Luna: March 2008 (Pagina 1 din 7)

Micile bucurii ale zilei

Cred în puterea cuvântului şi în reuşita bazată pe motivaţie. Vorbesc mult, analizez atent, critic acid şi mă decid greu. Sunt gemeni.
Într-o zi voi scrie o carte, care va deschide ochi şi va unge inimi
.”

(Aşa suna o descriere a mea ce mi-a fost solicitată zilele astea. Mintea mea a întâmpinat dificultăţi, oarecum, în inventarea unui discurs creativ şi real, totodată. Mai ales că aveam limită de 300 caractere. Şi nici nu cred că le-am folosit pe toate :D)


Dar până să ajung la înţelepciunea de a o putea scrie efectiv, m-am gândit ca în locul unei liste cu blonde care gândesc, să inventăm o listă cu micile bucurii ale zilei. Chiar şi din cele mai negre zile ale existenţei noastre, să extragem printr-o sforţare creativă un mic fragment cu semn pozitiv.

(Iniţial, mă tenta o lista gen “mă enervează…” , dar important e să ne concentrăm pe afirmativ, pe pozitiv, pe sentimente de bucurie şi iubire. Pentru că astfel le amplificăm, şi avem tot interesul să investim în acestea şi nu în celelalte. De care am hotărât deja să ne debarasăm.)

O să încep eu:

Azi am găsit pe parbriz, prinsă de ştergătoarele maşinii o lalea. Galbenă.
Fără bilet, fără vreo informaţie despre destinatar ori expeditor. O fi uitat-o careva acolo… Şi fiindcă necesita urgent primul ajutor, am luat-o degrabă acasă. Doar când am ajuns, starea sănătăţii era jalnică.
Am aşezat-o cu drag în apă rece, am proptit-o cu grijă pe noptiera mea şi am rugat-o frumos să se trezească…

Ataşez o poză cu laleaua misterioasă, acum, la ora 12.08 am. TRĂIEŞTE!


Concluzie: Mi-a încolţit, la un moment dat, un gând referitor la un posibil astfel de gest rupt din vremurile cu domniţe şi cavaleri … Dar nu mi-a încolţit nimic în legătură cu vreun posibil cavaler iniţiator al gestului. Uneori e bine să te înşeli!

Madonna. Loredana Groza

Comparaţia nu îmi aparţine. Nu îndrăznesc să spun că e o paralelă.
Măcar datorită longevităţii lor profesionale, merită atenţia noastră. Baftă, gagici!

Să tratăm cancerul cu fototerapie!

Am aflat la şcoală despre această metodă relativ nouă. Relativ -pentru că am găsit referinţe pe net datând din 1997, iar la noi în ţară nu se foloseşte deocamdată.

Cât mă pricep eu să explic: se injectează o substanţă în circulaţie, care se acumulează în celulele cu metabolism rapid. (aşa cum sunt cele maligne) Apoi se aplică un fascicol luminos, cu o anumită lungime de undă, care acţionează exact pe celulele marcate. (în celulele sănătoase substanţa dispare în 24 h) Aici determină formarea unui anumit tip de oxigen, care distruge celula malignă.
Astfel, există şanse reale de a “veni de hac” tumorii.
Se naşte problema distanţei de penetrare prin ţesut, care se situează undeva la 1 cm. Ceea ce înseamnă că se adresează îndeosebi tumorilor de pe suprafaţa sau imediat dedesubtul pielii.
Există şi metode de pătrundere pe interior cu un endoscop care emite lumina respectiva, pentru a permite accesul în zone profunde.

Dar indicaţia “uzuală” e în carcinoame şi sarcoame. De aceea, fototerapia este utilizată cu precădere în dermatologie.

Dacă vă interesează detalii, răspunsuri la anumite întrebări, găsiţi aici.

Chiar dacă – Florin Chilian

clipul a fost lansat săptămâna trecută. melodia îmi place. o ascultam până la protestul colegelor de cameră, la un moment anumit, astă-vară. Momentul a trecut de mult, melodia a rămas. Îmi place în continuare.

Mai nou, Visez.

