De ce ne e frică de doctori (II)

Întâi vă povestesc unul din primele episoade care m-a făcut celebră dincolo de graniţele familiei: la 4 ani, operaţie de polipi. Nu e limba chineză, dar orice acţiune care implică un copil de 4 ani se ridică la acelaşi nivel de dificultate. Rezultatul? Excepţional (în afară de faptul că pe unul din domnii polipi l-am înghiţit cu fulgi cu tot, ce să fac, eu credeam că pot pleca acasă…). Fără urlete, fără strigăte, doar câteva lacrimi pe final. De la toată povestea asta am amintiri destul de clare. Ştiu camera aia cu ciudăţenii colorate pictate hidos pe pereţi, mai ştiu ursuloiu’ ăla maro şi prăfuit de pe dulap, scaunul metalic în care m-au aşezat şi nasul atipic al doctoriţei. Pe femeia asta am recunoscut-o la ani buni distanţă, după nasul ăla. În fine, explicaţia stă în psihoterapia care s-a făcut cu mine acasă. Mi s-a explicat pas cu pas ce mi se întâmplă, am înţeles că e rost şi să mă doară, am înţeles şi că oricum o să se întâmple. Iar dacă stau cuminte se întâmplă accelerat.

La final, doctoriţa mi-a zis că ea n-a mai avut copil să-i stea aşa cuminte niciodată, iar părinţii mei au primit felicitări, probabil. Asta nu-mi mai amintesc. Decât batistele cu sânge pe care le umpleam, în loc de muci. Acolo am învăţat eu să-mi suflu cum trebuie nasul. Şi mai ştiu că m-am întrebat cum mama naibii am ajuns eu până la vârsta aia fără să ştiu să-mi suflu nasul. Copii…

Revenind la registrul de maximă seriozitate, frica faţă de doctori (fie dentişti sau nu) se manifestă. Din două motive principale:

  • ori ne e frică pe baza memoriei involuntare, adică a unei experienţe percepute ca dureroasă
  • ori, fiindcă nu ştim ce ni se va întâmpla, lucru extrem de probabil (excepţie făcând preapomenita mamă omida)
  • Şi mai este o categorie aparte a celor care fug de doctori ca dracu’ de tămâie: tot doctorii! Ştiu pe unul care nu-şi pune dinţi că-i e frică de orice coleg în viaţă, pe unul care îl ia pe “mă duc mâine” când vine vorba de analize şi pe altu’ care-i cu “las’ că ştiu eu”, chiar dacă nimeni nu le ştie pe toate. Unii nici chestia asta nu o ştiu. Iar orice suprapunere cu realitatea mea apropiată nu e deloc coincidenţă. Dar data viitoare cotizaţi dacă vreţi reputaţia intactă. 😉

Ne e frică din cauza:

