Luna: February 2008 (Pagina 3 din 3)

Mi-l doresc…

Mi-l doresc senin si bun, mi-l doresc stralucitor si vesel, colorat si zambaret.
Mi-l doresc inalt ca sa il disting intre ceilalti, sa-I recunosc maretia spirituala in haosul cotidian.
mi-l doresc calduros, ca sa ma hranesc din imbratisarile lui
mi-l doresc puternic, ca sa ma simt mica si neajutorata in mainile lui.
mi-l doresc mandru, ca sa ma simt cea mai admirata dintre copile.
mi-l doresc tandru, ca sa ma topesc sub atingerea lui.mi-l doresc poet, ca sa ma uimeaca povestile lui.
Si mi-l doresc barbat, ca aceleasi povesti sa nu ma faca sa rad.
mi-l doresc maestru, ca sa invat neincetat de la el.
Mi-l doresc artist, ca sa visam impreuna.
mi-l doresc impunator, ca sa tresar la auzul pasilor lui.
mi-l doresc copil, ca sa putem creste impreuna.
mi-l doresc rational, ca sa imi tempereze impulsurile.
mi-l doresc zapacit, ca sa ma trezeasca din amorteala.
mi-l doresc curios, ca sa inteleaga o provocare.
mi-l doresc atent, ca sa ma auda, vada si simta.
Sa imi cunoasca fiecare inflexiune a glasului si sa ma citeasca dupa arcuirea sprancenelor. Sa stie mereu cum mi-e mai bine si, totusi, sa puna intotdeauna intrebari.Sa-mi caute parfumul preferat si cartea dorita. Sa-l indrageasca pe baniciu si pe vintila, sa ma danseze pe muzica lor, sau doar sa ma stranga la piept.
Sa-mi stie pe de rost marimile. La pantofi, lenjerie si deget.
Cand vine vorba de incaltari, sa inteleaga ca doar piciorusele mele incapatanate pot lua decizia finala.
La capitolul lenjerie, surprizele sunt atat de frumoase! Iar urmarile se pot lasa cu cutremure.
Cat despre degete… acolo deciziile nu se iau nici de picioruse incapatanate, nici de bijutieri consacrati. Ci de oameni care iubesc. Pentru ca sunt finale.
Si mi-l doresc pentru mine, inainte de orice prim ministrii, papi si presedinti.
mi-l doresc liber, ca sa se intoarca intotdeauna la mine.
mi-l doresc curajos, ca sa-mi depaseasca recordul timpului.
Si mi-l mai doresc hotarat, ca sa imi domine orice rebeliune.
Si autentic, sa nu ma lase sa plec.mi-l doresc aici si acum.
mi-l doresc pe telefonul meu, mi-l doresc pe lista cumparaturilor de craciun si in planurile sarbatorilor de iarna.
mi-l doresc la cafeaua de dimineata si la cina tarzie.
mi-l doresc pe perna mea, in asternutul meu si in carnea mea. Mi-l doresc la nunta mea si la botezul copiilor nostri.
Si mi-l doresc viu, nu impanat de mintea unei copile naïve.
Mi-l visez frumos, cum am vazut in desenele animate. Mi-l imaginez sub un cer cu stele, mirosind dulce a fericire si mere coapte, in ritm suav de clopotei, cu fulgi ce ii decoreaza genele si aburi ce ii contureaza respiratia. Lasand in urma pasilor lui de dans unduiriea rochiei largi ce o poarta pe brate. Unde simte si respira copila…Care a citit prea multe povesti cu printi si printese.

Stresiunea vietii

Bine m-am gasit in vacanta, bine ca am incheiat “sesiunea vietii” cum se zice pe la cluj, bine ca ne-au mai ramas neuroni pentru cele care urmeaza si timp de recuperat somnul pierdut. Pierdut pe net, la telefon cu colegii sau la cafele prin BCU. Sesiunea e perioada in care se strang legaturile intercolegiale, iar gradul de socializare depaseste pana si cote atinse noaptea la 2 in club. Pentru ca nevoile stresiunii sunt mai urgente decat oricare din club. Si pentru ca necesita ceva mai multa luciditate in vederea satisfacerii lor.

