” => indraznesc sa intreb daca, “categorizarea” aceasta a romanilor de succes din afara tarii ati invatat-o tot de la strainii atat de reci si partinitori?!

    Cat despre cartea ce urmeaza sa o publicati, desigur, tinand cont de categoria in care doriti sa o plasati, poate nu ar strica putin mai multa documentare.

  44. Avram C, e foarte interesant ce spui despre barbati si femei din punct de vedere emotional. Cred ca ai foarte mare dreptate. Fiindca femeile se implica mai usor si se dedica mai usor. Barbatii sunt mai conservatori si statornici din punctul asta de vedere. Profund emotional.
    SI ca Romania are potential am mai auzit. In special de la cei care vin de dincolo si vad o piata virgina aici.

    Andrei Monenciu, sa stii ca si eu cred la fel. Inca vreo doua scandaluri ca cel de la Giulesti si acolo suntem. Nu se mai pot intampla astfel de lucruri.

    dojo, exact! Deja nu mai pleaca doar muritorii de foame, nu mai pleaca doar saracii, ci chiar si cei cu o situatie aici in tara. Fiindca pur si simplu li s-a umplut paharul. Ce sa zic, drum bun inapoi acasa 🙂

    windy, la multi ani! 🙂 o sa mai cresti si o sa vezi ca omenia nu tine de foame. Si ca sa nu arunci gunoaiele pe jos tine de omenie.

    petra, da, evident. Iesi pe strada si te lovesti de toate…

    Valeriu, baih, nu face pe nebunu’ , ca imi place sa intru in discutii. Doar stii!

    Mădă, 🙂 dar cred că oricum ar fi, oamenilor le prinde bine să afle şi reversul medaliei. Fiindcă cei mai mulţi au doar impresii despre câini cu covrigi în coadă. Ştii, despre asta cred că e vorba.

  45. Madalina, multumesc pentru analiza facuta. Este una inteligenta, constructiva.

    Vreau sa stiu povestea succesului tau! Daca esti convinsa ca povestea ta este una exceptionala, care merita relatata si care ar putea sa exemplifice punctul tau de vedere, te rog, fa-ti timp si scrie detalii. Ar ajuta pe multi sa inteleaga mai bine cum succesul poate fi avut alegand sa plece din tara.

  46. Madalina

    @Petra, nu contest ca oamenilor le prinde bine sa afle si reversul medaliei, nici eu nu cred toate povestile de succes relatate la ceas de seara si nu ma deranjeaza defel parerile critice care „diseaca” magia cainilor cu covrigi in coada. Dar tocmai despre asta nu e vorba! Ci dupa cum am spus, de perspectiva atot-stiutoare si categorica din care a fost prezentata opinia. M-a deranjat atitudinea de adevar general valabil si radicalitatea, sau crezi ca asta e felul in care trebuie prezentat reversul medialiei?!

    @Avram C., cred ca punctul meu de vedere poate fi exemplificat si fara a-mi expune povestea pe blog, nu detin o reteta a succesului si nu doresc sa fiu model pentru nimeni care doreste sa plece … dupa cum am spus, este o decizie personala pe care fiecare trebuie sa o gandeasca si sa o ia in acord cu propria-i persoana si constiinta.
    Ceea ce am vrut sa subliniez prin comentariul meu, plecand de la unele afirmatii din textul tau a fost ca:
    – Adevarul personal nu este nicicand general valabil („Adevarul este acesta:”)
    – Nu toti romanii plecati sunt „prea lasi si rusinati ca sa mai aiba curajul sa recunosca pacaleala iluziei de a munci in alta tara” (desigur, poate nu au plecat asteptand caini cu covrigi in coada, ceea ce i-a privat de treziri bruste la realitate; neinsemnand insa ca automat au avut revelatia ca acasa era mai bine)
    – „Adevarul este ca Romanii din alte tari, medici, avocati sau orice altceva in Romania, in alte tari vor munci doar munca de jos, si nu vor fi medici ci asistenti” (adevarat poate pentru unele domenii, in sectorul economic de ex. eu fac exact munca pentru care m-am format)
    – „Romanii de peste hotare traiesc la limita saraciei acelei tari, iar cine a facut o casa, o masina super scumpa sau o afacere intr-un fel sau altul trebuie sa fi furat, altfel, sisemul tarilor Europene, nu te lasa sa te ridici, oricat ai vrea tu.” (Jignitoare in sine afirmatia! Personal nu am inca o casa, o masina sau o afacere (am 24 de ani), insa perspectiva de a le avea este mult mai realista decat a fost vreodata in Bucuresti iar pentru asta garantez ca nu „mananc acelasi lucru”, „stau in 6 in aceeasi casa pentru a plati facturile” sau ma privez de lucruri care ma bucura – desigur, nu imi permit nici in exces toate)
    … iar daca doar povestea mea in sine cu exemple concrete te poate convinge de asta, cu mare placere iti voi da detalii daca se va ivi ocazia unei discutii in cerc mai restrans, eventual data viitoare cand ma voi intoarce in tara. O zi buna!

