Tu să Bucureşti, eu să bucuresc, noi să bucurim

Ştiţi, pentru mine n-a fost un tur al Bucureştiului. Nu l-am văzut de sus, cum ar face un provincial ca mine, nici din interior, cum ar face un rezident vechi de 3 ani, şi nici din afară, cum ar face un Iuda pregătit de sărutarea finală.

L-am văzut pe Bucureşti în inima lui, aşa cum descoperi un om atunci când mergi la el acasă. Şi în timp ce ne plimbam pe străzile care mi-au găzduit de fiecare dată drumurile şi tot mai des înjurăturile din trafic, în timp ce vedeam pentru prima dată clădirile de pe Calea Victoriei, mă tot întrebam oare unde am fost eu în tot acest timp. Că Bucureştiul, am certitudinea, nu a fost dus nici măcar cu sorcova de ceva vreme încoace.

Calea Victoriei, Splaiul Unirii, Cotroceniul, Bălcescu şi Magheru, apoi Mogoşoaia şi Muzeul Ţăranului Român. Cu date istorice, nume regeşti şi fapte măreţe.

  • Însă, pentru mine, Calea Victoriei şi-a construit istoria cu fiecare coadă la semafor, pe care am prins-o în drumul de la birou spre casă. Pentru mine, Calea Victoriei se desenează în lumini umede cu picuri pe parbriz, într-un sfârşit de vară, după o zi lungă în redacţie. Şi postul ăsta.
  • Splaiul Unirii e Dâmboviţa cea frumos curgătoare pe sub ale ei poduri, care mă trimiteau la şcoală. Care mi-au arătat nu o dată apusuri spectaculoase la ore de vârf şi care mi-au dat lecţii nescrise în manualele din ghiozdan: niciodată să nu stau la roşu uitându-mă doar la semafor. Fiindcă întotdeauna peisajul în care te afli poate fi unul incredibil de frumos. Dacă ştii încotro să-ţi îndrepţi privirea.
  • Cotroceniul e clădirea Universităţii cu al ei Carol Davila în frunte, o zonă cu potenţial istoric pentru alţii, însă nu şi pentru mine. N-aş fi avut ce căuta pe-acolo în afara unor ştampile şi altor treburi administrative. Dar clădirea are un aer academic, merită vizitată, doar pentru a-i simţi mirosul din interior. Şi nu mă refer la creierele prăjite ale studenţilor medicinişti. A fost o onoare prima dată când i-am călcat pragul să ştiu că, într-o foarte mică parte, aparţin şi eu istoriei de acolo.
  • Pentru mine, Bălcescu şi Magheru sunt cuplul ideal, în care prea rar cineva ştia care-i unu’ şi care-i celălalt. Dar nici nu era nevoie, fiindcă, de ziceai Bălcescu se subînţelegea Magheru şi, de ziceai Magheru, se subînţelegea până-n Bălcescu. Precum acele mesaje pe care le primeşti semnate colectiv: “te pupăm, Andrei şi Andreea”.
  • Iar Mogoşoaia este o după-amiază de vară caldă, în miros de cafea proaspătă şi ţinere de mână. O înserare pe lac, cu şampanie în pahare subţiri, muzică în surdină şi lumini aprinse în depărtare. Astea din urmă la o lansare Sephora, că n-am eu noroc de asemenea romantism cu spume.

 

 

E frumos istoricul Bucureştiului şi e important să-l cunoşti. Însă, dincolo de ceea ce scrie în ghidurile tipărite la normă, pe străzile oraşului se scriu istorii continuu, la foc automat. Să bucuriţi cu plăcere, să scrieţi istorii frumoase şi să nu le uitaţi pe cele de dinainte. Eu ţin minte ziua, frigul şi locul în care mi-am dat seama că, într-o zi, şi din Bucureşti voi pleca mai departe. Treceam prin faţa bisericuţei de pe strada mea, îmi era dor de Cluj şi îmi părea rău că îmi este. Însă am înţeles: toate şederile ne sunt numărate.

