Cât de naiv e prea naiv? Şi unde apare prostia?
Da, da, da! Naivitatea şi prostia fac casă bună împreună…
Mi-am auzit într-o singură zi din două surse de încredere că sunt atât de naivă! De parcă ăsta ar fi un handicap mai grav ca lenea, nesimţirea, idioţenia. Şi de parcă ar fi intenţionat.
În ziua de azi ne punem atributele “sinceritate” şi “încredere în oameni” la capitolul defecte al CV-ului. Şi ne educăm copiii să creadă că, respectând liniile bunului simţ, au numai de pierdut. Că e important să-ţi ascuţi coatele şi să dai din ele, ca să ajungi unde vrei. De obicei, în vârf. Să ai muşchi bine-rezistenţi şi să-i foloseşti indiferent de contracurenţi. Fie ei oameni sau principii.
Suntem obişnuiţi să-i admirăm pe cei din vârf, să ne închinăm lor şi să le urmăm exemplul. Dar uităm să îi trecem prin filtrul “aşa da/aşa nu”. Şi cădem în plasa de a crede că ceea ce ne dorim e ceea ce ne face fericiţi.
Îmi ascultam azi cea mai bună prietenă întrebând retoric, într-o nonşalanţă sfidătoare:
unde cred eu că o să-l găsesc pe ăla sincer şi fidel? că, să fim serioşi, să fii inşelat e ceva normal, pentru că se întâmplă. Şi că , ce cred, eu n-o să-l primesc înapoi…
Şi a încheiat discursul cu exclamaţia: eşti aşa naivă, tu… şi mi-a zis pe numele de alint, din tot sufletul ei, cu toată durerea cu care care m-ar fi informat că Moş Crăciun nu există, chiar dacă ar fi vrut ea să mă mai lase să cred…
Da, şi oamenii se omoară între ei. Mamele îşi abandonează pruncii. Şi feciorii îsi violează mamele. Se întâmplă. Dar e kilometric îndepărtat de normalitate. Şi am mai spus eu ceva de asta … Şi eu cred în Moş Crăciun!
Dar… da, ştiu, când doi îţi spun că eşti beat, te duci la culcare.
Însă, dacă a crede în raţiunea unui om, ajutată de ceva simţire, se înscrie în normele naivităţii, mi-o asum!
Pentru că un om isteţ, o face “cu cap”. (expresia -devenită clişeu- conţinea
cacofonia şi îmi era prea sugestivă ca s-0 cosmetizez). Pentru că ştie că şi o aventură de-o noapte se poate complica. Şi nu doar cu BTSuri. Că pentru alea există leac la doctori. Sau dacă nu, la popa. De poţi scăpa chiar mai ieftin.
Dar ce te faci, când complicaţiile se extind şi la alte organe, mai interne de data asta, gen inimioara…
Şi tocmai de aceea, omul meu va fi cel care va înţelege riscurile jocului şi nu va paria niciodată. Pentru că doar proştii pariază pe iubire.
