Luna: April 2010 (Pagina 1 din 4)

V-aş povesti atâtea lucruri…

Ca atunci când el doarme şi eu i-aş spune despre noi. Ca atunci când are tata dreptate, dar n-aş recunoaşte nici cu slujbe. Ca atunci când tipare se aplică, de parcă am fi pioni fără suflet.

Să nu credeţi că există oameni fericiţi.  Arătaţi cu degetul către cineva pe care-l credeţi fericit, apropiaţi-vă şi vă veţi dori să fi rămas departe.
Însă există oameni înţelepţi, care nu se tem de fericirea altora. Şi care nici n-o cercetează.

Îmi dau seama că nu mă ştiu “vinde”. Iar asta mi se trage dintr-o groaznică lene. E mult mai simplu să fiu eu. Dar o astfel de hărnicie sper sincer să nu mă apuce curând. Fiindcă şi aşa sunt obosită.

Nu citiţi printre rânduri, ştiţi bine ce vreau să zic. Şi chiar mă duc să mă culc.

Dar v-aş mai spune că azi, mai mult ca alte dăţi, mă bucur că existaţi şi că am în fiecare zi unde mă întoarce. La dv pe monitoare. O noapte frumoasă s-aveţi.

Continuare

Va face duş în Piaţa Universităţii!

Ştiţi că mâine dimineaţă, o tipă va face duş în Piaţa Universităţii? Asta sună ca în coşmarurile acelea în care pleci dezbrăcat la şcoală (n-am păţiti niciodată – să visez, zic), doar că aici e mijlocul Bucureştiului. Iar Cristina Băzăvan (Tabu) visează la asta demult.
Şi unde te-ai fi gândit că trebuie să duci multă muncă de lămurire ca să convingi pe cineva la asemenea gest năstruşnic, nici vorbă, fetele chiar s-au întrecut, care să primească asemenea onoare!

„Evenimentul” e organizat de Dove, Tabu şi Radio ZU, cu ocazia lansării noului gel de duş, Dove VisbleCare. Care trebuie să aibă capacităţi miraculo-spumante, mă gândesc, ca să  nu-i ia poliţia pe oamenii ăştia, cu spume cu tot.
Acuma, sper să ţină doamna vreme cu domniţa îmbăiată, că la ora aia de sfârşit de aprilie, tare mă tem c-o pândeşte vreo răceală pe la colţuri.
Ai grijă, maică, şi nu-ţi uita maieul! 😉

Viitorul e un gând

Cred că aveam nevoie de asta. Vă invit să aveţi răbdare. Uneori şi mie îmi vine să-mi scot mintea de la loc. Să văd cum e să trăiesc doar cu inima. Cu ghilimele. Atâta , cât să mi se facă dor. De gânduri.

E Eckhart Tolle. Ca să ştiţi, dacă vreţi să vedeţi şi alte conferinţe de-ale lui.

via

Când ştii, nu mai pui întrebări

Pe asta e musai să v-o povestesc, n-am zis-o nimănui, ca să nu-i pierd farmecul şi ca să mă bănuiţi de născociri.

Vineri seara, cu ultimele puteri, după o săptămână mai plină decât alte 5 de dinainte, mă târam pe la parterul magazinului Unirea. Asta, după o raită dezastruoasă prin mall; îi căutam mamei cadou. Nu mai erau multe suflete pe-acolo, că era deja târziu. Şi nici multe speranţe pentru găsirea cadoului perfect. Vorba aia, ce să-i oferi persoanei care ţi-a oferit viaţă? Noroc că responsabilitatea asta şi-o împarte cu tata, că altfel…

Revenind.

Un tip cumpăra un inel, de parcă ar fi fost ultimul inel de pe lume. Se simţea o agitaţie în jurul lui, care umplea locul. Ştiţi expresia “era tot o zdroabă”? Aşa omul nostru. În absolută contradicţie cu atmosfera de hai să mergem acasă. Zicea că se grăbeşte. Că de acum ştie. Şi trebuie să spună ce ştie.

