Eram la finuța mea în grădină, deja sleită de atâta alergat, singura joacă pe care o mai puteam presta era din cuvinte. Ea a intrat rapid în horă. Jocul era în felul următor: ea era acest inginer ultra-specializat, care făcea roboți cum nu mai există pe lume (se pare că robotica e un trend printre copii. Ceea ce e foarte bine, că putea fi Justin Bieber în loc). Eu eram clientul ei, care dădea comandă de roboți. Cu cât mai imposibili, cu atât mai interesant.
Pedodontul e dentistul de copii, așa îi zice. Până nu demult nici nu era o specialitate de sine stătătoare, am impresia că anul trecut a fost primul în care s-au dat locuri la rezidențiat. Până atunci, pedodonția în România era o competență și atât.
Nu vorbim de DORMIT, ci de ADORMIT. Co-sleeping-ul are niște beneficii demonstrate de experți, eu pot confirma, că am dormit între părinții mei până la o vârstă pe care nu o pot declara public. Și n-am ieșit nici o ciudată, nici o bușită psihic, relaționez bine de tot și cu femei, dar mai ales cu bărbați, la modul general, cu unul singur în particular.
La fel cum mâncatul e boala omului modern, echilibrul e luxul lui cel mai de preț. Suntem prea stresați, prea obosiți ca să mai avem timp să și mâncăm cum am avea nevoie. De fapt, noi ar trebui să alimentăm. Fix cum ducem mașina la benzinărie cu rezervorul gol, tot așa ar trebui să mâncăm doar când ne e foame. Nu de plictiseală, nu de stres, nu că ne-a părăsit iubitul. Că doar nu te plimbi cu mașina și-ți zice, uau, ce poftă am de niște diesel, ia trage și tu la pompă un pic!
Astăzi o avem invitată pe Alina de la Mamamag.ro, regina autodiversificării de pe la noi. Autodiversificarea bebelușului e atunci când nu îi dai tu copilului mâncarea cu lingurița, ci îl lași pe el singur să se hrănească. Da, la 6 luni. Îi pui la dispoziție bucățele de morcov fiert, de broccoli aburit, de orice vrei tu, condiția e să fie moale, să poată fi zdrobit cu gingiile. Când mă certam și eu cu întreaga familie care mă acuza că sunt o inconștientă, fiindcă nu îndop copilul cu piure împotriva voinței sale, mama soțului meu a descoperit blogul Alinei. Și parcă lucrurile s-au mai așezat un pic. Povestind cu ea, ne-am dat seama că nici familia ei nu a îmbrățișat din prima metoda autodiversificării, de parcă ai avea nevoie în plus să te cerți atunci când ai un copil mic și multe nopți nedormite. Ne povestește cum i-a convins.
Trimite-mi poza, că o editez eu un pic rapid, mi-a zis Tily după ce am făcut un selfie împreună. Eu sunt cel mai nefotogenic om de pe pământ, ea știe asta și știe și că mă chinui mult până iese o poză decent. Nici nu îmi place să stau la pozat, nu mi-e în sânge, cred că de asta camera nu mă iubește. Dar, în poza asta, eram și proaspăt venită din concediu, și după un weekend de somn, eram și la studio-ul ei, lumina era minunată, fundalul se asorta la cămașa mea, mi se părea poza perfectă! Când am auzit ”dă-mi s-o editez”, ce să zic, am dat-o, deși nu mi se părea că ar trebui. Și a meșterit Tily a mea din doi timpi și trei mișcări o poză în care m-a scos de ziceai că am minus cinșpe ani. Practic, nici când m-am născut nu arătam atât de bine!