Poza e dintr-un catalog al Muzeului Ţăranului Român. Luaţi loc, citiţi şi folosiţi ce scrie.

(Ştiu, v-aţi fi aşteptat la linkuri. Doar că mie nu-mi plac despărţirile, punct… M-am bucurat să vă revăd şi (re)cunosc pe fiecare, ceva mai mult decât am ştiut arăta. Întotdeauna m-am exprimat mai bine pe taste, faţa prea rar m-a ajutat…)

————————

A fost #prinbucurestiulmeu, un eveniment venit la momentul potrivit în viaţa potrivită: a mea. Partenerii acestui eveniment sunt:
Paralela 45 – www.paralela45.ro şi http://www.facebook.com/paralela45, @paralela45
Hotel Razvan – www.hotelrazvan.com şi http://www.facebook.com/hotelrazvan @hotelrazvan
Groupon România – www.groupon.ro şi http://www.facebook.com/groupon.romania @groupon_ro,

sub înaltul patronat al Corinei Georgescu ( blogdeturism.ro ).

Articolul anterior

Mai încape încă un cinematograf în Bucureşti?

Articolul următor

Supremaţia paietelor pe piaţă

10 Comentarii

  1. E foarte mișto o astfel de inițiativă, mai ales dacă vrei să îți cunoști orașul mai bine sau vrei să cunoști un oraș pe care nu-l știi!Sunt convins că într-o zi de plimbat prin oraș înveți mai multe decât în ani de zile. 🙂

    0
  2. ohooo! Şi e un foarte bun punct de plecare pentru a descoperi lucruri despre locurile pe care le traversezi zilnic. Brusc, totul capătă o nouă lumină!

    0
  3. Chiar is faine de tot initiativele astea #prinorasulmeu 😀 nu cred ca ai cum sa participi si sa nu pleci cu o zi de povese si cu cateva informatii de bagat la tartacuta 😀

    0
  4. o, Da! Felicitări încă o dată Corinei, că e ideea ei!

    0
  5. As fi putut sta si pe ziua sa sambata sa mai vad Bucurestiul, dar datoria m-a chemat inapoi acasa.

    0
  6. Si eu am avut o nostalgie amaruie cand m-am despartit de Bucurestiul hulit in 4 ani de facultate:) Dar acum cand il regasesc il privesc mai calm, mai atent, mai intelegator, exact ca in ultimele zile acolo.
    Are si el ceva-ul lui care te face sa te simti cineva, uneori, in treacat, la semafor sau aievea:)

    0
  7. Miruna, orașele nu-și dau seama când pleci și când te întorci. Ele te așteaptă cu bratele deschise oricând. Oamenii ca orașe… mai rar. Gânduri bune.

    0
  8. morbo

    bune vorbe, alea scrise acolo. romanu’ suparat pe sat si plin de el. plictisitor, intr-un cuvant.

    0
  9. etw

    He he…
    Uite ca sunt buni si Paralelii la ceva 😀

    0
  10. Manuel, îmi pare tare rău că nu te-am cunoscut, dar eu am stat probabil 20 minute la Webstock 🙁

    Iulia, de ce oare trebuie să plecăm dintr-un loc, să-l privim prin filtrul amintirilor şi al nostalgiilor pentru a începe să ne placă mai mult? La mine e valabil doar în cazul Clujului. Bucureştiul mi-a plăcut încă dinainte de a veni aici.

    Ştef, însă şi oraşele, precum oamenii parcă-ţi simt intenţia şi gândul cu care faci primul pas. Şi asta contează, să ştii. Prejudecăţile funcţionează precum jaluzelele mele de la Sibiu: nu lasă strop de soare să pătrundă şi parcă pţnă şi de zgomot izolează.

    morbo, ofticat pe România sau în exces de Gică Hagi, Nadia şi olimpicii internaţionali. Deşi ăştia n-au spălat ruşinea, dar ne place să ne purtăm ca şi când.

    etw, buni , buni. S-au implicat în varii proiecte online.

    0

Leave a Reply

© 2007-2016 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 90 queries in 0.165 s