Am dreptul!

Tata m-a certat că prea sunt pusă pe harţă. Că prea incisiv critic şi prea puternic mă implic. Pe scurt, că sunt o păcătoasă, care ar trebui să se uite în oglindă (foarte metaforic exprimat) şi apoi să arunce cu piatra. Şi să lase unor autorităţi mai înalte judecata mediului înconjurător.

Nici nu l-am contrazis.
Cu adevărat sunt un Gică-contra feminin. Mama îmi zice “prinţesa mofturoasă”. Multe îmi put şi mă strâmb. Recunosc că taxez unde am ocazia.
Scuza îmi este dorinţa de a modela realitatea spre un nivel următor. Iar motivaţia este convingereaam dreptul să încerc chestia asta.

Am dreptul să spun că nu îmi place mirosul de pepene galben în maşină. Şi am dreptul să nu-mi agăţ brăduţii aceia hidoşi de oglinda retrovizoare. Totodată, nu înseamnă că nu îmi plac plasticurile sub formă de floricele vesele ca decor interior la maşină. Un kitsch rar întâlnit. Care pe mine mă binedispune incredibil, şi prin urmare, puţin îmi pasă că “florile artificiale sunt de prost gust”.
Normalitatea aparţine mulţimii. Pe mine nu mă interesează să mă integrez ei. Şi nici să mă disting de ea. Pe mine mă interesează să mă simt bine. Şi am dreptul să o fac.

Discuţia a început de la o relatare referitoare la două scene observate , în două cadre diferite.
Prima, într-un sat de lângă Sibiu, unde am fost azi la înonjurat. Îndreptându-ne din cimitir către biserică, văd un tip la vreo 30 ani cum îi întinde nevestei o plasă plină şi îi zice: ia ţine-o tu, că doar e a ta, şi io tot nu mai am ce face cu ea. -Păih evident, că doar ai nevoie de ambele măini şi de toate degetele de care poţi dispune, ca să te prinzi bine de lumânare şi să îţi mai faci şi cruce din când în când. Păcat că nu ai nevoie şi de bune maniere ca să îţi păstrezi femeia lângă tine la articularea grosolăniilor minunate.
Femeia i-a luat obiectul din mână (oricum o fi sunând şi asta), fără să îşi dea seama că cea mai mare plasă pe care a luat-o vreodată, a fost când l-a luat pe nesimţit … de bărbat.

Dar mi-am îndesat gândul păcătos pe gâtlej în jos, găsind locaţia de sorginte rurală ca un fel de scuză pentru detaliul surprins.
Două ceasuri mai târziu, alt cadru geografic: magazinul Metro. Un el şi-o ea.
EL, trendy îmbrăcat, cu guler ridicat, freză pieptănată, parfumuri scumpe (bănuiesc) şi …mâini în buzunar.
EA, stil trendy-asortat, vopsită brunet, cocoţată pe tocuri, geantă de firmă şi … un pachet de firmă din gama lux de hârtie igienică în mâna fără geantă. Deh, trebuia să îşi asigure şi ea cumva echilibrul.
În cazul ăsta, scuza cu vârfu’ dealului şi ţăranii băştinaşi, nu mai ţine. Ba pe ăştia i-am auzit vorbind şi ceva franceză înaltă, când s-au apropiat.

Excluzând variantele în care domniţele erau angajetele indivizilor (termenul “domni ” ar fi aici impropriu folosit), servitoarele personale, sclavele sau bonele, susţin fără inflexiuni misandrine în tastatul ideilor, că cavalerismul zilelor noastre e pe cale de dispariţie. Aici, cacofonia e figură de stil.

Nu cred că bărbatul e măgarul femeii, cum nu cred nici în lucruri cu destinaţie sortată în funcţie de sexe. Cred în împărţirea sarcinilor în funcţie de aptitudini şi circumstanţe. Şi în păstrarea unor însuşiri umane cu iz de legende cavalereşti. Am dreptul ăsta.

Articolul anterior

How to break up

Articolul următor

La multi ani, mami!

6 Comentarii

  1. Andrei Rosca

    In primul rand, felicitari pentru post 🙂

    In al doilea rand, o intrebare vis-a-vis de “Normalitatea aparţine mulţimii. Pe mine nu mă interesează să mă integrez ei. Şi nici să mă disting de ea. Pe mine mă interesează să mă simt bine. Şi am dreptul să o fac.”

    Eu cred ca, in ceea ce priveste drepturile astea lucrurile nu stau chiar atat de simplu. “Drepturile omului” spun ca drepturile tale (indiferent care ar fi) se opresc in punctul in care incep drepturile celor de langa tine.

    Ca un exemplu, ai dreptul sa asculti ce muzica vrei, atata timp cat nu asculti foarte tare, negandu-i astfel acelasi drept vecinului tau (care nu mai poate asculta din cauza ta).

    Revenind la ce ziceai tu, ai dreptul sa te simti bine. Dar il pierzi daca prin ceea ce faci simtindu-te bine, ii faci pe cei de langa tine (cei prosti dar multi:) ) sa se simta prost.