  1. unei idei. Da, fiindcă de mici ne-am auzit mama ameninţând că, dacă nu suntem cuminţi, ne dă nenea doctoru’ injecţie. Sau mai sunt mămicile alea care cum dau pasu’ în cabinet îi zic pruncului: să stai cuminte, că nu-ţi face nimic. ALAAAARMĂĂĂ!!! Vă rog, nu mai distrugeţi relaţia medic – pacientuţ înainte ca ea să se nască. Detalii la rapas sau gheghe.
  2. halatului alb şi mirosului (nu doar la dentist). Să vă spun concret: halatul e o barieră de protecţie între vestimentaţia “civilă” a medicului şi pacient. Scopul e păstrarea unui mediu cât mai aseptic posibil. Ok, deci ne-am lămurit că halatul nu muşcă, ba e mai mult în folosul pacientului. Că el e până la urmă ăla care are de-a face cu toţi microbii de pe stradă. Iar mirosul se trage de la anumite substanţe, a căror prezenţă e obligatorie în anumite cabinete, ghiciţi de ce. Că poate vine vreunul cu gura în pioneze, de nu ştii de unde s-o apuci şi ai nevoie de una alta… mie personal îmi place mult mirosul din cabinetul stomatologic, adesea mi se ghicea el în locul parfumului. Ştiu, mitul blondelor tocmai a fost parţial dărâmat.
  3. predicii. În general, medicii se enervează când văd halul în care te prezinţi la consultaţie. Ei ştiind stadiile premergătoare halului şi soluţiile mult mai simple de rezolvare a lor, se enervează într-un prea evident mod. Adevăru’ supără omu’. Păcat că nu-l şi sperie.
  4. injecţiei. Pfoaaa, ăsta e punctul culminant. De cele mai multe ori, înţepătura aia care e cât o pişcătură de purece, ba mult mai plăcută chiar, declanşează mai mult tam-tam înainte decât după. Aţi observat? Cât ne căcăm pe noi, când îl vedem pe ăla că desigilează seringa, că rupe capul fiolei, înfige acul şi aspiră lichidul, ba mai schimbă un ac, apucă vata albastră de spirt, iar glorios înainte de marele final, împinge primul jetul din seringă în aer. (Ţineţi-vă chiloţii peste buci, suntem pe blog, nimeni nu înfige nimic în nimeni. Pentru asta ar fi nevoie de un disconnect de la reţea.) A, şi-ţi mai şi cară două, în semn de “poate nu stai cuminte, ‘raţ-ai dracu”. iar până să zici un mac-mac, e gata spectacolul şi tu ai ratat deznodământul. Însă stresul de dinainte rămâne, nu impresia post-injecţie.    Ok, la stomatolog e şi mai creepy, că noi ăştia avem o sculă fenomenal de intimidantă, pe numele ei seringa Fischer, cu care se execută anesteziile. Ţineţi minte aşa: de obicei, înainte de a înfige acul, medicul fâsâie un spray peste locul respectiv, taman ca să nu simţiţi înţepătura. Şi după puncţie, anestezicul se lasă progresiv, tocmai pentru a tatona terenul în care înaintezi cu acul. Şi ca să nu-l doară pe ăla. Deloc.
  5. durerii. Auliu, auliu, orice, îmi dau şi sufletu’, numa’ să nu mă doară. Aici poate fi şi eroarea medicului, care nu-l previne întotdeauna pe pacient. În general, cam ştii când şi ce doare, iar omul altfel primeşte senzaţia dacă e pregătit. Dar na, asta e treabă e conduită şi gusturi în ceea ce o priveşte. Pe de altă parte, uneori e important stomatologul să lase fără anestezie, să vezi dacă-l doare. Să vezi până unde îl doare. Uneori e reuşita unui tratament depinde de o mică înţepătură, pe care tre’ s-o semnaleze omu’. Fără aia, te-ai dus pe plută, fără durere cu tot :p Şi dacă doare puţin, poate puţin mai mult, asta este, suportăm. Cu luciditate şi cooperare. Tocmai pentru a scurta durata suportării. I mean, ce e etern pe lumea asta, scumpă BabyRacy? În afară de dragostea mamei pentru mine.
  6. amintirilor. Nu înseamnă că dacă te-a durut atunci, e musai să se repete. La fel cum nu înseamnă că dacă prima iubită ţi-a dat papucii, la fel va face şi a doua. De obicei se întâmplă, că doar nu te vei însura minor.
  7. necunoscutului. Întreabă-ţi medicul. Nu-ţi căuta informaţiile online, acolo are acces tot tăntălăul, ca dovadă, şi blondele au ajuns pe net. Medicul are obligaţia de a-ţi explica lucruri. Astfel, brontozaurel, eviţi influenţa poveştilor “horror”.
  8. diagnosticului. Babele au vorbă, cine se caută se găseşte. Om perfect sănătos nu s-a văzut, de asta unii se tem. Însă mai bine să-ţi cunoşti duşmanul, ca să ştii contra cui lupţi. Pe întuneric se acţionează doar pe bîjbîite, iar adesea te împiedici mai rău.
  9. – implicaţiilor tratamentului. Sunt exemplu viu. De o lună văd ciocolata doar în poze, o miros în gelul de duş şi laptele de corp (tre’ să ţi le-arăt, Simono), o ard în lumânări prin cameră, dar papilele mele gustative încă mai au de tânjit vreo lună tot aşa… Ca să nu mai zic de partea “fără sare” care a dat noi valenţe basmelor lui Creangă. Dar sunt lucruri pe care trebuie să ţi le asumi, că mai devreme sau mai târziu, tot acolo ajungi. Şi cu cât începi mai iute, cu atâta scapi mai timpuriu.
  10. – eventualelor eşecuri ale actului medical românesc. Partea asta cu “românesc” e doar un act de pur snobism de rasă nobilă. Regret să vă informez, ziceţi ce vreţi, mergeţi la capătul lumii să vă scoateţi amigdalele. Din partea mea. Alte accidente. Păţăşti. Ai auzit vreodată că de ce ţi-e frică nu scapi? Ada şi artistu, la voi se referea.

