Un început de drum

Tocmai am aterizat în pat. Sunt frântă. Schimbarea orei m-a debusolat ilegal de puternic.

Mica bucurie a zilei de ieri a fost una foarte mare. Aş pune-o cap de listă a tuturor listelor, pentru că nu va mai fi vreo zi cu o “mică bucurie” ca asta.

Prima extracţie! Efectuată de mine. Adică, primul dinte scos cu mânuţele “măseluţei”. (pentru necunoscători, unii prieteni mă strigă aşa, plus, aşa e IDul meu, email) M-au trecut toate apele, pacientul era o fetiţă de 12 ani. Uşor speriată. Cu un canin de lapte în plus.
Am avut eu grijă de el 😉

Actul medical în sine, pentru copila blondă, a fost neaşteptat de aducător de bucurie.

Însă, comunicarea cu copilul a fost ceva extraordinar. Am avut senzaţia că nu aude nimic din ce vorbesc cu ea. Prea mulţi oameni în jur. Prea îmbrăcaţi în alb. Cu mănuşi urât mirositoare. Seringă şi ac. Plus multe perechi de ochi holbaţi….

Puteam s-o înţeleg perfect.

Şi uitându-mă la ea, cât era de curajoasă cu noi acolo grămadă, probabil am schiţat un zâmbet. Pe care copila l-a surprins şi căruia i-a răspuns involuntar. Chiar dacă acul era înfipt fix în gingia ei.
Cu un zâmbet. Aducător de o relaxare incredibilă, până şi mie. Ca eliberarea unei tensiuni chinuitoare. Pentru ambii, medic şi pacient. (mă rog, medic e un fel de expresie pe care îmi place s-o folosesc 🙂

Doar că grimasa a fost sesizată de cel care îi făcea anestezia. Imediat a urmat întrebarea, dacă o doare. În mod evident, copila a fost scoasă din starea de abandon al sinelui şi readusă în realitatea acului necruţător în gura şi ochii ei.

Ca atunci, când eşti bine-merci, fericit înamorat, cu jumătatea prin parc, mână în mână, buză-n buză, şi treci pe lângă banca martoră a despărţirii de iubitul din liceu. Care declanşează automat amintirea unei profunde dureri, cauzatoare de diverse “jene” emoţionale. Chiar şi la mare distanţă temporală şi afectivă.
Dar în orice circumstanţe, sunt de preferat durerile de dinţi în locul inimilor frânte.

Pentru mine, a fost ceea ce în germană se numeşte “Efolgserlebnis”, un fel de “experienţă a succesului”. Vai, nici limba română nu pare să îmi mai satisfacă mie capriciile. Gizăz craist!!! (ăsta e noul tic verbal creat din sinergia echipei cu care merg la capitală să prezentăm campania) Să fie într-un ceas bun!