Dreaming is permitted.
De fapt, dintotdeauna am visat. Mult. La oboseală, mai uit.
Dar nu-mi pot programa visele. Reuşeam la un moment dat, pe vremea când suspinam după prima iubire. Cu toate că ne despărţea un ocean -la propriu, nu la figurat- în fiecare noapte îl întâlneam în vis. Până când, am înţeles şi acolo, că nu doar oceane erau între noi. Ci şi o anumită Ruxandra din a Xa C, lălâie şi slăbănoagă. Cu laţele prinse în coadă şi principiile roase de molii.
Ca norocul că a dat peste ea, şi eu peste ei , că doar sunt atâtea alte chestii faine de visat, în afară de puştani nehotărâţi. Sclavii fiziologiilor vremii.
Mi-am visat copilul. O fetiţă cârlionţată şi bucălată. Mică de 2 ani. La noi în curte. Primăvara.
Îmi amintesc pielea ei fină şi mirosul de bebeluş. Rochiţa curată şi mânuţele între ale mele. Şi sentimentul acela de fericire. Caut să îl descriu cumva. Revin când găsesc formula ideală. Probabil în câţiva ani.
Dar a existat un moment străfulgerat de gândul că nu voi mai putea merge în Piaţa Mică, seara, cu Roxi. Şi de vinovăţia unui astfel de gând murdar.
E foarte important ca faţă de copiii noştri să nutrim doar gânduri pozitive. Şi să fim sinceri în ele. Câmpurile lor energetice pot fi afectate chiar şi de preferinţa părinţilor spre un anumit sex. Şi dacă decepţia s-a produs deja, nu lăsaţi copilul să afle despre ea!
Mi-am visat un prof. Într-o confesiune în stilu-i caracteristic. Se făcea că e bolnav. Eu îl bănuiam de ceva timp… Probabil încerc să îi descopăr latura umană. Aşa cum îţi doreşti să vezi live un cântăreţ faimos sau un actor mare. Chiar dacă îţi intră zilnic în casă la TV. E altceva.
El e genul pe al cărui creier ar trebui să se facă studii.
Şi l-am mai visat pe tata. Cum îmi spunea, cumva mândru, că mi-a citit blogul. (Nu mi-a zis bravo, el niciodată nu face chestia asta.) Că e impresionat şi că poate ar trebui să mă gandesc serios. Să îmi urmez prima dragoste. Cuvântul.
Mi-am visat iubitul. În chipul blond al unui necunoscut. Ciudat sentiment. Dar l-aş recunoaşte să-l văd pe stradă.
Mi s-a mai întâmplat treaba asta o dată. Iar la puţin timp după, m-am îndrăgostit. În realitate.

Margaret Thatcher. Grace Kelly

Grace Kelly

Născută la 12 noiembrie 1929 în Philadelphia, Pennsylvania, a fost fiica unor emigranţi irlandezi. Bunicul său a făcut cea mai mare parte a averii familiei, realizând visul american. Fratele său, John Jr, a fost primarul Philadelphiei.
La 17 ani îşi dorea să devină actriţă de comedie, familia sa opunându-se cu înverşunare ideii. Pozează pentru Coca-Cola şi Colgate pentru a-şi plăti studiile de artă dramatică la New York. Devine manechin şi a apărut în primul său film în 1951, intitulat Fourteen Hours. Avea 22 de ani.
În anul următor, obţine rolul principal într-un western alături de Gary Cooper. În 1953 apare in Mogambo, o dramă romantică a cărei acţiune se petrece în jungla kenyană, pentru care este nominalizată la Oscar pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar. Apare apoi în trei filme ale lui Alfred Hitchcock: Dial M for Murder, Rear Window şi To Catch A Tief. În 1955 primeşte Oscarul pentru cea mai bună actriţă pentru rolul din The Country Girl. În timpul filmărilor are o relaţie cu Bing Crosby.
Era logodită cu contele Oleg Cassini când se indrăgosteşte de Prinţul Rainier de Monaco, şi acceptă să renunţe la cariera cinematografică după comedia High Society (1956) pentru a se căsători cu prinţul, marcând nunta secolului. Au avut trei copii: Caroline, Stephanie si Albert.
Victimă unui accident vascular cerebral, pierde controlul maşinii pe care o conducea şi moare la 14 septembrie 1982.

Pagina 1 din 7

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 140 queries in 0.301 s