M-a impresionat mult, fiindcă niciodată nu m-am gândit ce trebuie să fie în pielea unui bărbat, atunci când “spune că ştie”. Şi nu m-am gândit, fiindcă mereu am ştiut că eu – eventual – voi răspunde la întrebări, dar precis altcineva le va pune. Şi mi-a plăcut exprimarea lui. M-a impreisonat tocmai faptul că nu se ducea să pună o întrebare. Cred că asta e cheia succesului.

Chiar dacă magazinul era prost, inelul luat în grabă, cămaşa şifonată… Când ştii, restul nu mai contează.
Nu îi cunosc, dar le doresc multă fericire. Fără întrebări.

Ştiţi, eu cred în căsătorie, dar nu cred că “trebuie” are vreo legătură cu ea. Asta nu ne împiedică însă de la visare. De aceea, certitudinile sunt acele dovezi de ignoranţă, care, în cazul ăsta, sporesc farmecul naivităţii.  Cei care aţi pus întrebări, cum aţi făcut să ştiţi?

Alo-interviu

Andreea de la Alomoda.ro mi-a pus câteva întrebări despre proaspăta mea intrare în câmpul muncii.

Vedeţi aici ce a ieşit.

—————-

Şi nu uitaţi că un comentariu la postul anterior vă poate trimite la film! Cu cine vreţi voi, că nimic nu-i obligatoriu pe lumea asta.

Fântâna dragostei şi o brăţară

V-am spus că dorinţele se îndeplinesc pentru oamenii buni?

N-am fost niciodată în Roma, chiar dacă mi-am propus de câteva ori. Ba ultima dată, aveam până şi cazarea plătită, dar, din cauza unui minunat parţial de la şcoală, am ratat excursia. Dar am văzut filmul „When in Rome”, care e mai mult despre New York decât despre Roma, dar nu vreau să vă sugestionez în nici un fel, aşa că îmi ţin părerile pentru mine. Cert e că la Roma tot o să ajung la un moment dat.

Însă până atunci, arunc bănuţi în fantanadragostei.ro , nu că s-ar întâmpla ceva, dar să speri nu are de ce să strice. Mai sunt multe superstiţii legate de iubire, de parcă ar exista vreo regulă valabilă în două cazuri. Le găsiţi tot în fântână. Vă puteţi da cu părerea şi aduce completări că, cine ştie, au şi alţii dreptul să se teamă!
Şi tot aici puteţi trage la sorţi în ce zi să mergeţi la cinema şi să vă invitaţi jumătatea mai bună într-un mod inedit.

Atenţie, cei care vă duceţi la film păstraţi biletele, că puteţi câştiga una din cele zece cine romantice! Serios, vedeţi pe site, în dreapta.

Acuma, eu am rămas cu o chestie din toată povestea: “If you have to be a bear, be a grizzly.”
Şi cu faptul că eroina îşi dorea să găsească un tip pe care să-l iubească mai mult decât pe munca ei. Poate mergeţi să-l vedeţi. Pe film, nu pe tip, că eu nu fac promisiuni pe care nu le pot ţine. Aşadar, până o să curgă cu tipi de iubit, “curge” cu invitaţii la film, şi anume 2 de câte 2 persoane după cum urmează: una pentru comentariile isteţe de până în 27 aprilie, a doua pentru comentariile de până în 5 mai. Până atunci vorbiţi frumos şi fiţi cuminţi. Romantici şi comentaţi la blonde. Bun aşa?

Când am intrat la film, Tereza mi-a dat o brăţară şi mi-a spus, că îmi va aduce noroc în dragoste. Îndată mi-am prins-o la mână, că doar n-aveam nimic de pierdut! Iar a doua zi, mi s-a întâmplat minunea. Oare sunt eu om bun sau desfiinţăm coincidenţele?
Acum, brăţara stă agăţată de monitorul de la laptop. Nu o arunc. Fiindcă încă mai are ‘de adus’.

Acum cred că se poate. O să găsesc şi eu un tip care să mă iubească mai mult decât pe munca lui orice.

Pagina 1 din 4

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 143 queries in 0.324 s