Pentru mine sesiunea s-a terminat dupa primul examen. Singurul care m-a activat, stresat, distrus psihic. Mi-a anulat orice putere de munca pentru mai departe. Sau m-am abandonat eu insami acestei neputinte, caci, nu-i asa, e mai simplu sa te plangi decat sa iei taurul de coarne. Ameteala mi-am pedepsit-o singura, refuzandu-mi participarea la unul din examene. [Si ma gandeam acum, pacat ca doar la unul…] constienta fiind ca oricat de putin as citi pentru toamna, tot va fi mai mult decat deloc. Unii nu mi-au inteles gestul. Era vorba despre un examen la care 5-ul nu e o problema. Iar eu chiar posed un vocabular bogat si o imaginatie creativa, dar succesul in medicina nu se bazeaza pe impresia artistica. Sau cel putin, nu ar trebui.

Insa, respectabilii mei dascali, se incapataneaza sa-mi demonstreze contrariul. E drept, o fi obositor sa tot mergi sa dai examene cu studentii, sa tot fabrici subiecte, sa te faci ca supraveghezi, ba sa mai si corectezi tezele. Si probabil, cel mai obositor si mai obositor in perioada asta, e raspunsul la telefoane. Vai, ma scuzati, mi-a scapat! Faceti-va ca n-ati citit nimic…

Asa ca, cei care nu mai vor sa se complice… ofera 5-ul de buna voie, din toata inimile dumnealor. Si daca tot punem note dupa vocea inimii si nu a constiintei, macar sa punem direct proportional cu valoarea informatiei de pe hartia de examen si neuronul studentului. Bullshit! nici asta nu se intampla. Nici ala care merita 9 nu capata. Probabil nu se prinde cine trece nota in catalog.
Imi cer iertare pentru vorbele grele, dar facultatea mea aleasa m-a dezamagit profund. Ceea ce ma bucura insa, este ca in capul meu blond exista o urma de responsabilitate care m-a trimis departe de examenul acela, oblingandu-ma astfel la o prezenta pe masura mea. Cu lectia invatata 😀
In rest, multe s-au colindat la orizont. Bune si senzationale. Incurajante si spectaculoase.

Mi-am tuns coama. Si mi-am dat seama ce inseamna sa faci din orice o arta, sa lucrezi cu sufletul si nu doar cu gandul la salar, sa tintesti maretia si sa atingi perfectiunea. Chiar si atunci cand munca propriu-zisa nu implica ecuatii imposibile ori filozofii adanci.

Mi-am recunoscut slabiciunea in fata unui sentiment care ma chinuia de mult. Am lasat armele jos si m-am redus la simplitatea unei emotii, eliberandu-ma din corsetul ipocriziei. Si insasi libertatea asta pe care mi-am refuzat-o atata timp -nu vreau sa ma intreb daca din teama, orgoliu sau nesiguranta- mi-a adus linistea si mi-a raspuns intrebarilor. Si mi-a schimbat perspectiva. Perceptia. Mi-a redirectionat privirea. M-a deblocat din capcana in care ma aflam.

Noroc ca m-am insotit de suflete alese. Care mi-au impartasit din zestrea lor. Uneori totul, dar de cele mai multe ori prea putin pentru setea mea insaturabila.

Vor mai fi si alte parcari de McDonalds uri unde sa-mi privesc prietena de dupa geamul lasat al altei masini, alte povesti spuse sub presiunea pedalei de acceleratie si alte personaje . Insa mereu imi va fi dor de noptile in care mergeam noi doua la drive, ca sa nu ne intalnim cu nimeni, de serile in care il asteptam eu pe el in gara, ca intr-un film romantic intors, de povestile nocturne in masina la coltul acelei strazi…

Am interactionat, m-am miscat, m-am conjugat. Am intalnit alte minti, care m-au uimit printr-o asemanare in cateva puncte. Si am inteles o groaza de lucruri la modul aplicat.

