Mă luptam cu o oală mare în chiuvetă, pe care o lăsasem la înmuiat înainte și nu mai pridideam să scap de spuma care creștea în loc să se clătească. Din sufragerie se auzeau roți de mașinuță cum se freacă de parchet și râsete de om mic împreună cu om mare. Și când spuma caldă mi-a învelit amândouă mâinile-n chiuvetă, mi-am dat seama că ăsta-i un moment fericit.
Ce paradox!
Atunci când ai respectat programul alimentar anti-constipație cu rigurozitate, după ce ai făcut toate combinațiile posibile de lapte cu pepene și urăști toate fructele cu p și presupusele lor efecte laxative, când îi dai deja supradoze de Debridat, Duphalac și Dulcopic și nimic nu mai funcționează. Când supozitoarele și microclismele provoacă un tantrum de ți se rupe inima, când copilul face caca rar și greu, când primul lucru care te întreabă la telefon bunicul e dacă a avut scaun nepoata, de zici că-i subiect de dezbatere națională. Când copilul tău face, în sfârșit, și tu povestești cu lacrimi în ochi despre asta.
Sâmbătă seara aveam un chef nebun de niște prăjeli cinstite (soțul) și eu de o fructă de mare bine făcută, iar după ce Victorița Pescărița ne-a dat flit la telefon, căci ajungeam la ei cu (mai mult de) o oră înainte să închidă bucătăria, am cerut pe facebook recomandări.
Și nu ne referim la bunicile care au nu unul, ci doi ochi de soacră, nici la cele pe care trebuie să le aștepți cu friptura caldă și casa lună. Ne referim la bunicile normale la cap și întregi la suflet.
Și femeile se uită la fotbal. Știu nume de fotbaliști, echipe și reguli, au emoții, deși nu chiar șervețele când nu joacă preferații lor în ziua aia. Și femeile mănâncă popcorn și beau bere, să știți.
Am avut mulți pacienți care veneau cu copiii lor să întrebe de ce nu i-au ieșit dinții permanenți lui Georgică, fiindcă cei de lapte i-au căzut acum un an.
