Oelele bebe

Vaaai, azi venind pe drum spre Sibiu, în maşină cântam de mama focului şi rulam (pe şosele) în ritm de Lambada, când mi-am amintit de melodia aia cu oelele bebe ( ”Dur Dur Etre Bebe” pe numele ei oficial) … una din puţinele piese în strânsă legătură cu prima mea copilărie. (O copilărie fără PC, mp3player sau playstation. Asta ca să le fie clar pruncilor. Să nu râdă, fără măcar a avea un motiv. Eu mă jucam de-a profesoara, aveam elevi şi catalog, tablă şi cretă. Iar când mergeam la ziua kinderilor prietenilor de familie, ne jucam şotron, de-a v-aţi ascunselea şi flori-fete-şi-băieţi. Sau un-doi-trei-la perete-stai. Ce rimă tâmpă! Da’ cam ăsta era trendu’.)
Casetofonul mamei din studenţie l-am executat cum mi-am băgat degeţelele prin el, iar video-ul îmi era banned total. Mi-or fi zis că fac bube de la el, numa’ să mă ţină departe. Eram un pericol mare într-un om mic, cu patru membre mişcătoare :p

Mie mi-a adus multe amintiri din perioada epocii non-tehnologice clipul ăsta. Mă bag la somn, că după ce ieri m-am culcat cu mecanismele de putrefacţie şi m-am trezit cu semnele morţii suspecte pe cortex şi retină, după ce am vizitat din nou minunatul IML şi am mai şi condus pe-o beznă de-ţi băgai degetele-n ochi şi maşina în Olt (Doamne feri!) e tot ce îmi pot dori… Vise plăcute 😀

piesa am identificat-o cu ajutorul ăsta. Merci 🙂

Articolul anterior

Tu pe cine iubeşti cel mai mult?

Articolul următor

Suntem informaţie

36 Comentarii

  1. Oh, da! Sa stii ca si mie imi aduce aminte de copilarie melodia asta.

    Eu aveam alta “boala” cand eram mic: sa demontez chestii. 😀

    0
  2. pfff…asta era slagar cand eram noi tineri :))

    0
  3. Cristian

    Eu mă jucam de-a doctorul. De fapt fetele se jucau de-a doctorul, eu eram cobaiul, pardon pacientul 🙂 De-a profesorul/elevul nu m-am jucat niciodată, dar nu-i timpul pierdut 🙂

    0
  4. “owee, gheghe” imi canta o colega din sebes in anul 2 de faculta. de aici si numele sub care m-ai cunoscut.

    0
  5. Ce vremuri! papusi Barbie [fara Ken, casa, macina si copii, cu un singur rand de haine], sotron, ratele si vanatorii, la foc, la foc, sa vina… si multe altele.
    Nici nu simteam lipsa calculatorului [nu c-am fi stiut ce-i ala] :))

    0
  6. jocul nu era cumva „fete filme sau băieţi” ?

    referitor la Lambada… pot să spun că nu e dată în care să n-aud melodia asta şi să nu vreau să ţopăi 😀

    0
  7. Haha si eu am amintiri foarte dragutse legate de aceasta melodie. Ai mei mi-au povestit ca chiar as fi facut ceva asemanator povestii din clip. Adica am disparut impreuna cu cel mai bun prieten de pe atunci, spre disperarea celor 2 familii. 🙂

    0
  8. Voi nu stiti sa jucati “de-a v-aţi ascunselea” pe calculator? Daca folositi optiunea Hide pentru un fisier… il puteti cauta vreo saptamana fara sa dati unhide 😀 Glumesc… revenind. Si mie imi aduce aminte aceasta melodie, de copilarie…

    0
  9. IML?
    Măcar ăia au formol?
    Că pe la spitalele judeţene nu prea aveau. Cel puţin la cel de aici, nu au avut. Şi când a murit tatăl unei colege, trebuia să-i împrumut două bidoane a câte un litru de formol, pe care le ţineam pentru orice eventualitate (că pentru conservat folosim de regula alcool tehnic “îndoit” cu apă).
    Mă rog, a fost cel puţin cam neplăcut în urmă cu un an şi jumătate când am constatat că mirosea clar a putrefacţie cadavrul tatălui la trei zile de la deces – presupun că au făcut “economii” pe la spital, cu formolul.
    (că nu am avut cum să ajung mai repede acasă)

    Nah, aşa că atunci când aud de profesionalismul din sistemul medical (sau cel de învăţământ), întotdeauna sper să nu fie vorba de chestionar la care mi se cere părerea, deoarece nu vreau să mint…

    0
  10. Melodia asta imi aduce aminte de emisiunea BLUE NIGHT, luata dupa “nu stiu care CHANNEL” si in care auzeam si noi muzica noua. Acolo am vazut si eu prima oara clipul de la Lambada!!! 😉

    0
  11. ..si un prieten de-o varsta cu tine aveai?? 😛

    0
  12. Razvan

    Hehe … sormea (care este cu 15 ani mai mare) avea un casetofon la care auzeam melodia asta, si binenteles copil tembel fiind (4 – 5 ani cred), i-am gasit porecla … si acum toti apropiatii o stiu de “cocosa” in loc de Arina, de altfel nici nu cred ca pot sa o strig altfel, ceea ce e destul de ciudat in public 😛

    0
  13. Distractie placuta la nunta 🙂
    Ai condus cu 130km/h ?