În final, ce să zic, căutaţi până găsiţi o variantă măcar satisfăcătoare de dentist (există, nu-i aşa, Dojo?) sau orice medic care inspiră încredere. Fiecare cu meseria lui, promit, Nicule. Pentru că sunt convinsă că partea terapeutică ce ţine de fenomenul vindecării în sine…e poate nici 50%  medicală, cel mai mare procent revenindu-ne nouă ca pacienţi. Vă recomand cartea “Iubire, miracole şi medicină”. O să mă pomeniţi.

p.s. mulţumesc foarte frumos pentru cooperare; îmi pare rău pentru stresul provocat de zgomotul compresorului sau turbinei sau la ce vă veţi mai referi, gândiţi-vă doar că voi petreceţi ca pacient poate maxim o oră în condiţiile astea. În schimb, medicul ăla, săracu’, stă toată ziua. Dar sunetul e inofensiv, promit. Pe termen scurt :p

Articolul anterior

De ce ne e frică de doctori (I)

Articolul următor

De ce să NU ne fie frică

22 Comentarii

  1. Şi teama de necunoscut e perfect motivată. Când ştii că nimic din lucrurile vechi nu te-a muşcat, de ce să intri în contact cu un lucru nou?

    În rest.. what can I say: frica de injecţie şi de halat alb poa’ să fie fundamentată pe frica de necunoscut sau pe o altă frică.

    And in the end.. frica de diagnostic nu e perfect normală? Sau doar cei paranoici gândesc că ar putea ieşi ceva de rău la analize?

    0
  2. cu mare regret iti spun ca m-a indignat 10. nu e un mit. in cazul meu nu e frica e groaza. tocmai din cauza ca te trateaza neprofesional. am schimbat 3 medici si se uitau la mine ca la “poarta noua” cu expresia de “habar n-am ce ar putea fi” si cu atutudinea “nu te apropia prea tare ca poate se ia” dupa care le-am sugerat eu ca ar putea fi x, y sau z si mi-au dat tratament pt x, y, z sa vada cum reactionez.

    0
  3. ok, dupa posturile astea doua, saptamana viitoare ma duc la control :)) asa, preventiv ca probleme n-am.
    dar nici nu imi doresc :))

    dupa momentu asta, imi si imaginez… tu la cabinet, vine unu transpirat tot si tu te apuci sa-i povestesti postu.. “domne.. am eu un post pe blog.. .nu stiu daca cititi.. si scriu acolo exact cum e cu frica asta…” :))

    0
  4. Bia

    Mda … eu marti merg la dentist. Din nou. Am nervii prea tari ( oare? ) si nu vor sa moara. Asa ca ma doareeee ! Draga de mama imi baga in cap alte bele – “stomatologul e tanar ( 😀 ) si nu are experienta si cine stie ce-ti face !” Mie-mi place ca baga de seama la ce zic eu. Adica .. Dom’ne, ma doare, mai baga otrava d-aia si continuam data viitoare! Si s-a conformat … si mi-a zis sa nu mai beau cafea ( pfff… ) ca-mi agita nervii ( oare? ).

