După câteva guri de aer curat şi ceva pauză de la subiecte delicate, zic să scriu şi câte ceva care poate fi cuiva de folos.
Prevenţia
- Sânii trebuie examinaţi lunar. Treaba asta o poţi face şi tu, acasă. Aici scrie cum.
- Descoperirea unui nodul trebuie să te trimită imediat la medic. (Atenţie, înaintea menstruaţiei, glandele sunt ceva mai inflamate şi se pot confunda uşor cu un nodul. Dar, cu experienţa înveţi să faci diferenţa)
- Mamografia nu este o metodă de profilaxie. Primul pas e ecografia şi doar apoi se indică mamografia. Sub nici o formă nu se face mamografie de verificare! E o prostie, întrucât ea este echivalentul a 5 radiografii.
- Testul Papanicolau -dar ţineţi minte, că prezenţa virusului (chiar şi a unei tulpini oncogene) nu înseamnă în mod cert dezvoltarea cancerului.
“Diagnosticul”
- E normal să ne fie frică de el.
- Diagnosticul nu trebuie să determine un război împotriva corpului.
- Asta face chimioterapia. Duce un război cu întregul corp şi sfârşeşte prin a-l termina. Nu ştiu cât e de bună chimioterapia.
- Boala trebuie tratată, nu înfruntată.
- Se ridică probleme de bioetică: Dacă familia să informeze pacienta. Dacă pacienta să informeze familia. (Personal, cred că avem dreptul de a şti. Indiferent de pe ce poziţie, atâta vreme cât suntem implicaţi şi afectaţi , egal în ce măsură)
Cum faci faţă
- Sprijinul unui psiholog se poate dovedi de un real folos atât pentru pacientă, cât şi pentru familie.
- Un grup de sprijin
- sau alt grup de sprijin
Şi aici fotografiile Alisei Tarciniu şi eu care mă uit tâmpită la inscripţiile de pe ele. Un proiect pentru care ai nevoie de mult curaj ca să ştii cum te implici, fără să te identifici. Cu Durerile, suferinţele, cuvintele. Ci doar să le fotografiezi. Şi să le dai mai departe.
brontozaurel
1. Citind partea aia cu tehnici de examinare a sanilor stau si ma tot gandesc ca tampita la o chestie: sunt eu dusa daca mi se pare ca e normal sa-ti pipai, sa-ti explorezi in fiecare seara fiecare milimetru patrat… si nu in scopul la care se refera articolul, ci asa pur si simplu, pentru ca vrei sa te atingi asa cum iti place sa fii atinsa de omul tau, sa iti amintesti in permanenta ce vrei de la el, sa vrei ca degetele tale sa simta ce simt si degetele lui atunci cand te atinge… ? Or am I just sexually obsessed?
2. Da, am gandit-o. “This is not going to happen to me!” Ca de pe lista aia cu factori de risc nu se poate bifa decat lipsa unei nasteri la mine. Si am doar 25 de ani, ce dracu’! O sa dea trenu’ peste mine inainte…
Maria
Discuţiile purtate pe un ton prietenesc sunt un miracol până şi pentru una ca mine. Problemele care au de-a face, într-un fel sau altul, cu un cuvânt pe care de obicei nu-l prea pot pronunţa – cancer – îmi provoacă o stare foarte aiurea. Dar bag de seamă că încep să-mi păstrez calmul.
copila blondă
brontozaurel, tu de ce nu dormi la ora aia?!
Maria, idem. Ori a luat-o wordpress-ul razna? 🙂
Calmul e binevenit. Sunt lucruri care se intampla.
Tomata cu scufita
Un eco si un test Papanicolau sunt obligatorii cel putin anul, daca nu din 6 in 6 luni. Si eu trebuie sa ma duc la eco cat de curand ca ma omoara durerea de san si tot aman.
copila blondă
Tomata, in principiu, daca doare, nu-i asa de rau… 😛
brontozaurel
I’m on a reverse sleep schedule? 🙂 (And… what are you, my mommy, then? 😛 )
copila blondă
busted! 😀
Cristian
Apropo de cancer in general, am dat acum peste articolul asta Coming Out as a Cancer Survivor – A Guide for Software Developers”. Doar ultima bucatica din el e mai tehnica, asa ca nu lasati titlul sa va sperie.