Mi-am revazut un bun si vechi prieten. Primul meu iubit. Nici nu mai stiu in ce ordine vine, prieten bun sau primul iubit, ideea e ca ma induioseaza si acum figura lui si ca ma bucura sa il stiu fericit, destept si iubit. Iar ma incurca ordinea asta…

Vacanta faina!

Ce-si doresc femeile?

Si intrebarea asta nu vizeaza doar sexul opus. El nu este nici macar cel care pune intrebarea. Ea este formulata de femei pentru femei cu scopul de a arata barbatilor raspunsurile turuite. Sau mi se pare? 😉
Femeile isi doresc mai intai ceea ce nu au. Si nu neaparat ceea ce au…nevoie.
Intotdeauna o creata va invidia pletele intinse si o bruneta isi va tortura parul cu decoloranti. Ca deh, se spune ca barbatii prefera blondele 😉
Isi doresc centimetri in plus in femur si adipozitate crescuta pe glanda mamara.
Isi doresc blugi de firma asemeni colegei de birou si talie de viespe a la 90-60-90. Masina mai dotata ca a vecinei de vizavi si un iubit la fel de “dotat” ca al sefei.
Idei sclipitoare in sedintele de brainstorming si o memorie de elefant. In care sa incapa numele tuturor celor care ii populeaza agenda, dar mai ales ale proaspetelor cunostinte.
Isi doresc deodorante care sa nu pateze lenjeria inchisa la culoare si lac de unghii rezistent sa spalatul vaselor.
Isi doresc timp liber si carti inspirate pe noptiera. Isi doresc parinti longevivi si prietene sincere. Oglinzi inalte si gene intoarse. Sa detina parfumuri scumpe si arta seductiei. Sa fie indispensabile, stralucitoare, senzationale. Dar sa fie apreciate mai mult decat un accesoriu de lux.
Isi doresc creme minune si ciocolati sarace in calorii. Piele bronzata si pilozitate inexistenta. Menstruatii fara dureri aferente si sarcini fara kilograme in plus. Coafeze talentate si vanzatoare timide in mall. Reduceri grase tot anul si conturi umflate pe card.
Isi doresc sa-si asorteze tinuta la cea a barbatului lor. Cu care sa imparta bune si rele, sanatati si boli, copii si nepoti, case si pamanturi…toate alea de le zice popa pe de rost in biserica.
Isi doresc primaveri multe si concedii platite, dimineti fara cearcane si seri agitate. Romantele sub clar de luna sunt binevenite…in basme si in filme. In viata de zi cu zi insa, ne ghidam dupa “ce-i prea mult strica”. Pe mine personal, multele dulcegarii asezonate cu cirese siropoase si gogosi ninse de zahar ma ingretoseaza puternic, ma sperie ireversibil, dar ma distreaza copios.
Isi doresc copii frumosi, absolventi de universitati renumite. Nepoti numerosi, ca tare grea e plictiseala la batranete. Viata lunga bluzei preferate si diversitate abundenta in dulapul cu pantofi.
Sa faca alegeri corecte si sa ia decizii eficiente. Sa-si aplice intuitia si farmecele native. Sa vorbeasca fara sclifoseala si sa scrie fara greseli. Sa rada galagios si sa planga de bucurie. Sa-si ajute prietena la nevoie si sa-si permita un amic dintre barbati. Sa fie admirata, urmarita si invidiata. Sa fie alintata, ascultata si iubita. In cel mai spectaculos dar simplu mod.

Cat de multe inimi “valentine” sunt PREA MULTE?