    0
  14. Melodia a aparut si pe coloana sonora de la Home Alone… ce-mi mai placea!

    Pe langa ce ai zis tu, se mai jucau Ratele si Vanatorii, Tara tara vrem ostasi, Frunza, Castelul si Tarile. Aaaaaaaaa si sa nu uit de binecunoscutul Elasticul! 😀
    Ce vremuri…

    0
  15. Ce sweet. Uitasem de tot melodia asta. Am prins-o si eu pe la radio putin. Era super simpatica.

    0
  16. @Ada plus omul negru, palariile pf…faine vremuri…fain era….acu daca vad niste copii jucandu-se pe afara ma bucur 😐 trist

    0
  17. * trist ca s-a ajuns la asta….sa nu se inteleaga gresit 😀 Din pacate pe majoritatea ii auzi vorbind de jocurile de la calculator sau desenele (care sunt din ce in ce mai violente) de la tv…cand eram noi mici era o veselie in cartier, acum rar mai auzi copii chicotind si jucandu-se

    0
  18. Si copii de acum, se joaca de-a scoala, au chiar si cataloage si planuri de lectii.

    0
  19. Ada, la noi i se zicea “Schenkel”

    nina, tu probabil vorbesti de fetitele tale, dar nu toti copiii sunt asa, din pacate. Acum bucuriile se gasesc pe net 🙁 Oricum, felicitari pentru ca ai reusit sa pastrezi “traditia” si sa tai fibra optica :p

    0
  20. maniak, but of course 😀

    0
  21. miau! de cand vreau sa ajung la IML…inca un pic, inca un pic..evident sa vizitez, nu sa ma balacesc:D

    0
  22. ne duci si pe noi la IML ?

    0
  23. Heeey, ca ne place sau nu.. schimbarea e un efect al evolutiei.

    Nu vreau sa ma gandesc dupa ce o sa fie nostalgici oamenii peste 50 de ani.
    Probabil o sa interactioneze intr-un mediu virtual (de-ala ca-n filme, that is) si o sa fie nostalgici dupa vremea cand foloseau tastatura si stateau pe messenger. 🙂

    0
  24. Vaaai. Pentru mine este melodia copilariei, inca din timpul in care inca invatam cum sa ma leg la sireturi(tare dificil mi se pare odata). Ai mei obisnuiau sa imi puna melodia ori de cate ori puteau ca stiau ca imi place fooarte mult. Si acum o mai ascult ocazional, cand am chef sa ma simt “mic”. Fata de copilaria de care au parte copiii in prezent, prefer juliturile in coate si cazaturile din copaci.

    0
  25. O da oldies but goldies …

    0
  26. irina

    miruna ai uitat ca ne jucam si ursu doarme si viseaza 😀 ce vremuri
    te-am pupat

    0
  27. morbo

    mie nu-mi placea. mi se parea penibila melodia.
    asa, şencăl! si nu ”şotron” ci ”pară”!

    0
  28. promit sa povestesc aventurile de la IML, mai ales ca e rost de diverse membre anatomice conservate in formol. Si de cm lungime. multi cm lungime…

    BabyRacy, da’ cum de nu ti-am povestit pana acuma?!?!?!

    0
  29. @Copila Blonda

    ..da bre stim….de cm si de tautuaje..apasate, nu?

    0
  30. cum rezisti la IML? 😐 eu sincer nu as rezista….e un must have sau te poti lipsi de experientele la IML?

    0
  31. Nicule, voi stiti, eu am vazut. pam-pam. 😀 (:p)

    Stefy, in principiu e obligatoriu, dar autopsia nu. Adica, daca nu te tin genunchii, nu te tin si servus! Blondele insa sunt au fost pe pozitii 😉

    0
  32. @copila blonda thanks de lamuriri 😀

    0
  33. Stie careva de unde pot descarca mp3-ul cu melodia asta?

    0
  34. Hub-uri pe odc sau torentzi. Vezi ca o gasesti destul de usor daca ai hub-uri destul de cunoscut cu multi useri. Mai e frumoasa si melodia Alison a lui Jordy…

    0
  35. mii de multumiri pentru numele melodiei,caci asta e singurul lucru care nu il stiam :),felicitari pt ce scrii… te astept pe blogul meu

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 179 queries in 0.545 s