    Deci? Cum facem? 🙂

  2. o blonda cazuta... pe ganduri

    multzam fain pt laude 😀

    ai mare dreptate, sau, ma rog, drepturile omului au, ca doar e nevoie o anumita ordine pe lumea asta.. dar ea trebuie adaptata individual, si, nu-i asa, romanul se pricepe de minune la “interpretat” legi, chiar si ale moralei :p

    sa raspund structurat: atata timp cat ii fac pe unii sa se simta prost daruindu-le o periuta si o pasta de dinti, nu cred ca imi pierd dreptul, ci imi castig meritul de a-l educa pe nenorocit sa isi curete cavitatea bucala. pentru ca mizeria lui personala, in care se simte ilegal de bine si de lenes,pe mine ca individ si ca medic ma “dispera” de-a dreptul. Directorul liceului meu minunat avea un minunat dezastru in gura lui de sas, care ma ingretosa intr-atat , incat nu puteam face abstractie nicicum. si uite cum dam in alte discriminari…

    iar pe unii, nu ii poti educa decat facandu-i sa se rusineze mai intai. [imagineaza-ti o cucoana dusa pe la coafor, dar nespalata pe dinti, ca deh, aia nici nu se vad tot timpul. sunt oameni cu pretentii, unde riscurile de a-i educa sunt altele]

    evident, ca se nasc alte povesti… de ce trebuie educat poporul dupa parerea unuia care vine si zice ca e musai sa ma spal pe dinti?! exemplul e banal, pentru ca noi intelegem necesitatea acestei actiuni. dar sa vina sa-mi spuna ca TREBUIE sa ma dau peste cap de 3 ori pe zi, l-as trimite urgent la plimbare. si poate omul are dreptate, doar ca unele minti unt mai blonde decat altele si cunosc mai putine.
    si referitor la adevar, am eu o parere a mea, ca nu mai exista asa ceva 🙁

    in rest, cred ca e foarte important sa ne respectam reciproc spatiul acela vital. e un targ, care o data incalcat, da nastere la razboaie. interumane, ca alea adevarate au motive mult mai penibile.

    as indrazni un exemplu, care risc sa ma trimita din nou in categoria “scorpia fara inima” (am mai zis eu ceva de handicapati referitor la o intrebare pusa la conferintele din cadrul OC. si mi-am dat cu firma-n cap. dar nu de la postul ala mi se trage necazu… ;)) )
    homosexualii. din partea mea, sa fie sanatosi. numa’ bine, rau la nime’. mie imi plac barbatii, deocamdata, deci nu ii inteleg, dar incerc sa ii tolerez. sau imi place sa cred chestia asta.
    Dar sa nu ii vad la TV ori pe afise, unde risca sa fie vazuti de copiii mei.
    Societatea are nevoie de exemple. Pozitive. Si indraznesc eu sa afirm ca principiul ala bun e masculin si feminin. Si n-am zis-o eu, o demonstreaza natura.
    E okay sa simti altfel decat naturalul, [eu sunt satena, vopsita blonda si imi place asa. insa schimbarea s-a intamplat la 20si de ani, si nu m-au oxigenat ai mei cand inca imi mai schimbau scutece], dar nu e ok sa pleci de la premisa asta.

  3. o blonda cazuta... pe ganduri

    cer scuze pentru pacaleala referitoare la “structurat” 🙂

    respectarea spatiului vital da nastere libertatii noastre. dar sa nu abuzam de ea cu lacomie.

    te-as intreba [nu indraznesc sa recomand] daca ai citit oare “Nathan der Weise” al lui Lessing?
    cred ca e singura poveste din care am cules cate ceva in toata scoala aia. si nu ca as fi eu prea desteapta, ci textele prea banale.

  4. Andrei Rosca

    Nu, din pacate n-am citit. Ar trebui?

  5. o blonda cazuta... pe ganduri

    Nu indrazneam sa fac recomandare, fiindca intre noi stau -probabil- tone de material de lectura [si nu ma refer de editiile de “Cosmopolitan” :p ]

    Daca ai rabdare -e teatru- da, ar trebui.

    E un exemplu de educare prin iubire, o lectie in sine. Genul de poveste pe care o tii minte si o povestesti si altora.
    Politica, religie, oameni, copii [am citit postul tau referitor la asta. aici e ce cred eu: http://siblondelegandesc.blogspot.com/2008/01/sa-nasti-un-copil-e-ceva-biologic-sa.html%5D

    uram micii extraterestrii,i-as fi bagat pe toti cu capul in WC si as fi tras apa.in repetate randuri. dar povestea unui prunc adoptat de niste buni prieteni de-ai nostri m-a convertit. Plus lecturile din Osho prindeau, in sfarsit, ecouri in capul meu. Iar momentul botezului a marcat minunea. Mamei inca nu-i vine sa creada. Postul e ce a iesit dupa…

    oricum, te las sa citesti, iar daca vei fi dezamagit, promit ca o sa ma rezum la recomandari de reviste glossy 😉

  6. Andrei Rosca

    Okay, multumesc. Am notat. 🙂
    In ceea ce priveste “tonele de material de lectura”, chiar daca ar exista, nu conteaza atat de mult.

    Suntem mai mult decat suma cartilor pe care le-am citit, la fel cum suntem mai mult si decat suma realizarilor pe care le-am avut pe lumea asta.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 137 queries in 0.146 s