  47. In ultimii ani am avut ocazia sa intalnesc doua tipuri de Romani; cei plecati din Romania pentru a se angaja in alte tari si cei care au ramas in Romania.

    Iata diferenta intre o categorie si cealalta:

    Mergand la Paris am intalnit doar Romani care locuiesc in Romania veniti acolo in vacanta. Mergand la Roma, Munich, Vienna sau Budapest am intalnit Romani care locuiesc in Romania veniti acolo in vacanta sau in interes de servici. In 7 ani de calatorie nu am avut ocazia sa intalnesc Romani stabiliti in alte tari calatorind.

    Domeniul in care lucrez imi permite sa cunosc multa lume, foarte multa. Nu am intalnit niciodata pana acum un Roman stabilit in Italia care sa vina cu o masina scumpa, sa stea in vacanta cateva zile dupa care sa plece, niciodata in ultimii 7 ani. In acelasi timp insa, pot numara peste 100 de Romani care locuiesc in Romania veniti sa isi petreaca vacanta in Italia; toti avand afaceri care functioneaza, toti avand doar masini scumpe, foarte scumpe.

    Socializez cu o varietate de grupuri; foarte multi Romani plecati din Romania, foarte multi Romani care locuiesc in Romania. Cu Romanii plecati din Romania mare lucru nu ai ce povesti. Nu acelasi lucru pot spune despre Romanii care locuiesc in Romania. Acestia au o viata sociala activa, traiesc in fiecare zi o alta experienta.

    Am un amic in America. Acesta are o afacere de succes. Vinde produse de tot felul intre care Apple, Nike sau Canon Romanilor care locuiesc in Romania. Afacerea ii merge atat de bine incat a renuntat la locul de munca de acolo.

    Peste 80% din Romanii pe care ii cunosc in Italia sunt in chirie. Peste 98% din Romanii pe care ii cunosc in Romania poseda locuinte proprietate personala.

    Amicul unei amice de ceva vreme locuieste in Londra, dupa ce a terminat facultatea de stomatologie. Lucreaza acolo intr-un cabinet stomatologic. Nu am vazut, nu am dovezi; amica asta a mea sustine ca amicul asta al ei castiga cca. 3500 Lire pe luna. O cred. Pe Facebook amicul acesta al ei a afisat fotografii cu noua sa masina. Un Audi nou, nout. Aceiasi amica, despe acelasi amic, spune ca ar avea o casa inchiriata cu un confort uluitor.

    Cunosc Romani in Italia care au case cumparate (nu conteaza ca ipotecate), iar aceste case sunt foarte mari.

    Nu am avut ocazia (in ultimii 7 ani) sa intalnesc Romani plecati din Romania care sa fi facut in tara unde au plecat o afacere. Explicatia de pana acum, pe langa faptul ca sistemul tarii in care sa pleaca nu este unul prietenos din acest punct de vedere, a fost o alta; daca ar fi fost sa fie un acel tip de om, care sa fie capabil sa faca o afacere, orice Roman plecat nu ar mai fi plecat. De ce sa pleci atunci cand poti face acelasi lucru in tara ta; bine stiut fiind faptul ca o afacere nu conteaza neaparat unde vrei sa o dezvolti ci felul in care te pricepi sa o faci.

