În taman mijlocul capitalei de mitici, cresc pomi şi cântă păsărele. Nu e nici o gogonată, am văzut şi auzit cu ochii mei.

Cuibuşorul lu’ Nana şi a iubitului ei. Pe Nana o iubesc mult. Îmi doresc pentru ea cum îmi doresc pentru mine. O să facem concedii în patru şi o să petrecem sărbători în familie.
Îmi venea să plâng de emoţie când am intrat în casa lor. Şi de bucurie pentru ea. Şi pentru el.
E un loc vesel, cu pereţi coloraţi şi canapele late. Fiecare colţişor râde şi invită la destindere. Mare lucru să simţi pozitiv un loc.

Dar cel mai cel mi-au plăcut cele trei pahare cu Borsec pe care le-a aşezat pe masă. Şi cutia de bomboane de lângă. Discret, fără prea mult tam-tam.
A zis scurt, cu ce să ne servească, după care am închis subiectul.

E mare lucru, ca atunci când ne întâlnim unii cu alţii, să ne concentrăm pe noi, pe poveştile care gâlgâie în capul laringelui şi pe imaginea unui om drag văzut şi live. Nu că n-am şti cum arată, dar e mai important ce spune şi ce transmite decât cu ce ne serveşte.

Să înţelegem că nu ne întâlnim ca să halim şi să bem. Astea sunt îndeletniciri primitive cu care oricum ne ocupăm timpul şi stomacul, doar am sucomba în caz contrar.

Însă nu merită întrerupt discurusul cuiva cu fraze de genul : “da nu mai vrei să te servesc”, “hai te rog, mai ia”, “îţi mai aduc o bucată”.
De multe ori, mi-am înghiţit vorbele în locul prăjiturii, care oricum mi-ar fi stat în gât. E drept, că vorbind mult iau naştere conflicte ideatice, dar mâncând mult iau naştere intoxicaţii alimentare. Şi măcar primele nu presupun medicaţie costisitoare pentru rezolvare.
Sunt oameni şi oameni. Şi trebuie să ne ştim adapta în funcţie de climă.
Dar tare m-am bucurat că am ajuns, în sfărşit într-o casă, unde atenţia mi-a fost dăruită mie, şi nu sărăţelelor, prăjiturelelor şi sucurilor de pe masă.