April 2009 - Și Blondele Gândesc

Urare de 1 mai

Pe 30 April 2009

26

Nici nu ne-am stropit bine cu apă moacele bosumflate că se dă trezirea din vacanţă, că uite, ne-a pus Dumnezeu mâna-n cap şi 1 mai, vinerea în calendar.

Mi-am dorit întotdeauna un 1 mai la mare. Cu gaşca. Cu chefuri, bere şi covrigi, cu pături şi vânt, răsărituri şi frisoane. Îmbrăţişări râvnite şi hit-uri de-o vară. Dar întotdeauna marea era prea departe pentru timpul meu. Iar când “întotdeauna” al depărtării s-a sfârşit şi marea mi-e mai aproape decât domiciliul, “întotdeauna” al dorinţelor s-a schimbat. Şi alegerea mi-e cu sens invers. Drumul -liber şi prietenii -hotărâţi, iar copila -dusă. Cu o lecţie de valoare: Dorinţele pot fi întotdeauna valabile, însă îndeplinirea lor nu întotdeauna mulţumitoare. Răspuns: depinde 😉

Vama Veche – Vara Asta

Trăiască vacanţa! Şi la cât mai multe 1 mai- uri picate în zi de vineri!

p.s. Încercaţi să nu faceţi poze de data asta. Să nu pierdeţi momente pentru a le privi pe un ecran. E mult mai mişto să le trăieşti. Să fii acolo! Chiar, mergeţi la mare sau sunteţi mai originali?

1001 de nopţi cu cărţi

De Miruna

Pe 28 April 2009

În blonde CAPabile

35

Întotdeauna în prag de tensiune intelectuală (reală sau închipuită) îmi vin cele mai năstruşnice idei.

Pornind de la nenea ăsta, care le zice bine mititelu’, m-am trezit socotind. Şi apropo de investiţii, cumva: Mănânc în fiecare zi, ca să nu mor de foame. (Bine, îmi şi place ciocolata, dar astea sunt detalii…) Îmi spăl dinţii ca să nu-mi cadă din gură. Îmi ung pielea cu cremă ca să mă ţină mai mult. Pielea. Zilnic investesc câteva minute în ceea ce sunt sau vreau să cresc. (Cu toate că, mai mulţi dinţi în gură nu mi-ar prea folosi, dar se înţelege sensul metaforic.. :p)

Aşa că, m-am gândit, cum mi-am format obiceiul de a-mi freca dinţii şi a-mi curăţa urechile (că nimeni nu s-a trezit învăţat), ca să nu mai zic de făcutul patului (reminiscenţele vieţii la cămin :p) tot aşa îmi pot forma şi alte obiceiuri. Sănătoase, constructive, instructive, chiar. Că nu e ca şi cum mi-aş propune să dau cinci ture în jurul blocului în fiecare zi.

Deci, care-i planul: 15 minute din fabuloasa mea existenţă pe acest pământ să le direcţionez spre citit. Zi de zi. Ca să dezvoltăm şi fabulosul existenţei. Sau măcar să-l întreţinem. Că şi de prea mult bine ajungi să te plictiseşti. Da’ fără blogroll-uri, twitt-uri şi Tango-uri pe wc. Nu neg valoarea acestora, dar m-aş concentra pe chestii mai “atestate”, să zic. Dar nu mult timp, că MULT îmi aminteşte de şcoală. ( :OO )

15 minute/zi înseamnă 1 h şi trei sferturi de citit pe săptămână
ceea ce înseamnă cca. 7 h jumătate / lună
ceea ce înseamnă cca. 91 h / an
adică, aproape 4 zile şi nopţi de dezvoltat fabulosul!
iar 1001 de zile se împlinesc în 25 ianuarie, 2012. Dacă voi mai fi în zonă pe atunci, voi fi cu 250 de ceasuri de informaţie mai bogată şi cu un fabulos de dus la nutriţionist :p

Pentru asta, mi-am “luat” un alt blog, public property, unde mai scriu ce şi cum. Poate se mai bagă cineva, să nu fiu singură. Ca la terapia de grup :p Poate îmi recomandaţi şi cu ce să umplu minutele alea, mi-ar plăcea proză scurtă sau poezie. Română, germană, engleză. Aici sunt şanse să mai şi pricep câte ceva 😉

Pornesc pe etape de câte 101 de zile. Mă mai gândesc până mâine cu ce încep. Prima etapă se va încheia pe 8 august a.c. şi după, mai vedem. Poate inventăm şi alte obiceiuri. Că faza cu alergatul în jurul blogului nu e chiar o idee rea. Dar mai lăsaţi-mă… să mă obişnuiesc 😀

şi cine ştie, dacă tot inventăm fabrica de obiceiuri, poate ne inventăm şi nişte premii! 😉

Când îmi place o campanie

De Miruna

Pe 28 April 2009

În sănătatea e starea de normalitate

14

Zilele astea m-am gândit mult la timpul şi energia noastră şi la felul în care alegem să le cheltuim. Sau să le investim. Chestia e de nuanţă, însă când vine vorba de beneficiu, nuanţele devin evidente.

Adică, ziua îşi are orele ei, pe care oricum le derulăm ca nişte maşinării stricate. Câţi dintre noi se pot lăuda că fac măcar zilnic măcar 3 lucruri pe care nu le-au făcut şi ieri? (Şi nu mă refer la constipaţii trecuţi pe Dulcolax.) Vă invit, ridicaţi-vă! să am şi eu ce invidia. Sau la ce spera, în fine…

De fapt, m-am gândit mult la timpul meu şi energia mea. La felul în care mă plâng că-mi sunt împovărate de diverse tâmpenii, care în general au legătură cu şcoala şi pe care oricum trebuie să le rezolv. Mai devreme sau mai târziu. Doar că ultima variantă vine cu un bagaj mare de timp auxiliar, pierdut cu povestea asta, “săraca de mine”.

