restul poveştii -la Pamflezistul 🙂
p.s. pozele astea din the One (am văzut pictorialul) mi s-au părut sfidătoare. Atunci şi acum. În contextul în care profesorii cerşesc procente din buget şi medicii ameninţă cu greve generale, alţii se laudă cu “bucle perfecte” prin reviste de pretenţii. Nu mă îndoiesc că n-ar deţine doamna ministru genţi şi pantofi de mii de euro, dar… zău aşa?! Sfidător ziceam?! Mă mai gândesc..
Postul acesta este inspirat dintr-o poveste adevărată. Am permisiunea de a scrie despre ea.
Tata are o poză din facultate, pe care o ţine aproape, în birou, ca s-o arate numaidecât oricui l-ar bănui glumeţ, când vine vorba de pletele lui din studenţie. După principiul: până nu văd, nu cred. Şi pentru că omul ar fi-n dreptul lui să fie sceptic…, tata mai scoate şi-o poveste de la naftalină, una din seria “Poveşti nemuritoare”.
Cică era la facultate un prof de chimie organică, profu’ Roman, care avea o deosebită podoabă capilară, chiar şi la vârsta respectabilă a dânsului.
Se spune că, pe vremea aia, profii erau respectabili şi la vârstă. Acum, nici aia nu mai e ce-a fost… Iar tată-mio, un tânăr responsabil şi prevăzător, prea-vedea dezastrul de chelie care-i stătea în ADN. Şi s-a dus tata-cel-curios la proful minunat să afle secretul tinereţii fără bătrâneţe şi al bărbatului fără chelie.
Ce făcea omul nostru de îşi păstrase părul pe cap şi nu în chiuveta de la baie? – Răspuns: Se spăla de două ori pe an. Pe cap.
Sfârşit
Aici se termină şi postul meu, cu închiderea ramei şi revenirea la realitate. Învăţătura o trageţi singuri, că aşa e în poveştile moderne. Şi fiindcă se poartă continuările, vă zic doar că tata n-a urmat sfatul, ci şi-a făcut poze şi le-a pus în sertare. Şi… dacă n-ar fi, nu s-ar povesti? 😉
—————————————————————————-
*Acest articol este scris pentru concursul organizat de Dgeneration. Si acum serios vorbind….daca stii pe cineva care are probleme cu caderea parului, recomanda-i siteul Aminexil .
M-am trezit din nou că le ştiu pe toate. Pe toate răspunsurile celorlalţi, mai de fapt :p Şi asta, doar pentru faptul că mie mi se pare într-un fel.
Î: Cine funcţionează ca sursă sigură de informare pentru noi? (Unde sau la cine apelăm pentru răspunsurile de care avem nevoie să fie sigure, când nu ne pricepem personal; ne documentăm pe cont propriu, consultăm un specialist, cerem recomandări de la prieteni, de la google…)
(La mine e simplu: mama. Ea zice că nu există probleme pe lumea asta, ci doar soluţii. :p Dar ea e numai a mea. Voi, restu’, vă rog, răspundeţi.)
*Postul ăsta vine de la faptul că am rămas mută de uimire, atunci când medicul de familie mi-a spus că nici un pacient nu a venit la cabinet să întrebe de vaccinul împotriva cancerului de col uterin. Vreau să zic, nici părinţii fetiţelor care au fost sau nu vaccinate.. Şi mă întreb dacă or fi învăţat să citească-n stele, că-n tratate de farmacologie mă-ndoiesc. Întrebarea rămâne.
Multe site-uri cu piscine şi ştranduri din frumosul oraş -în care o să mă bată aerul condiţionat în ceafă sesiunea asta- sunt expirate. Aşa că m-am gândit, poate vă interesează rezultatele cercetărilor mele, pentru spatele propriu, care îşi cam cere drepturile…
Deci, am primit recomandări, dar m-am interesat doar de câteva locaţii, unde ciupercuţele şi părul pubian nu vin incluse în preţ, iar zona îmi e accesibilă:
-şi aici m-am oprit cu hotelurile în al căror target nu se încadrează studenţii. Nici dacă sunt blonde care gândesc 🙂
Mai rămâne Clubul Dinamo -acolo are şi metroul staţie în apropiere- dar am auzit că programul pentru public e seara doar. Şi deja nu-mi place. La telefon nu-mi răspund, dar poate trec astăzi să arunc un ochi şi vă ţin la curent. Cu toate că, oferta de la Intercontinental mi-a rămas în cap, hm?
Acuma, dacă e cineva care a mai fost pe undeva şi ştie, că e frumos, curat şi nu tre’ să-mi vând un rinichi să intru, vă rog, să nu ţină pentru el.
…ore în şir la birou.
Nici oboseala nu mai e ce-a fost
Când am citit chestia asta prima dată mi s-a părut foarte ciudat, tocmai prin faptul că oboseala presupune să faci ceva, apoi la acel ceva se adaugă o prelungire în timp şi intensitate, deci, a face ceva “mult” ca adverb temporal şi calitativ mă oboseşte numai să-mi explic.
Cert e că indiferent ce faci, dacă stai în picioare sau în fund pentru o mai lungă perioadă de timp, devine obositor. Explicaţia e simplă: pentru a menţine o poziţie, musculatura stă încordată ca să susţină şi menţină scheletul acolo. Gândiţi-vă puţin cum e când faci abdomene şi rămâi în flexie la 45 grade cu solul. Ştiu, e greu. De la un moment dat, doare. Na, fix aşa păţesc ceilalţi muşchi, pe care nu îi mai lăsăm să se întindă sau să-şi schimbe poziţia. Mişcarea de pe scaun la WC şi înapoi, plus cea de la birou la maşină e mult insuficientă.
Sportul înseamnă sănătate? Fals. Fiindcă nu toţi non-practicanţii de sport sunt bolnavi. Şi nici toţi sportivii, sănătoşi. Mişcarea înseamnă sănătate? Corect! De la sport la mişcare e cale lungă, există oameni care nu sunt sedentari fără a practica vreun sport. Sedentarismul presupune lipsa mişcării, sportul e ceva mai complex.
Ce putem face acum:
Şi nu uitaţi, o poziţie de gâb ne face să arătăm mai graşi, ne scurtează optic gâtul, iar asta denotă lipsă de încredere în sine. De la agenţii FBI citire 😉
