Tata, foarte demult, către tot restul familiei mele:
-N-o lăsați să câștige, să învețe să joace cinstit.
Deci ghiciți cu cine mă jucam cel mai puțin. Mă nenorocea cu fiecare ocazie. Dar și astăzi, când îl mai prind să-l bat la ceva, Doamne, cum e victoria aia. Victoria aia care-i pe bune în fața părintelui tău. Priceless ca-n reclamă.
V-am povestit despre geamul nostru care nu se deschide? La sufragerie. O, da. Când ne-am renovat apartamentul de la bloc, meșterul ne-a pus între sufragerie și balcon o fereastră care nu se deschide. Un perete de sticlă, cum ar veni. ”Dar nu mi-ați spus, doamnă, că vreți să se deschidă.”
Aș vrea să vă puneți pentru un minut în pielea mea. Zilnic primesc mesaje despre diverse cazuri caritabile. Rugămintea e să scriu pe blog și să vă invit să donați.
Cum aleg? Pe cine iau, pe cine las? E o decizie teribilă. Ai vrea să-i ajuți pe toți, dar nu te poți transforma în ”și blondele donează”, că n-ar mai citi nimeni ce scrii.
La 6 luni fix, nu stătea perfect în fund, așa că am început diversificarea pe la 6 luni și ceva. Posibil să fi fost și vreo două săptămâni. Nu mai știu.
Și cam acesta este laitmotivul în ceea ce privește diversificarea la al doilea copil:
Scriu despre mama mea adesea si despre felul in care stie sa fie aproape de noi nu ca sa va fac in ciuda, ci ca sa inspire pe cineva.