    Cat despre motivele fricii, da, perfect de acord. Am avut si o experienta naspa cand eram mica ( cu stomatologul ), ma “ameninta” si mama ca voi avea parte de intepaturi daca nu sunt cuminte si imi induc si singura frica, ca deh, ce sa fac si eu? De cate ori ii schimba “capul frezei” ( nu stiu termenul corect ) de atatea ori fac ochii cat cepele … si stomatologul rade, da’ rade rau, ca nu se poate abtine. Inca.

    DAR .. decat sa n-am dinti in gura, prefer sa suport dureri si injectii si masinarii ciudate.

    PS: imi place blogul tau. Mai bine zis imi place cum scrii tu. De vreo 3 zile am link-ul .. si tot de atunci ma dor ochii de la atata stat cu nasu’n bloguri. ;))

    0
  5. Aia cu mama omida a fost tare 😆 Nu pot sa stiu ce mi se va intampla + am o imaginatie bogata + ca am tendinta sa ma gandesc doar la cea mi proasta varianta pentru ca mi-e frica de surprize neplacute si vreau sa fiu pregatita pentru ce e mai rau… ce-ar putea sa rezulte oare din combinatia asta? 😛

    Da, pot sa-l intreb pe om. But I’m horribly shy! Bun, si timiditatea mea se mai topeste daca omul se poarta frumos cu mine, dar dupa aia incep sa-mi pun problema daca nu cumva ajung sa abuzez pentru ca din moment ce s-a purtat frumos cu mine si a ajuns sa-mi fie chiar simpatic, nu vreau sa-l frec la cap pentru orice tampenie. Plus ca de multe ori nici mie nu imi e clar ce vreau de fapt sa intreb. Si nu vreau sa ajung sa fiu nesimtita. Sunt sigura ca da de destui mitocani zilnic. Daca dau eu de destui si sunt convinsa ca eu nu intru in contact cu atatia oameni zilnic.

    Si mi s-a intamplat sa pun o intrebare serioasa si sa se poarte cu mine de parca as avea 5 ani: nu trebuie sa-mi fac eu griji, nu trebuie sa stiu eu nimic, nu trebuie sa vad nimic. A inceput sa faca glume si a reusit sa ma fraiereasca si sa schimbe subiectul. Si ma trezesc eu in timp ce radeam… I think I asked a serious question… like 5 minutes ago. Mda, a fost totul ok, mi-am facut griji degeaba, dar totusi…

    Intamplator, pe net am reusit sa dau chiar de ce trebuia sa dau. Nu inseamna ca n-am ramas in continuare cu unele semne de intrebare si ca nu mi-ar fi prins bine sa-mi explice cineva asa ca unui copil prost ce sunt 😛

    P.S. Si eu am geluri de dus cu aroma de ciocolata. Way cool 😀

    0
  6. moaaama, voi chiar ati avut rabdare sa cititi atata?! :p

    0
  7. dap, all read!:)) aca nu ma insel cartyea aia ne-a recomandat-o medicul de familie pt o ruda apropiata atunci in distress. Face foarte bine la moral..si inside healing:)

    0
  8. cum se sufla corect nasul? 🙂 ca eu am o problema cu el de ceva timp

    0
  9. Alexia

    Șpray-ul ăla dinaintea anesteziei are un gust oribil! Îmi vine să-l scuip, mai bine să mă înțepe direct. Oricum de fiecare dată când merg la dentist, îi spun să înceapă direct cu anestezia, indiferent de ce urmează să-mi facă 🙂

    0
  10. Da, chiar am avut!

