Prea multe cuvinte necunoscute, aşa-i?
Păi să vedeţi, o parte din ADN-ul meu se trage din Săliştea Sibiului, din neamul lui Răcuciu. Famelie mare, gălăgie multă. Şi pentru că nici pe la nunţi şi înmormântări nu mai apucăm să ne cunoaştem şi Doamne feri să ne-nmulţim între noi, s-au gândit să strige adunarea fiilor.
Evenimentul se va întâmpla pe 5 septembrie, în Sălişte, la vreo 20 km de Sibiu. Cică vin oameni şi de peste ocean, ceea ce îmi câştigă din start admiraţia. Vreo 500 de suflete în total, am auzit vorbindu-se.
Dar cea mai tare fază e că bunica mea personală e cel mai în vârstă membru al neamului. O şi văd în capul mesei, mândră de toţi ăştia micii. Şi pe mine, strigând în gura mare că sunt a ei şi sunt directă. (nu de alta, dar ne distram, că mai este o doamnă de aceeaşi vârstă, care însă a fost doar soţia unui Răcuciu, deci fără legătură de sânge. Şi, pentru aia, pe ea o cheamă Răcuciu şi pe bună-mea, ba! 😛 )
Ştiu de hă-hăăă că în weekend-ul cu pricina să nu plănuiesc altceva, şi drept vă zic, nici nu mă supăr. Ba treburile astea cu neamurile încep să-mi facă plăcere. E un soi de bucurie când te aduni cu oameni pe care nu i-ai mai văzut demult şi îţi aminteşti cât sunt de frumoşi şi de deştepţi. Susţin din tot sufletul că legăturile nu stau în ADN şi nici în buletine, dar astea pot fi o bază frumoasă pe care să începi lucruri sau un minunat punct, din care să le refaci .
Îmi amintesc cum mergeam unii la alţii, când eram mai mică, fără nici o treabă, ci doar să ne vedem. Cum făceau concedii la noi şi noi, la ei. Sau Revelioane. Şi nu era nici obligaţie, nici obicei comunist, ci doar plăcere – să se întâlnească părinţii noştri. Eu eram oricum cea mai mică dintre veri, nici nu vă spun că mi se zicea “Pitulicea”, că mergeţi încă râzând luni la serviciu. Dar zic, pe mine mă iubea oricum toată lumea. Şi eram urâtă rău pe-atunci. Noroc că unele lucruri se mai schimbă 😛 şi familia te ia aşa cum eşti. Doar prietenii mai fac fiţe.
Ne vedem la Sălişte. Mi-aş dori să fim cât mai mulţi.
sursa 1, 2