Timpul oricum trece. Examenele oricum le luăm. Şi impozitele trebuie să le plătim. Şi mă gândeam… de ce să treacă timpul aiuria, examenele, pe lângă noi şi impozitele, pe lista de pierderi. Când putem transforma nimicurile de fiecare zi într-o listă de investiţii.

Când îmi place o idee, o promovez cu drag. Şi nu numai pe blog 😉

Din mici devenind mari

De Miruna

Pe 28 April 2009

În de pe la altii adunate

10

În viaţă, sunt oameni şi lucruri pe care tindem să le neglijăm. Uneori. Fiindcă ni se întâmplă întâmplări. Uneori. Si chiar dacă ele sunt minore, pentru nişte oameni mici ca noi, par mari. Adesea.

Iar când vom fi crescut şi ne vom fi uitat în urmă, ne vom fi dat seama de greşeală. Culmea e că ea -greşeala- nu rămâne mică prin contrast, ci creşte direct proporţional cu oamenii. Pentru a da naştere altora. Oameni şi greşeli, într-o determinare cu sens dublu. Şi rar cu sens pozitiv.

M-am regăsit în afirmaţiile fetiţei.

Şi mie mi-e frică de timp. De ce aş putea pierde. Cu sensul de rata. Chiar dacă ceasul meu bate în alt ritm. Oficial, cel puţin…

Cum a fost

De Miruna

Pe 27 April 2009

În publicitând cu plăcere

4

După cum zicea şi Denisa, alte companii nici nu au extensie în .ro, iar Dove invită la conferinţe pe o platformă neutră, să zic aşa, dar totodată foarte populară. Nu vreau să mai bat mult apa-n piuă cu treaba asta, doar voiam să spun că şi pe mine m-a uimit în cel mai pozitiv sens discuţia.

Gagicile au fost mai vorbăreţe decât credeam, plus, şi-au dat drumul la degeţele pe tastatură de mama focului. Adică, de la deodorante şi mirosuri s-a ajuns la poveşti despre zone intime şi bărbaţi epilaţi în somn. Plus, Roxana a fost cea mai dezinvoltă, cel puţin atât cât am prins eu din discuţie.

Am înţeles că în final s-a propus transformarea întâlnirii în ceva obişnuit, ceea ce arată în mod evident că s-a înregistrat un succes. Felicitări Ligiei pentru idee! 😉

Personal, aştept să ne întâlnim şi la cafeluţe mai puţin virtuale, să povestim …chiar şi ce le facem bărbaţilor …în somn. În somnul lor.

Că blondele mai au încă de învăţat 😉

Cutremurul aduce oamenii împreună

De Miruna

Pe 26 April 2009

În flori cu mâner

19

În faţa blocului, sub tocul uşii, pe firul telefonic, pe twitter, la teveu, în rugăciune… fiecare după pricepere şi putinţă. Adică, nu ştie tot muritorul ce e ăla twitter.

Am revenit în Bucureşti cu gustul vacanţei chinuitor de dulce în meniul şi orarul meu zilnic de somn. Şi chiar dacă praful juca pe masă ca la el acasă (fusesem 2 săptămâni plecată), de la mine din balcon dai cu nasul fix într-un pom în floarea primăverii. Vă zic, parcă mi-am plantat grădina botanică în faţa geamului. Dar mereu îmi place Bucureştiul.

Însă evenimentele ultimelor 48h mă aruncă pe nişte gânduri, pe care nu le vreau alimentate, mai ales că tot am hotărât de comun acord că e mai bine să facem lucruri decât să le despicăm în cinşpe mii. Şi ca să nu zic că mă bagă în sperieţi când visez cutremure şi ele se întâmplă, zic doar că nimic nu e la întâmplare pe lumea asta. Nici măcar atunci când derularea nu e cea aşteptată. Fiindcă timpul e preţios, mai ales când e al tău. Şi poate vei avea nevoie de el pentru o investiţie mai bună. Fiind ocupat să faci succes. (acum am vorbit pentru mine şi încă vreo patru suflete care m-ar putea înţelege. Pentru ceilalţi, îmi cer scuze) E singurul gând cu care mergem mai departe!

După cum spuneam, pe cutremur l-am visat cu o noapte înainte (sau doar am crezut asta), că de nesimţită sunt cu brio. Adică, nu am recepţionat nici o zdruncinătură în afara celor obişnuite. Iar instabilitatea fizică nu trage semnale de alarmă în viaţa mea, probabil că cea psihică a dat toleranţă. Ca la antibiotice, de nu mai au efect. Totuşi, e o parte care mi-a plăcut la cutremurul ăsta. Au început să zbârnâie telefoanele. Lume cu care nu mai vorbisem de ceva timp. Paragraful ăsta e intenţionat zdruncinat şi el.

Mă bucur că acest cutremur ne-a adus împreună, chiar dacă şi doar la telefon. Noroc că nu ne-a adus la televizor. Şi, da, sunt bine, mulţumesc de întrebare. Aştept următorul cutremur ca să ne mai auzim. 🙁

Luna: April 2009 (Pagina 1 din 5)

Urare de 1 mai

1001 de nopţi cu cărţi

Când îmi place o campanie

Din mici devenind mari

Cum a fost

Cutremurul aduce oamenii împreună

Proaspăt scoase din cuptor

Urmărește-mă și aici

Categorii

UNDE MAI ARUNC CÂTE UN OCHI

MĂMICI MIŞTO

Statistici trafic