    0
  11. da! unul din motive fiind merg si eu sapt asta si acum ma simt foarte vinovata ca l-am sunat pe om for something which may be close to nothing and I’m afraid i’ll be made fun of, though… so far, he’s been a perfect gentleman

    0
  12. Mai acum chiar am dat peste cineva fff ok, adica am curajul sa ma las pe mana ei fara discutie. Nu zic nu insa, unei oferte mai bune, pe incercate 😛

    0
  13. Super postul, chiar mi-a facut placere sa il citesc (cu cafeaua in mana si sunetul munctitorilor ce injura pe scara mea). Cu privire la doctori, doua chestii imi vor ramane etern in minte: 1. cum la 10 ani cand a trebuit sa fiu operata de apendicita am fugit 10 minute in jurul mesei de operatie pt ca REFUZAM absolut sa imi dau chilotii jos de pe mine. Pana la urma am ajuns si eu si doctorul la un compromis… 2. Cum la varsta de 15 ani, cand mi-am dislocat nasul (aratam ca un Modelino pt numele lui Dumnezeu) dom’ doctor a avut buna-vointa de a mi-l pune la loc- la propriu. Si intr-un salon cat casa in momentul in care a miscat s-a auzit un pocnet de parca ai fi mutat o masa. M-am tinut tare, n-am tipat, doar au cazut doua lacrimi- fie ca ma intepau ochii, fie din cauza ca ma speria pur si simplu negul enorm de pe nasul doctorului, nu pot zice sigur.
    Keep up the good work! 😛

    0
  14. Cu foarte mare placere 😉

    Ma bucur ca te-au inspirat unele comentarii ale noastre in a oferi aceste articole superbe. E important sa trecem de aceste temeri si sa ne gandim ca este vorba de sanatatea noastra.

    Al meu era uimit ca am mers la gineco “nu te simti bine?”. Ba, ma simt al naibii de bine. Tocmai de aia, am vrut o confirmare. Pentru ca uneori de atata bine se poate sa ai cine stie ce minunatie. Si unele minunatii ucid. Decat surprize, mai bine un consult ce te astepti sa fie neplacut (culmea ca nu tot timpul e asa) sau o intepatura de ac, ca tot avem fobia asta aproape toti 🙂

    0
  15. Bau, să ştii că uneori şi să îţi iese toate analizele “bune” poate fi o tragedie, fiindcă de cele mai multe ori ar trebui să îţi doreşti să descoperi de unde vine problema. Crede-mă, am păţit pe propria piele: tratamente ale unor cauze determinate prin deducţie şi excluderea altor posibilităţi. Adică un fel de “pe pipăite”, ca să nu zic pe orbeşte de tot.

    cuentezara, din păcate m-am aflat în asemenea situaţie eu însămi. Una din doctoriţe ştia deja gata diagnosticul înainte de a mă vedea, din ce a vorbit cu mama la telefon, iar în timpul consultaţiei propriu-zise subiectul principal era proaspătul concediu din care se întorseseră ai mei părinţi.
    DAR: nu vreau să generalizez, că am dat şi de medici capabili, implicaţi şi conştincioşi. Iar faptul că a deschis un atlas sau un compendiu în faţa mea nu e dovadă de incompetenţă. Uneori şi să ştii unde să cauţi e lucru mare. 😉

    hoinarule, nu te duce să te cauţi că precis te găseşti! Nu de alta, da’ avem lucruri importante de făcut :p
    Şi nu, nu amestecăm “serviciul” cu plăcerile extraprofesionale.

    Bia, îmi place cum gândeşti! 🙂
    iar treaba asta cu nasu-n bloguri vezi că se poate transforma în dependenţă. Uită-te la mine. Şi fugi cât încă mai poţi 🙂

    brontozaurel, uneori prinde bine să ni se explice lucrurile ca unui copil prost, că aşa pică orice şansă de a nu pricepe ceva. Eu ziceam că ar trebui spus un mare NU netului când vine vorba de propria noastră piele fiindcă adesea pe net apar cazurile alea extreme, care cum a păţit ceva se apucă să împărtăşească pe vreun forum. Şi atunci, automat te sperii după ce citeşti, nu carecumva să păţeşti la fel. Eu cred foarte mult în puterea gândirii noastre. Fiindcă ştiu precis că organismul meu mi-e cel mai bun doctor. Incluzând mintea mea.