[intentionat n-am atasat nici o imagine, cine vrea inimioare sa si le gaseasca singur]

Spre deosebire de alti ani, cand toata nebunia lunii indragostitilor ma ingretosa de-a dreptul [egal cum ma prindea -inamorata lesinata ori singura cuc], acum primesc intreaga ofensiva rosie cu alta atitudine. Mai demult,inca vreme inainte de navala armatei de inimi, incepea sa ma inspaimante gandul la cati litri de vopsea rosie se irosesc si la cat de solicitata imi va fi retina, nevinovata si suprasaturata ca si mine.

Feriti-va de magarus si de ofensiva rosie!

Pentru ca sunt peste tot, n-ai cum scapa de ele. Sunt in presa, pe net, pe strada, in supermarketuri, la serviciu si la scoala. In curand vom percepe lumina rosie a semaforului in forma de inima ori ledul de la TV ne va bantui noptile. Fericiti cei daltonisti!
Am vazut zilele astea intamplator intr-un supermarket un “eventual” cadou pentru “eventuala” jumatate [permanenta sau temporara -dovezile de amor dau bine si au efect minune]. Un fel de perna uriasa tapetata cu puf din acela cauzator de alergii la tinerele domnite si neincapator in campul vizual al unui biped binoculat normal. Asta ca sa explic termenul “urias”. Si ca sa nu va mai agresez si eu, va las sa ghiciti singuri mesajul inscriptionat pe hidosenia gigantica. Litere mari, frumos cusute, puternic contrastante, banala declaratie. Oricum, ideea ati prins-o, Doamne fereste sa te pricopsesti cu asemenea monstruozitate! Caci se naste brusc nevoia de a-i ceda plushului locul din patul tau, pentru ca podul ori pivnita sunt crunt jignitoare la adresa prea neinspiratei jumatati facatoare de asemenea cadouri.

Fiecare cu patul lui

In fine, fiecare cu alegerile lui. Mie imi plac paturile largi si iubitii inspirati. Intotdeauna voi prefera ceva mic si dragut, pentru ca dimensiunea cadoului nu trebuie sa reflecte profunzimea sentimentului. Exista gesturi marunte si iubiri adevarate. Si e capcana de gravitate majora sa confunzi cantitatea cu valoarea.

Dar, cum spuneam, anul asta atacul inimioarelor ma gaseste mai “single” ca anii trecuti, dar ma agaseaza mai putin ca niciodata. M-am trezit cautand imagini cu inimi “non-anatomice” pe net, punand inimi la avatar, pe desktop, ba mi-am lipit si pe capul patului. Poate e mult, dar pentru mine, nu mai e obositor .
Au inceput sa ma induioseze formele acelea rosii si rotunde, imaginile pufoase cu norisori albi, pozele cuplurilor hetero in tandreturi. Dau search la cuvinte gen “pink” si “sweet” pe flickr. Si ma intreb unde voi ajunge…cu toata inclinatia asta recent capatata?
Sau poate e doar o forma de manifestare a echilibrului meu interior. Atat de dorit. Atat de cautat. Si acum si realizat. Poate veti rade, spunand, unde atata echilibru intr-o inundatie de rosu sangeriu?! Si nu v-as contrazice.
E rosu. E mult. E sangeriu. Dar perceptia ochiului meu e cu semn pozitiv.

[ma intreba cineva daca ce postez e oglinda vietii mele derulate in mod real. as indrazni sa dau un raspuns. Da, este o proiectie fidela a gandurilor mele, a sentimentelor care ma macina ori imi fura somnul noptile. Dar mereu e vorba de acel moment singular, de acea clipa care ma prinde cu tastatura sub degete. care oricum e bivalent reflectata. pentru ca nici macar eu nu stiu care dintre gemeni genereaza vibratia cordului si care construieste logica frazei. poate nici nu conteaza, pentru ca ei sunt oricum foarte schimbatori 😉 dar fac impreuna o excelenta munca in echipa!]

Pagina 3 din 3

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 152 queries in 0.214 s