    Tarile Europene sau America ofera oricarui Roman plecat oportunitatea unui loc de munca mai bun? Depinde, depinde de perspectiva in functie de care se analizeaza. Cu siguranta aceste tari au o infrastructura mai buna decat in acest moment Romania are, iar acest plus persista cu pregadere in ceea ce priveste sistemul sanitar, transporturile si poate invatamantul (in rest totul devenind discutabil in conditiile in care spre exemplu Romania are o infrastructura a conexiunilor internet cu mult superioara unor tari precum Italia). Dar ce se va intampla peste 15 ani, atunci cand toti Romanii plecati din Romania vor continua sa plateasca chirii, rate la masini si taxe in alte tari, iar Romania isi va rezolva problemele de acum pe care le are in unele sectoare? Sistemul de sanatate va deveni unul performant, vor fi construite autostrazi, turismul va incepe sa intre pe o curba crescatoare.

    Poate acum 20 de ani cea mai buna alegere era plecatul din Romania. Acum, cand globalizarea a devenit obiectivul principal al marilor economii, mai are sens sa emigrezi? Sa pleci de la Bucuresti la Paris pentru a negocia un contract este de zece ori mai ieftin decat sa calatoresti de la Roma la Milano. America exporteaza nevoia de servicii in tari precum India sau China.

    Nimic nu mai este cum era o data. Acum 15 ani, plecand din Romania reuseai cu salariul primit in tara unde munceai sa iti cumperi un apartament in Romania. Acum, Romania se alineaza Europei. Peste cativa ani foarte probabil va fi folosit Euro ca moneda nationala, iar turistii si investitorii vor creste exponential. Acum spre exemplu, tari precum Albania sau Croatia inregistreaza cresteri economice rapide, iar Romania, fara sa ne dam seama face acelasi lucru.

    Cine mai ramane in Romania?

    Vor ramane norocosii, cei care nu vor trebui sa faca atat de multe sacrificii precum altii fac pentru a fi fericiti.

    Vor ramane cei care nu sunt dispusi sa sacrifice fericirea lor in schimbul iluziei unui trai mai bun. Povestea traiului mai bun era una adevarata acum 40 de ani, cand a pleca dintr-un sat in altul a Romaniei aveai nevoie de permisiunea detasamentului militiei locale. Acum, totul se schimba, totul este altfel. Internet exista si in America si in Romania. Autostrazi au inceput sa fie construite si in Romania. Masini fabricate de Audi, VW sau BMW de mult poti cumpara si in Romania asa cum Dacia a devenit un HIT peste hotare. Supermagazine gen Carrefour gasesti si in Romania si peste tot in Europa. Telefon mobil, televiziune prin cablu sau satelit poti avea si in Europa si in Romania.

    Medicii, avocatii abia iesiti de pe bancile scolii vor trebui sa inceteze sa se mai planga. Am ajuns in spital aproape mort dupa diagnosticul gresit a 3 doctori Italieni, asa ca ar face bine fiecare sa inceteze sa mai puna in fata anii de studiu care dintr-odata ar trebui rasplatiti cu un loc de munca foarte bine platit si confortabil. Efortul fiecaruia trebuie respectat, iar asa cum un student munceste, la fel de mult o face si un muncitor, o mama sau un batran. Fiecare muncim, fiecare avem drepturi si meritam.

    In Romania vor ramane Romanii ai caror copii vor invata sa vorbeasca Romaneste, vor ramane cei care vor participa direct la felul in care Romania se va transforma, iar Romania, in urmatorii 15 ani va deveni o tara in care toti vor vrea sa vina; nu doar Romanii plecati ci europenii a caror tari nu vor avea ceea ce Romania atunci va putea sa ofere.

    Abia astept sa ma intorc in Romania!