    BabyRacy, într-adevăr. Te face să te gândeşti! 😉

    Ionuţ Bunescu, au început să crească frunzuliţe sau ce gen de probleme? :p
    Nasul se suflă din fiecare nară, pe rând. Şi în timp ce bagi presiune pe una, pe cealaltă exerciţi presiune din exterior cu degetul pe batistă. Adică, pe una o ţii apăsată, scoţi mucii de pe cealaltă şi invers. Ready!

    brontozaurel, prea drăguţ medicul ăsta al tău… :p

    Nicule, vezi că eu ţin minte 😀

    Pixie, eşti mortală!!! :)) :)) :))
    Ce gen de compromis, maică? Dacă vrei să dai pe cineva în judecată te adresezi persoanei greşite. Still, it was worth the laugh :))
    Te mai aşteptăm pe cia.

    Dojo, de multe ori comentariile sunt sursă de inspiraţie, multe posturi pleacă de la ele, doar că nu recunosc întotdeauna :p
    p.s. al doilea paragraf nu l-aş fi pus, să fi fost tu. Publicitatea pe bloguri e the new big thing. “Al tău” pare marfă de calitate şi extrem de productivă… să nu mai dai detalii :p

    0
  16. Boogie

    Eu nici acu nu stiu sa-mi suflu nasu. Da’ lasa-ma macar sa-mi trag una, ca lung articol ai mai scris, soro! *zzZZZ*

    0
  17. Din pacate da, frica de medici este foarte dezvoltata printre romani.
    Daca imi permiti o paralela, in ceea ce priveste frica de un diagnostic si frica de durere, acestea doua se aplica foarte bine pentru ginecologie. Si pe langa acestea, rusinea.
    Iar toate trei la un loc duc la rezultate uimitoare: exista multe fete active din punct de vedere sexual care nu au facut niciodata un consult medical de specialitate, asa cum ar fi necesar.
    As spune ca este o problema de luat in calcul.

    0
  18. @Copila Blonda

    …si am dat si pe scris 😛

    0
  19. Ne e frica de diagnostic, nu se stie ce am putea afla si sa ne ingrijoram dupa.
    Ne mai e frica de faptul ca nu avem destui bani de dat spaga si vom fi lasati sa murim ca niste caini maidanezi sau vom fi consultati si tratati in sictir.
    Si ne mai este frica sa nu nimerim peste un incompetent ce a trecut prin facultate prin banii si/sau relatiile parintilor sau prin datul din partile dorsale.
    De astea imi este mie frica!

    0
  20. Boogie, hai că poţi, tinere. Să citeşti până la capăt şi să suflii nasu’ corespunzător :p

    Anamaria, foarte bine zis. Merită completat la listă. Cred că ruşinea e mai bine spus decât predica, aşa cum am numit-o eu. Ruşinea e mai cuprinzătoare. Într-adevăr, nu tre’ să aşteptăm douăjcinciu’ ca să vizităm ginecologul.

    Nicule, am înregistrat 😀

    Ciolanus, treaba asta cu muritul ca maidanezii e aşa o poveste de telenovelă. Că pacienţii nu mor că aşa vor doctorii. E poveste lungă asta cu muritul.

    0
  21. Multi nu mor ca asa vor doctorii. Dar unii doctori fiind spagari de meserie isi lasa pacientii neconsultati si netratati pana nu isi primesc partea. Asta e o mare frica a oamenilor, a pacientilor.

    0
  22. Ciolanus, io pe ăştia i-aş pica cu ceară, le-aş aplica picătura chinezească cinci zile, apoi i-aş mai lăsa să guste din plăcerile vieţii doar pentru a vedea de ce îi lipsesc chinurile viitoare. Şi aş lua-o de la capăt, cu ceva adăugiri creative…

    0

Leave a Reply

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 189 queries in 0.291 s