  48. Ela

    Eu fac parte din randul celor care da, vor sa faca ceva diferit, in sensul bun vorbind. O sa-mi spuneti, eh, esti tanara nu stii cu ce se mananca viata, dar veti fi surprinsi sa aflati ca, la aproape 20 de ani, am stat la suficiente cozi,am intemeiat un ONG singurica, am strans fonduri si am organizat actiuni, mi-am facut nervi din cauza doamnelor dragute de la ghisee, din cauza birocratiei, a oamenilor care nu vor sa creada in tine si te iau un pic peste picior doar pentru simplul fapt ca esti “prea tanar pentru a face ceva serios”. Ceea ce vreau sa spun de fapt, este ca desi vreau sa obtin bursa Erasmus pentru un an in Olanda, vreau sa ma intorc in tara. De ce sa ne plangem cand putem actiona? Oportunitatile ni le cream prin munca si mult curaj, si asta va spune un “copil” caruia in urma cu 3 ani ii era teama sa deschida gura doar din cauza faptului ca auzea prea des “asa nu se mai poate, in tara asta nu se mai poate trai”. Ba da, se poate trai! Dar depinde de tine.

  49. Ela vreau sa stiu mai multe despre tine, despre proiectele tale, despre ceea ce ai facut si ceea ce vrei sa faci pe viitor.

    Fa-ti timp te rog si spune-mi mai multe.

  50. Ela, sper să gândeşti la fel şi după acel an petrecut în Olanda. Succes cu bursa! 🙂

    Avram C, vreau neapărat să îţi citesc cartea. Mie îmi place ideea de pro-România, cu toate că din unele puncte de vedere îmi pari puţin naiv. Economia noastră nu prea seamănă cu ceea ce descrii tu. Dar speranţa… 🙂

  51. Valeriu

    Ela, 🙂 am şi eu un susţinător, da poate e mai bine că pleacă lumea :)) Vor rămâne numai aia harnici şi maneliştii.
    Şi apoi cum să pleci când România e cea mai amuzantă ţară :))

  52. Avram, asa frumos si poetic le spui, ca aproape imi pare bine ca revin in Romania 😀

    Noul val de romani, ce pleaca nu mai sunt cei cu “sacrifiile”. Pentru ca majoritatea au deja in tara casa si masina (nu zic de aia pe ipoteca, zic de aia “relaxati” fiscal, care cauta LINISTE undeva). Astia vand si pleaca macar cu suta de mii de euro dupa ei.

    Asta inseamna automat o halca buna de mortgage acoperit. Daca vindem noi apartamentele, ne luam casa CU BANII JOS prin unele state americane, deloc urate.

    Asa cum am precizat, eu, daca va fi sa plec, nu voi pleca sa castig nus’ cat de bine, ca oricum fac bani frumosi si in tara. As pleca unde nu vad tigani DELOC (deci probabil peste ocean, ca acolo nu se primesc vize asa usor) si pe unde consider ca deja e mai bine. Dupa o jumate de an stata la Obama in tara, vazand si problemele lor si solutiile, incepe tot mai mult sa imi faca locatia cu ochiul.

    Spui de romani care sa isi invete copiii romaneste?

    Toti prietenii nostri de aici vorbesc romana in casa. Unii sunt aici de 20 de ani si o vorbesc mai bine decat “capsunarii” nostri ce uita limba in 2 luni, de smecheri ce sunt.

    Copiii lor TOTI vorbesc romaneste. Ca au 4 ani sau 18 ani, TOTI stiu limba “tarii lor”, desi sunt cetateni americani si au vazut Romania in poze (unii).

    Parintii insista sa aiba in continuare dubla cetanenie, si chiar copiii sa cunoasca tara din care au venit parintii, desi nimeni nu si-ar dori sa revina in Romania. Cel putin nu Romania asta de acum.

    Scoli? Au acces la cele mai mari universitati din lume. Au acces la cea mai puternica piata de munca specializata, nu vad ce pot oferi universitatile din Romania fata de MIT, Harvard, Yale sau aletele. Sincer, nu vad.

    Este deci clar ca toti avem o parere si tinem de ea ca gaia matzul. Si asta e bine. Ma bucur ca exista romani care spun NICIODATA NU VOI PLECA si as dori sa spuneti asta nu doar din ce vedeti la televizor. Sunt unii care au vazut alte tari la stirile de la ora 5 si pe baza asta isi construiesc argumentatia. Intai iesiti din tara cateva luni SI DISCUTAM.

    Daca totusi, dupa ce ati testat apele in alte zone, realizati ca nu e de voi plecarea, excelent. Romania are nevoie de oameni care sa munceasca si sa traiasca acolo. Si care inca mai cred ca acolo e fericirea.

  53. dojo, iubesc comentariul tau; este relaxat, destept si te face sa zambesti. Bravo!

    Ca sa nu mai spunem ca ai perfecta dreptate; ceea ce ai scris nu putea altfel si mai bine sa completeze (echilibreze) ceea ce am spus eu.

    Bravo, foarte bine spus. Imi place.

  54. dojo, îmi place finalul. Nici o clipă nu te-am contrazis, fiindcă ai argumente foarte raţionale. Însă, pasiunea din final face cât toate la un loc. Pe mine asta mă ţine.

    Avram C, poate-mi citezi lumea care comentează pe blog în cartea ta! Vezi cere aprobarea oamenilor mai întâi! Dacă îi faci vedete, măcar s-o ştie şi ei. :p

  55. este greu de crezut că cineva ar refuza un loc de muncă în afară. e frumoasă ţara noastră, din multe puncte de vedere merită să rămâi, dar mentalităţile învechite te pun serios pe gânduri. deocamdată mi-e bine, dar lucrurile se schimbă.

  56. 2 motive sa nu plecam…1 motiv se poate gasi usor apeland la starea emotionala a fiecaruia, care ne face sa iubim locul unde neam nascut si familia….dar alt motiv?

  57. Adrian

    Ciudat că spun asta, chiar dacă am de gând să fug mâncând pământul din ţara asta, însă în mare parte ai dreptate, Avram. Dar e un lucru pe care nu-l înţeleg.. Tu ai o viziune fixă şi frumoasă asupra României de peste 15 ani, însă tu o crezi ? În aceşti ani întradevăr România ar putea fi schimbată, evoluată faţă de starea actuală, însă celelalte ţări crezi că vor stagna ? Indiferent de turism, de ce va avea România de oferit şi de ceea ce va atrage lumea aici, alte ţări mereu or să aibe ceva mai bun, ceva în plus. Şi asta în special datorită faptului că tot mai mulţi români pleacă, rămânând puţini care ar putea schimba ceva.
    Dar asta e doar părerea mea…
    De asemenea aştept şi eu cu nerăbdare să-ţi citesc cartea.

    O zi bună!

  58. Atunci cand pleci din tara ta, oricunde ai merge, tot un cetatean de mana a doua vei fi. Multi vorbesc “ce bine e in Spania, ce bine e in Italia, ce bine e in Anglia”, dar dupa ce vorbesti cu ei mai multe ore, tot in tara s-ar intoarce. Legat de profesii cu studii superioare, conosc un doctor din Sibiu cunoscut care dupa o jumate de an de Anglia a revenit in Sibiu “tot mai bine e acasa” …

  59. “Tot mai bine e acasa”…desi nu prea mai e de stat pe aici. Nu avem siguranta, nici protectie, nici respect, nici sanse de a intrevedea vreo speranta.
    Eu am avut la un moment dat si 3 job-uri in acelasi timp, cu 2 specializari diferite si cu experienta, am muncit zi si noapte la un moment dat si tot nu mi-am permis mai mult de o saptamana de vacanta. Deci orice ai face in tara asta nu-ti poate oferi satisfactii….
    So….go west!!!!
    Dar ca sa nu creada cineva ca nu-mi apreciez locurile natale, va invit sa lecturati articolul meu despre Romania :
    http://spiritliber.com/natura-libera/romania-tara-libera/

  60. problema este ca nimeni nu vrea sa mai stea in Romania toata lumea pleaca in afara in cautarea unei situatii materiale mai bune . mai ingrijorator este ca o sa pierdem si tineretul din tara noastra pentru ca in ultima vreme tot aud persoane de 18-19 ani care vor sa termine liceul si sa plece din tara ca stie astfel de persoane care o duc bine prin Franta , Anglia ,….etc

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 238 queries in 0.545 s